Marchiza sau copertina

Într-un birou de proiectare, un arhitect cărunt discută cu un tânăr învăţăcel în faţa unui proiect pentru o instituţie importantă, cu privire la modalitatea de marcare a accesului în clădire. Primul susţine amplasarea unei marchize elegante şi delicate, în timp ce al doilea insistă pe montarea unei copertine din sticlă, susţinută de o structură metalică. Să fie marchiza sau copertina?

Text: Loredana Stasisin
Foto: Loredana Stasisin, Alina Gănescu, Alexandru Matei

Marchiz, sau marchis, aşa cum i se spunea la origini, în franceza veche, este un titlu de nobleţe intermediar, între duce şi conte. Marchiza este soţia marchizului. În arhitectură, marchiza reprezintă „o copertină din sticlă, montată pe structură de fier, amplasată deasupra intrării într-o clădire”, definiţie regăsită în mai multe dicţionare de referinţă. Nu ştim dacă denumirea atribuită acestui detaliu arhitectural are vreo legătură cu titlul nobiliar omonim, însă este cert faptul că elementul în cauză oferă o distincţie aparte clădirii căreia îi este destinat.

Fierul, redescoperit în timpul revoluţiei industriale, este principalul factor care a contribuit la dezvoltarea acestui element decorativ. Cele mai multe şi mai spectaculoase exemple îşi găsesc rădăcinile în mrejele Art Nouveau-ului francez, liniile fine din fier şi suprafeţele de sticlă curbată în forme organice de inspiraţie vegetală fiind o marcă a acestui stil. Undeva în prima jumătate a secolului XX, suprafeţele au refuzat să se mai onduleze, liniile s-au îndreptat, iar sticla s-a colorat pe alocuri, Art Nouveau-ul devenind Art Deco. Sfârşitul secolului aduce noi tehnici de modelare a materialelor, fierul forjat fiind înlocuit de bare de inox sau cabluri tensionate, iar sticla prelucrată manual, înlocuită de cea securizată, realizată industrial. Spre deosebire de alte detalii arhitecturale care şi-au pierdut rafinamentul în procesul evoluţiei stilistice, marchiza a reuşit să se reinventeze de fiecare dată, modificându-şi radical forma, dar păstrând în totalitate esenţa. Deşi în prezent accentul cade pe aspectele ce ţin de tehnologia folosită în realizarea elementului, copertina din sticlă este la fel de sofisticată astăzi precum era şi la începuturi.

Privind la nivel de ansamblu, în cadrul oraşului, marchiza reprezintă un semn urban. Este elementul în funcţie de care este judecată întreaga clădire. Asemenea unei cărţi de vizită, îi oferă personalitate şi distincţie. În funcţie de modul în care este tratat accesul, pot fi identificate diferite aspecte precum stilul arhitectural, perioada în care a fost realizată clădirea, importanţa acesteia, arhitectul.

Din punct de vedere filosofic, limitele sau pragurile au reprezentat dintotdeauna un punct important. Trecerea dintr-un loc în altul s-a cerut marcată încă din cele mai vechi timpuri. Accesul într-o clădire este un astfel de prag. El desparte şi defineşte două entităţi opuse şi complementare: interiorul şi exteriorul. Prin urmare, este firesc ca acest loc să fie tratat corespunzător.

Există numeroase tehnici şi multe materiale care să facă posibilă evidenţierea acestuia, însă metalul şi sticla fac de mult timp casă bună împreună şi dintotdeauna au reprezentat un titlu de nobleţe pentru clădirea pe care au decorat-o, indiferent de forma îmbrăcată.

Poate că nu mai este „trendy” să îi spui marchiză, poate că nici nu mai trebuie să o numeşti aşa din moment ce francezii nu mai au un cuvânt de spus în privinţa ei, poate că această copertină de sticlă cu spideri de inox şi cabluri de susţinere are nevoie de o nouă identitate, poate că a venit timpul să separăm istoria sa în două şi să rupem trecutul de prezent printr-un nume nou. Cu toate acestea, vorbim despre unul dintre puţinele detalii arhitecturale care au avut parte de o evoluţie firească. Oare merită să schimbăm un nume atât de bun, doar pentru că nu mai este la modă? Să nu uităm că încă mai există în lume regate şi nobili.

În concluzie: să fie copertina sau marchiza?