MarcaK: Stații de autobuz

Rămân fidel promisiunii de a continua rubrica de succes mondial și internațional (urmărită cu sufletul la gură chiar și la Țăndărei) MarcaK, dedicată spațiului public. Adică acelui spațiu la care avem, teoretic, cu toții acces și pentru amenajarea și întreținerea căruia plătim tot soiul de taxe, de obicei insuficiente, se pare. Astăzi ne vom ocupa de Stațiile de Autobuz sau, mă rog, mijloace de transport în comun, că nu ne putem delimita de troleibuze, vezi tramvaie. Atenție însă, urmează fotografii ce vă pot afecta emoțional.

Stațiile de autobuz (voi continua să le numesc așa din comoditate mentală, ba chiar să le și abreviez StAb) aparțin categoriei mobilier urban. Sunt, adică, obiecte amplasate în spațiul public al orașului, cu un scop complex (adăpost, informare, odihnă, reclamă etc.), dar bine definit. Aspectul acestora ar trebui să fie determinat de câteva atribute simple – funcționalitate (pentru a răspunde cât mai bine utilității lor), identitate vizuală (pentru a fi recunoscute ca atare de oricine), siguranță și confort. Unele orașe reușesc chiar să facă din StAb însemne identitare, prin designul particular și reprezentativ. Concursuri de design și nume celebre se regăsesc adesea în spatele unora dintre stațiile lumii.

Bineînțeles, și la noi la București e la fel, ba chiar mai bine. Înțelegând perfect sensul și valoarea StAb, edilii orașului s-au întrecut, care mai de care, să-și doteze teritoriul cu asemenea obiecte. Semn palpabil al grijii unei administrații pentru administrații (da, e fix acelați cuvânt) săi, StAb bucureșteană stă drept sub cer, dovadă inertă, dar totuși vie că primarii nu doarme și le pasă. În stațiile noastre, poți aștepta liniștit autobuzul, la adăpost de ploaie și vânt, așezat confortabil pe o bancă încălzită iarna, cu o hartă a rețelei de transport public și orarul autobuzelor afișate la îndemână, sunt bine luminate noaptea, dotate cu coș de gunoi și scrumieră. O muzică delicată îți protejează timpanele de vuietul traficului, plante verzi bine îngrijite te înconjoară, wireless-ul funcționează impecabil, ba pe alocuri mai ai și monitoare cu informații urbane utile, reclame la muzee și spactacolele stagiunii în curs. Nu-i așa?

Desigur, se mai găsesc și cârcotași, nemulțumiții de serviciu ai oricărei gloate, care vituperează incontinent, creând o stare de nervozitate pasagerilor și ocupând timpul bunilor funcționari cu cererile lor absurde. Ar vrea fotolii capitonate, marmură și candelabre de cristal, acces la playlist-ul RATB pentru a-și pune muzica lor, pomi fructiferi, microplantații de roșii bio, aer condiționat vara și loc de joacă pentru copii. Unii cer chiar și un meniu ușor, adaptat sezonului, sau măcar o gustare, sucuri naturale pentru copii și o bere pentru părinți, că doar nu sunt cu mașina. Deși unora le-ar putea părea exagerat, poate că tocmai ei au dreptate, poate că rolul lor este acela de a împinge lucurile înainte, poate că datorită lor există progres și o viață mai bună, cu de toate în ea, inclusiv fericire.

Noi, ceilalți, mai modești sau poate doar mai puțin inteligenți, chiar ortodocși, ne mulțumim cu ce ni se dă, convinși că atât se poate și de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Lasă, maică, că-i bine și așa, alții n-are nici atât.

Atât ce?

Text apărut în Banchiza Urbană 8 / 2017