Mădălina Teler. Ceramică cu linii inspirate de elemente arhitecturale
Piesele din porţelan semnate de Mădălina Teler le inspiră multora un decor nordic. Mădălinei, în schimb, îi place sudul şi îi mai plac liniile, pe care le desenează suav, în constelaţii fine, pe vase. Anul trecut, cu trei săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă, şi-a propus, împreună cu ceramistul Ion Cojocaru, să creeze 400 de clopoţei. Au reuşit să facă 300 şi nu au mai rămas cu niciunul.
Câţiva clopoţei au ajuns şi la prima ediţie Made in RO – târg de design românesc, powered by Designist, şi aşa am cunoscut-o pe Mădălina, care între timp a pornit proiectul De Ceramică. Ştiam că urmează să se mute la Iaşi, unde a şi stat o perioadă. Povestea vaselor a prins contur anul acesta, iar de curând Mădălina Teler şi-a mutat atelierul la Bucureşti şi e foarte activă: „Îmi plac mult liniile şi am o sensibilitate pentru orice lucru decorativ ce conţine linii. Pe cele care mă inspiră le reinterpretez pe clopoţei şi le folosesc în decorul vaselor mele. Tot decorul obiectelor îl realizez manual cu pigmenţi ceramici netoxici sub glazură şi cu multă răbdare; iar aspectul geometric intră la capitolul sensibilităţi ale liniei. Am o mare plăcere în a trasa linii drepte şi subţiri!”, spune ea. Pe lângă bolurile şi paharele de care ne-am înconjura de la mic dejun până la cină, Mădălina creează şi moduli ceramici: forme geometrice ce pot decora suprafeţele plane. Aceşti moduli se aplică pe perete şi sunt realizaţi din gresie, ceea ce le oferă o mare rezistenţă. Arată ca nişte bucăţele decorative de gresie cu care poţi crea decoruri ceramice foarte faine în orice spaţiu. Revenind la constelaţiile de linii pe care le aplică pe vase, am vrut să ştim ce o inspiră: „Inspiraţia pentru aceste decoruri a pornit din pasiunea mea pentru elementele arhitecturale decorative; multe garduri şi grilaje care mi-au plăcut şi pe care le-am fotografiat le-am reinterpretat apoi pe vase. Unele dintre aceste decoruri au şi influenţe din motive decorative tradiţionale.”