Maroc într-o săptămână_II
Piața Djamâa el-Fna este un univers în sine și poți petrece acolo ore întregi, captivantă fiind nu prin arhitectură ci prin viața care pulsează acolo în cele mai neobișnuite forme: dresori de șerpi, de maimuțe, vindecători, jongleuri, acrobați, vânzători de orice (inclusiv dinți și proteze dentare second hand, second tooth, pe măsuță, în aer liber, la alegere, poftiți vă rog!) și muzicanți de toate soiurile mișună într-un haos organizat după reguli greu de înțeles.
Frecventată cu frenezie de turiști, piața rămâne totuși un loc de predilecție al localnicilor. Deja din secolul XIX, scriitori și artiști au cântat-o în poezie, proză și au încercat să-i descifreze misterul și forța de atracție. De generații oamenii locului se bucură numai aici ca de pe timpurile evului mediu de tot felul de reprezentații artistice, unele – cum ar fi povestitorii – fiind din păcate neaccesibile străinilor. Dar chiar și dacă nu înțelegi limba tot merită urmărit spectacolul oferit de vocea, intonația și mimica povestitorului sau a povestitoarei completat de reacția audienței care participă activ cu râsete și aplauze. Trebuie menționat că în Maroc există încă numeroși analfabeți ceea ce face din povestitorii publici o formă cu atât mai remarcabilă de divertisment social.
În Suk – bazarul Marrakech-ului – se pot petrece zile întregi. Suk-ul este un labirint formidabil, hipnotic, întortocheat, ce pare fără ieșire, în care te orientezi cu dificultate, oarecum structurat pe diverse specialități: mirodenii, bijuterii, textile, lămpi, marochinărie (firește!), feronerie, stucatură, instrumente muzicale, pictură naivă, croitorie, cizmărie, covoare, covoare și iar covoare, papuci, papuci și iar papuci, câte și mai câte. Cumpăratul este secundar, târguiala, pălăvrăgeala, glumele, schimbul de priviri, idei și informații, contactul uman constituie de fapt esența experiențelor trăite acolo, unice pentru fiecare… și da, trebuie să te tocmești după toate regulile artei, numai naivii cu prea mulți bani cumpără la prima ofertă de preț; se face o contraofertă sub prețul pe care ești dispus să-l achiți în final și după câteva tratative se cade de acord la o sumă mijlocie convenabilă ambelor părți în ceea ce marketing-ul a definit mult mai târziu „a win-win situation”. Pe întreg teritoriul Marocului engleza și franceza sunt deopotrivă folosite: de la rudimentar la excelent te poți oricând înțelege cu localnicii care se bucură sincer să facă un câștig uneori chiar neânsemnat sau pur și simplu să stea la taifas cu călători de pe alte tărâmuri. De bună seamă că uneor insistă prea mult, te calcă pe nervi doar – doar vei cumpăra ceva, alteori se aruncă la prețuri astronomice crezând că „merge”; este nevoie de prezență de spirit, determinare, politețe, respect și o minte clară pentru că fiecare este în cele din urmă responsabil de propriile cheltuieli.
De la Marrakesh spre sud la Oarzazat cu mașina se traversează munții Atlas pe o rută extrem de pitorească: trecătoarea Tiz-en-Tichka (2260m). Pe parcurs se întâlnesc mai multe puncte demne de vizitat: în primul rând fortăreața Telouèt și mai departe satul Ait Benhaddou declarat patrimoniu UNESCO pentru autenticitatea și estetica particulară a arhitecturii tradiționale de chirpici.
Tot așa cum originea poporului berber care constituie majoritatea populației marocane este pierdută in negura istoriei, nici sursa exactă pentru construcția caselor tradiționale nu poate fi clar determinată. Istoricii menționează o înrudire cu arhitectura asiriană și babiloniană. Majoritatea satelor tradiționale sunt încă construite din cărămizi de chirpici. Ele se numesc Ksour și constituie așezăminte fortificate de jur împrejur, compacte, alcătuite într-un mod organic din pământ amestecat cu paie, cu numeroase încăperi de înălțimi diferite lipite una de cealaltă, coridoare, pe alocuri turnuri, merloane, creneluri și terase, cu puține ferestre. O formă oarecum superioară Ksour-ului este Kasbach-ul: o fortăreață uneori mai mare, pe mai multe etaje și mai puternic consolidată de tipul burgurilor care în caz de atac puteau fi folosite și ca adăpost.
Ambele găzduiesc triburi întregi structurate pe legături de familie. Pe măsură ce se nasc noi membrii construcția crește în mod organic cu spații suplimentare. Zidurile de chirpici sunt de asemenea folosite și ca delimitări între diverse culturi și terenuri agricole. Același sentiment de organicitate armonioasă îl oferă și contemplarea de la distanță a acestor așezăminte care datorită faptului că utilizează pământul locului sunt atât de integrate în peisaj încât par ca au crescut pur și simplu de acolo. Termenul de Kasbah desemnează de asemenea reședințele vizirilor sau a altor oameni de vază locali care pentru a-și impune autoritea au construit un edificiu mai impozant, corespondentul castelelor sau palatelor nobliliare din cultura europeană. Un exemplu este fortăreața Telouèt menționată anterior.
