Mănăstirea Comana, aproape 5 secole de istorie

Cel dintâi număr al Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice, inițiat în 1908, este dedicat mănăstirii Comana, probă a prețuirii acordate monumentului. Textele semnate de Al. Lapedatu și de Nicolae Ghika-Budești erau generos ilustrate cu fotografii și cu crochiuri semnate de Gavril Popescu.

Primul dintr-un lung șir de voievozi și de boieri divaniți, ctitori ai Comanei, a fost Vlad Țepeș. Din acea vreme nu s-au păstrat decât amprenta arheologică a schitului din 1461 și numele moșiei Călugăreni cu care a fost înzestrat. Domnitorul care și-a înscris apăsat numele în hronicul mănăstirii a fost Radu Șerban (1601-1611). În 1588, el ridică o biserică de zid și grupează în jurul ei chilii, stăreție, trapeză și atenanse, înconjurate de ziduri puternice, întărite la colțuri cu turnuri de veghe și prevăzute de jur împrejur cu guri de tragere – chiar și din chilii. Aceste zidiri dau ansamblului un caracter mixt, definitoriu, de așezământ monastic și de fortăreață.

O contribuție importantă, în anii 1699-1703, are vornicul Șerban Cantacuzino, fiul lui Drăghici și strănepotul lui Radu Șerban. El adaugă bisericii un pridvor, extinde stăreția și chiliile, ridică un paraclis și grupează mormintele înaintașilor – cărora timpul le va mai adăuga și altele, inclusiv pe al său. Tot lui i se datorează bijuteria arhitecturală a Comanei – foișorul exterior. Ce-l face atât de deosebit? La zveltețea coloanelor și la grația discretă a decorului sculptat se adaugă poziționarea sa ieșită din comun, căci nu este așezat în interiorul incintei, ca la Mogoșoaia, Potlogi sau Hurez, ci privește spre câmpia deschisă, tivită de imaginea mereu schimbătoare, în funcție de anotimp, a oglinzii de apă și a stufărișului.

În lipsa unor moștenitori direcți, în 1728 Nicolae-vodă Mavrocordat închină mănăstirea Patriarhiei din Ierusalim. Ignoranța, dezinteresul și cupiditatea egumenilor greci de care a avut parte au risipit odoarele, hrisoavele și veniturile primite de la voievozii Neagoe Basarab, Alexandru Iliaș, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae și Ion Mavrocordat, Grigore Ghica, Alexandru Moruzi și Constantin Ipsilanti, care prin generoase danii și-au înscris numele în pomelnicul ctitorilor.

Reparații sumare și demolarea unor clădiri, inutile unei obști împuținate, punctează un secol de neglijență încheiat cu paragina bisericii, astfel încât arh. Johann Schlatter propune în 1847 refacerea ei, fapt împlinit la 1854. După secularizare, mănăstirea domnească devine parohie rurală, iar clădirile ei vor primi destinații felurite: sediu al prefecturii județului Vlașca (1877), şcoală rurală (1889), bivuac și cimitir militar (1916), școală de menaj (1925), platou de filmare (în 1965, pentru filmul Tudor, când s-a distrus o parte din corpul vestic) și încă altele.

Merită o atenție aparte momentul 1916. Cimitirul amenajat de trupele de ocupație i-a primit laolaltă pe soldații români, germani, bulgari și turci, căzuți în luptele purtate în decembrie 1916 pe frontul Argeș-Neajlov. Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război decide în 1923 construirea pe locul fostului paraclis a unui mausoleu, proiectat în 1926 de P. Demetrescu și finalizat în 1932 de V. Drăghiceanu și Horia Teodoru. Odihnesc aici osemintele a peste 750 de jertfe din ambele tabere, majoritatea neidentificați.

Comana și-a recăpătat menirea inițială după mai bine de un secol, în 1991, când Sfântul Sinod a emis hotărârea de reînființare
a mănăstirii. Ocrotită de ape și apărată de ziduri, mănăstirea Comana a fost doar o dată, în 1769, teatru de operațiuni militare. Mai mari stricăciuni i-au adus trecerea timpului, seismele și mai ales oamenii care i-au alocat destinații nebănuite de ctitori. Dar a beneficiat și de numeroase refaceri și restaurări, începând cu 1775 (Al. Ipsilanti) și 1814 (Ioan Caragea). A fost apoi unul din primele șantiere pe care Comisiunea Monumentelor Istorice a efectuat în anii 1906- 1907 o cercetare arheologică și lucrări de refacere și consolidare.

Notabilități locale – un deputat, un prefect, doi magistrați și alți treizeci de membri – înființează în 1924 Asociațiunea pentru restaurarea Mânăstirii Comana, care îi solicită arh. Cegăneanu proiectul unei școli normale de fete, devenită Școală urbană de menaj în 1925, când clădirile sunt cedate Ministerului Instrucțiunii. După un deviz întocmit de arh. Sterie Becu, în 1935 se fac la biserică lucrări de restaurare prin antrepriza G. M. Ionescu. Urmează doi ani de pertractări între beneficiar și constructor, mediate de C.M.I., pe tema plăților, a volumului final de lucrări și a rabatului de 8% asumat la licitație.

Rezidentul regal al Ținutului Bucegi (formulă adminstrativă din timpul dictaturii regale) alocă, în 1939, 45 000 lei, destinați zidului de incintă, clopotniței și stăreției, lucrări pentru care C.M.I. l-a delegat pe arh. Emil Costescu. Tot el va supraveghea consolidările făcute în 1942-1944 în urma seismului din 1940. Pentru profilele de oțel și pentru tabla de aramă s-au primit aprobări speciale de la Ministerul Înzestrării Armatei și Producției de Război. După război, la școala de menaj devenită școală medie (clasele V-X), s-au făcut în 1952 reparații curente, cu bani colectați de la părinții elevilor.

În 1970, Direcția Monumentelor Istorice a inițiat ample lucrări de cercetare și restaurare. Studiul exemplar întocmit de arheologii Adrian și Lia Bătrâna a identificat fundațiile clădirilor datând din vremea lui Țepeș – o biserică din lemn, cu plan dreptunghiular și altar poligonal, un turn-clopotniță și un corp de chilii – precum și celelalte etape de construcție ale mănăstirii. S-a constatat că biserica ridicată de Radu Șerban nu a fost integral înlocuită în 1854. Altarul și naosul au fost lărgite, pridvorul reconstruit pe fundațiile din 1700, dar zidurile pronaosului au fost păstrate până sub bolți, fapt confirmat prin degajarea din zid a unei mici ferestre, în ancadramentul căreia s-a păstrat vechea pictură.

Proiectul întocmit de arh. Liana Bilciurescu a vizat refacerea turnului de nord-est, consolidarea și restaurarea tuturor componentelor ansamblului, viitor centru de creație al Uniunii Artiștilor Plastici. Deasupra ruinelor depistate pe laturile de sud și de nord s-a proiectat o sală de expoziție, ateliere și anexe tehnice. Mausoleul eroilor urma să fie mascat cu vegetație sau refăcut în afara incintei. Aceste ultime lucrări n-au mai fost executate, șantierul fiind sistat în 1977, odată cu desființarea abuzivă a D.M.I.

Șubrezită de seismele din 1977 și 1986, biserica a fost expertizată în 1980 de prof. Alexandru Cișmigiu, iar în 1987 Serviciul Tehnic al Arhiepiscopiei Bucureștilor (arh. Voicu Florea, ing. P. Rădășanu, ing. B. Agapi) a redactat un proiect ce prevedea o structură de be ton armat inclusă în zidărie, țeseri și injectări la fisuri, consolidarea și refacerea turlei de pe naos – lucrări executate între 1988 și 1990.

Cele mai recente lucrări de restaurare și amenajare a mănăstirii Comana acoperă aproape un deceniu de stăruință a părintelui stareț dr. Mihail Muscariu și de contribuții ale forurilor civile și religioase implicate: Episcopia Giurgiului, Consiliul Județean, Fondul European de Dezvoltare Regională, Muzeul județean „Teohari Antonescu”. S-au reamenajat spațiile inerente traiului monahal: stăreție, chilii, trapeză și anexe gospodărești. Ansamblul a fost întregit prin completarea zidului sudic și prin construirea spre est a unei galerii supraetajate, din lemn, ce lasă deschis vederii zidul de incintă.

Muzeul cu exponate din patrimoniul mănăstirii, amenajat în 2008 sub vechile bolți ale stăreției, a fost mutat în galeria cea nouă și
acreditat ca filială a muzeului județean. Pietre tombale, odoare bisericești, armuri și veșminte, unelte agricole și gospodărești, însoțite de texte și planșe meticulos documentate, spun povestea mănăstirii, a locului și a oamenilor.

Plănuită de Radu Șerban cu un dublu rol – de lăcaș spiritual și de refugiu strategic – Comana își confirmă vocația ambivalentă, în buna tradiție a mănăstirilor românești, adăugând misiunii religioase și o dimensiune culturală.

Proiect: Restaurarea și valorificarea turistică durabilă a Mănăstirii Comana; Amplasament: Comana, Jud. Giurgiu; Arhitectură: Polarh Design, Specialist Consulting, Relians Corp; Arhitecți: Dan Nicolae, Nicolae Vlădescu, Aurora Tîrșoagă, Virgil Polizu, Doina Bubulete; Structură: Mircea Crișan; Arheologi: Adrian Bătrâna, Emil Lupu; Muzeografi: Ionuț Cristian Gheorghe, Florin Grofu; Antreprenor general: Romconstruct; Șef de șantier: Francisco Hainerich; Finalizat: 2017

Articol apărut în igloo 183 / apr-mai 2018