Madlenă de Maroc – a se înghiţi cu mult ceai

Când încerc să îmi aduc aminte de Maroc, simt un miros puternic de mentă proaspătă cu zahăr, albastru de ziduri, roșu de Atlas și iluminatul natural al stelelor din deșert. Apoi încerc să îmi imaginez ce a simţit Yves Saint-Laurent în prima vacanţă în Maroc din anii ’60, ţara despre care spunea că l-a învăţat ce este culoarea.

Gustul Marocului este deseori asociat cu tajine – cuvânt care desemnează atât felul de mâncare tradiţional, cât și vasul din lut în care este preparat. Mielul sau puiul se frăgezesc cu legume și mirodenii la foc mic, apoi nedespărţindu-se de vasul de lut, ajung pe mese. Dar nu tajine-ul este cel care mă poartă cu gândul înapoi pe străzile înguste și gălăgioase din medina, ci câte puţin din următorul platou.

img_4161

1. Ceaiul marocan este un amestec de ceai verde și mentă proaspătă care se bea fierbinte din pahare delicate din sticlă, îndulcit cu foarte mult zahăr. Îl primești oriunde – și într-o bodegă improvizată din bazar, și într-un restaurant tradiţional, de obicei la finalul mesei și nu de puţine ori gratis. În magazinul de ceai al domnului Ali din souk-ul celei mai faimoase pieţe din Marrakech, Jemaa el-Fna, am aflat și că nu poţi refuza invitaţia unui marocan la ceai, dar și că ceainicul se ţine ameţitor de sus atunci când torni în pahar.

2. Marrakech-ul văzut de sus este o idee bună, după ce faci o incursiune în trecut la Maison de la Photographie. Terasa casei oferă o panoramă delicios de ameţitoare asupra orașului. Iar fotografiile semnate de anonimi sau nume cunoscute sunt o călătorie în istoria Marocului din perioada 1879-1960.

3. Să te pierzi pe străzile unei medine marocane este o poezie. Indiferent că se întâmplă în Casablanca, în Essaouira sau în Marrakech. Într-o seară, căutând un concert de muzică berberă poţi da, spre exemplu, peste o casă-bijuterie de secol 17-18 în care s-a instalat Musée de Mouassine din Marrakech (arte decorative, muzică etc.).

4. La munte în Maroc roșul argilos al pământului e nemărginit. E și momentul în care munţii Atlas îţi distrug complet mitul atlasului școlar într-o paradigmă de drum care urcă șerpuit și coboară către râuri arămii ce te duc spre sate berbere intrate în patrimoniul UNESCO (Aït-ben-Haddou).

5. Uită de clișee. O noapte în deșert sub mii de stele care luminează de zece ori mai bine decât toate felinarele bucureștene, cu berberi cântând și corturi în care tremuri de frig nu este ce ai citit/văzut pe internet. După cum nici copleștiorul buchet verde/albastru/galben al grădinii Majorelle (unde se pot bifa fără regrete și Muzeul berber, dar și cel dedicat lui Yves Saint-Laurent) nu poate fi prea curând uitat.

Articol apărut în #BanchizaUrbană 9