Mansardă retro-modernă pe strada Mozart, Bucureşti
Cu o suprafaţă de 75 mp, acest apartament cu mansardă este situat într-o clădire din cartierul bucureştean Floreasca, construită la sfârşitul anilor ’50. În contrast cu caracterul strict funcţional al exteriorului, amenajarea de interior creează o atmosferă caldă şi, în acelaşi timp, bine aerisită, cu note discrete retro şi materiale naturale.
Principalul scop al amenajării a fost crearea unui design durabil, care să nu fie supus trendurilor. Arhitecţii au mizat pe juxtapunerea dintre finisaje şi texturi simple, atemporale, şi linia contemporană a pieselor de mobilier şi elementelor de decor, ce aduc culoare si contrast.
Livingul înalt cu goluri alungite este specific perioadei din care datează construcţia – sfârşitul anilor ’50. Ajutat de geometria şarpantei şi de beneficiul luminii naturale, amplificat de folosirea ferestrelor de mansardă, spaţiul interior este împărţit în mai multe subzone care converg către masa de dining, amplasată sub panta acoperişului. Astfel, zona de dining devine atât punctul focal al amenajării, cât şi „inima” locuinţei, peretele din plută preluând funcţia de suprafaţă de planificare şi celebrare a evenimentelor familiei.
Nota de retro este dată de parchetul herringbone şi de aspectul ghişeului-oblon care asigură o comunicare vizuală deschisă între masa de dining şi bucătărie, facilitând servirea. Peretele de cărămidă roşie din spatele canapelei este un alt element atemporal, pus într-un dialog plăcut cu lemnul dominant.
În zona de noapte, atât dormitorul matrimonial cât şi cel al copilului sunt definite de un caracter funcţional mai pronunţat decât cel prezent în zona de zi, fiecare dintre ele fiind echipat cu un mic spaţiu de lucru.
PROIECT: Amenajare apartament; ADRESA: strada Wolfgang Amadeus Mozart; SUPRAFAŢA: 75 mp; AUTORI: PLUSMINUS ARHITECTURA, arh. Adrian Oancea, arh. Ana Oancea; FINALIZAT: 2019