Lumile de mâine

Vulcanii sunt rănile Pământului. Unii sunt stinși, coaja s-a închis asupra lor, nu le mai putem vedea dedesubtul. Partea rămasă deasupra poate fi frumoasă, pitorească. Alții sunt activi, aruncă chinul lor peste lume și, dacă privim cu răbdare și prudență, ne arată adâncuri nebănuite. Un vulcan suficient de zbuciumat pentru a scuipa în întregime măruntaiele planetei i-ar traversa miezul fierbinte și ar face o gaură. Planeta ar muri. La fel și rănile sufletului. Alcătuiesc peisaj, împroașcă, arată dincolo de suprafață (celor ce știu să privească). Uneori ne fac să ne tragem un glonț în tâmplă.

Sufletul lui Enki Bilal sălășluia în Iugoslavia. La un moment dat, acest loc a explodat provocând răni. Nenumărate. De profunzimi diferite, potențial abisale. Cu sau fără dreptate, Bilal consideră că responsabilii dezastrului sunt europenii și americanii. Că înfrânarea precedentului atac, cel venit din Est, fusese realizată cu succes de către Tito. Mai consideră el că martirizarea Iugoslaviei a fost o repetiție generală, din păcate reușită. Lumea întreagă alunecă înspre același crater.

Dar pentru el, chiar și într-o lume urâtă, oamenii pot rămâne frumoși. Răniți, dar frumoși. Expoziția monografică prezentată la Fundația Leclerc, la Landerneau, prima care îi este dedicată, ne prezintă acești luptători veniți dintr-un viitor pe care nici noi, nici ei nu l-am dorit, rezultatul indiferenței noastre leneșe de astăzi. Desene și picturi extrase din benzile desenate devenite cult ale lui Bilal alternează cu citate din maeștri – Bourdelle, Goya, Stanley Kubrick. Dovezi că nu există genuri minore, lucrul inteligent și bine făcut aparține modurilor majore.

Ultimul desen din expoziție ne arată pistolul pe tâmplă.