MARe/Muzeul de Artă Recentă, o nouă memorie a locului

MARe/Muzeul de Artă Recentă s-a deschis recent.
Primul muzeu privat de artă din România (după muzeul Simu, fondat în 1910) oferă acces la o colecţie permanentă, alături de expuneri temporare.

Porțile muzeului au fost deschise publicului pe 9 octombrie 2018. Nu doar pentru că este o noutate și nu doar pentru că s-a dechis de curând, spațiile sale au fost rapid inundate de bucureşteni. Semn bun, spun unii. Era de așteptat să fie aglomerat, spun cinicii. Afluența mare din prima zi și curiozitatea publicului iubitor și consumator de artă l-a determinat pe Erwin Kessler să afirme la inaugurare: „Muzeul este mai complex decât pare, nu este un mall cultural, cum li se spunea dimineaţă celor care l-au văzut şi au avut senzaţia că într-un spaţiu mic şi compact se află atât de multe lucruri şi îndesate. Este un muzeu care cuprinde o trecere în revistă a artei româneşti după 1965, pe două etaje. De câţiva ani deja, am produs expoziţii în mai toată ţara, de la Oradea la Constanţa, de la Muzeul Naţional de Artă al României până la Brukenthal”.

Muzeul își desfășoară spațiile pe cinci niveluri. În afara spațiilor dedicate expunerii, clădirea include funcțiuni conexe precum auditorium, bibliotecă, cafenea, shop, terasă şi chiar o grădină.

(c) 2018 cosmindragomir.info | all rights reserved

Pentru a găsi mereu un echilibru dinamic între colecția permanentă și expunerea temporară, muzeul dorește să producă anual minimum două expoziţii temporare cu artă românească şi două expoziţii temporare cu artişti străini de renume. În plus față de expunerea propriu-zisă, MARe/Muzeul de Artă Recentă desfășoară un program de muzică şi film experimentale. Biblioteca, alimentată semnificativ cu publicaţii din Europa dedicate artei contemporane, va desfăşura atât activităţi de cercetare, cât și un program educaţional consecvent.

Clădirea MARe a fost construită exclusiv pentru acest muzeu, conceptul arhitectural fiind o reflectare a conceptului curatorial. O clădire personalizată pentru o colecție particulară, MARe este dotat cu echipamentele și sistemele muzeografice impuse de timpul nostru. Memoria locului în care a fost ridicată noua clădire e amprentată de istoria sumbră a dictaturii comuniste. Clădirea origi­nală, proiectată și construită în perioada interbelică, a fost naționalizată abrupt și a devenit reședința temporară a Anei Pauker, în perioada în care a ocupat funcția de ministru de externe. Ceaușescu și-a construit, mai târziu, reședința la doar câteva minute distanță.

(c) 2018 cosmindragomir.info | all rights reserved

Arhitecții de la Youssef Tohme Architects and Associates (YTAA) s-au angajat într-o misiune sensibilă, încărcată de istorie și ideologie. Au evocat memoria locului printr-o himeră a silue­tei originale, păstrând buncărul de beton armat din subsol și reușind să creeze un construct suprateran actual cu identitate.

În expoziţia permanentă apar lucrări-cheie de Ion Ţuculescu, Andrei Cădere, Nicolae Comănescu, Ion Grigorescu, Paul Neagu, Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman, Pavel Ilie, Diet Sayler, Alexandru Chira, Horia Bernea, Florin Mitroi, Marian Zidaru, Ioana Bătrânu, Vioara Bara, Teodor Graur, Dan Perjovschi, Dumitru Gorzo, Victor Man, Ecaterina Vrana, Vlad Nancă, Gili Mocanu, Anca Mureşan, Ovidiu Feneş, Cristina David, Ion Bârlădeanu şi mulţi alţii.

Dezideratul muzeului este de a dezvălui și a dezbate public lucrările unor artişti de prim ordin care au schimbat ceva în paradigma artei contemporane, cei care au schimbat ceva în felul în care se face, se expune şi este înţeleasă arta.

PROIECT: MARe/Muzeul de Artă Recentă; REGIM DE ÎNĂLȚIME: S+P+2E+M; ADRESĂ: Bd. Primăverii nr. 15, București; AUTORI PROIECT ȘI COLABORATORI ARHITECTURĂ: YTAA (Youssef Tohme Architects and Associates) – arhitect concept; Cumulus Architecture – arhitect implementare; STRUCTURĂ: Ductil Tech; INSTALAȚII: Maestro Proiect / Tehnoclima; SUPRAFAȚA TERENULUI / SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ LA SOL / SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 640 mp / 330 mp / 1 346 mp; ARHITECTURĂ PEISAJERĂ: Ana Marti Baron; ANUL ÎNCEPERII ȘI ÎNCHEIERII ȘANTIERULUI: 2014-2018

Proiect prezentat în igloo #187 / dec 2018 – ian 2019

igloo_187-shop