Luxul lucrurilor simple
Un lot vacant, ce urmează a fi ocupat de o clădire, pune suficiente probleme arhitectului, dar, în ceea ce priveşte spaţiul interior şi amenajarea acestuia, lucrurile par a fi mai simple. Ce te faci însă atunci când trebuie să te supui unor volume preexistente, atunci când, altfel spus, intervenţia ta se grefează pe un spaţiu predefinit? Cu atât mai mult cu cât acolo ai găsit o oarecare finisare parţială: arcade, scafe, parchet laminat şi alte asemenea detalii. Te destinzi, contempli pentru un moment şi ştergi totul.
Cam aşa ar putea începe povestea proiectului de amenajare interioară a lui Alexandru Adam. Imobilul, o casă postbelică, are patru nivele: demisol, parter, etaj şi mansardă. Repartiţia funcţiunilor se face logic, demisolul fiind un spaţiu destinat activităţilor suplimentare (fittness, hobby-room, cramă, depozitare), parterul celor principale (living-room, sufragerie, dormitor, bucătărie şi baie), etajul celor de bază (două dormitoare, un living şi o baie), pentru ca la mansardă să ne aflăm în intimitatea unui birou. Amenajarea a fost începută în aprilie 2004 şi a durat doi ani şi două luni, proiectul iniţial înregistrând pe parcurs mai multe modificări. „Surprinzător” este poate un cuvânt prea dur pentru a descrie rezultatul final. Liniştea pe care o induce un spaţiu cursiv, atenţia asupra unor detalii care reprezintă punctele de interes ale unui traseu vizual altminteri fluid, simplitatea luxoasă – permisă îmi fie expresia – a mobilierului, toate acestea pălesc sub impresia covârşitoarea a luminii. Golurile marilor ferestre distribuie lumina naturală, iar perdelele şi draperiile o dozează şi o filtrează pentru a „mobila” volumul camerelor în diferite veşminte. Texturile variate ale materialelor primesc şi reflectă lumina, iscând un adevărat dialog între substanţe.
Parchetul de lemn este de regăsit în fiecare dintre camere, cu excepţia băilor; albul acoperă întreaga suprafaţă a pereţilor, fiind întrerupt doar de tapetul din dormitor şi de cel inserat în nişa din sufragerie. O altă pauză în traseul curat al albului se petrece în living, unde între fereastră şi uşă este folosită ceramica, pe întreaga înălţime a peretelui, şi, ca o proiecţie a acestuia, pe pardoseală. La tavanul sufrageriei şi al livingului este lăsat betonul aparent. Mobilierul este el însuşi creator de spaţiu. Pereţii acestei camere sunt din piatră cu inserţii de aluminiu, iar aparatura audio se odihneşte pe un buştean despicat în lungime şi răsturnat pe o parte. Trebuie să observăm la final că descrierea noastră este una empatică şi nu îşi doreşte să enumere şi să inventarieze. Spuneam că termenul „surprinzător” ar putea fi prea dur, însă acum recunosc că nu am putut găsi altul care să descrie mai bine rezultatul ultim. Este într-adevăr surprinzătoare tandreţea acestor interioare…