Massimiliano Fuksas

„Imprevizibilă, aidoma cursului unei ape, lumea noastră a devenit una cu multiple input-uri şi se schimbă mereu, în funcţie de fluxurile de date”, consideră Massimiliano Fuksas. Un motto pentru un nume strâns legat de “Less Aesthetics, More Ethics” şi de proiecte care vizează în general spaţii publice şi remodelări urbane, un nume devenit reper teoretic şi conceptual al arhitecturii contemporane.

Text: Ioana Păunescu
Foto: © Giuseppe Blengini (Complexul pentru Târgul de la Milano), Maurizio Marcato (Centrul de cercetare şi multimedia Grappa Nardini)

Cel mai important aspect al majorităţii proiectelor semnate de arhitectul italian ar fi acela al transformării continue: al evoluţiei peisajului urban, al dispariţiei ierarhiei şi planificării urbane în favoarea unor structuri generate de o multitudine de date fluctuante; structuri care sunt rezultat al unei combinaţii între funcţionalitate rezolvată până în cel mai mic detaliu şi poezie, emoţie; structuri care răspund cerinţelor „comune” şi, în acelaşi timp, rezonează cu cerinţe subiective, individuale, dictate de sit, de program, de moment.

Partea „obiectivă” a proiectului este o sumă de detalii invizibile care creează structuri complexe, în general de mari dimensiuni, structuri care par a ignora gravitaţia (unul dintre cele mai spectaculoase fiind Agenţia spaţială italiană din Roma) şi par a funcţiona fără a avea nevoie de toate angrenajele, de toate spaţiile tehnice şi de toate structurile masive cu care suntem obişnuiţi. Imaginea de ansamblu se compune din structură redusă la minimum şi din elemente tehnice (ventilaţii, izolaţii, drenaje etc.) practic invizibile.

Arhitectul italian de origine lituaniană, născut în Roma în 1944, absolvent al Unversităţii La Sapienza în 1969, a deschis birouri de arhitectură în mai multe oraşe europene (la Roma, studio înfiinţat în 1967, la Paris, în 1989, la Viena, în 1993 şi, recent, la Frankfurt). Dintre proiectele semnate Massimiliano Fuksas şi Doriana O. Mandrelli Fuksas (cu care colaborează, din 1985, pe zona de design interior), să menţionăm sălile de concert din Strasbourg şi Amiens, Centrul congresului italian din Roma, mall-ul Zeil din Frankfurt, Emporio Armani din Hong Kong, parcul Aquadeus, Europark-ul din Salzburg, Twin Tower din Viena, Agenţia spaţială italiană din Roma, Universitatea Centre Ville din Brest, planul urbanistic pentru Place des Nations din Geneva, renovarea urbană a blocurilor din Clichy, Paris, Muzeul de graffiti din Niaux…

Oraşul Milano are, începând din aprilie 2005, unul dintre cele mai mari spaţii expoziţionale din lume, o megastructură de 200 000 mp pentru supermediatizatul Salon anual de mobilier. Pe situl unei vechi rafinării Agip (cu o suprafaţă de 2 000 000 mp), Massimiliano Fuksas a proiectat un enorm complex multifuncţional (1 000 000 mp construiţi, 20 050 de locuri de parcare pentru vizitatori şi 4 320 pentru expozanţi, precum şi 7 000 de locuri de parcare pentru TIR-uri), dezvoltat pe axa longitudinală, axă de-a lungul căreia se desfăşoară, stânga-dreapta, adică est-vest, o serie de volume sinuoase (restaurant, meeting rooms, spaţii de birouri, recepţie şi 8 megapavilioane expoziţionale) care comunică la cota 0,00 şi, prin intermediul pasarelei, la cota +6,50. Volumele sunt suspendate deasupra mai multor zone tratate peisagistic, toate fiind unificate printr-o velă – „o pânză de corabie”, aşa cum o numeşte Fuksas, o structură ondulată cu o suprafaţă de peste 46 000 mp, o lungime de aproximativ 1 300 m şi o lăţime de 32 de metri. Acoperită cu sticlă laminată, întreaga suprafaţă este realizată din profile de oţel, conectate prin noduri sferice, care formează structuri romboidale şi triunghiulare, modulare (dimensiunile unui modul putând fi aproximate cu un dreptunghi cu laturile de 2,7 şi 2,5 m). Acoperişul are 32 000 de noduri şi 38 929 de feţe romboidale, fiind suportat de 183 de stâlpi metalici.

Structura gen mesh pare suspendată undeva deasupra solului, imagine accentuată de structurile parabolice din sticlă care secondează stâlpii metalici. Imaginea „pânzei” este similară peisajelor marine sau deşertice, cu formă niciodată repetitivă, şi pare a fi rezultatul direct, organic, al fluxurilor interioare, înălţându-se în zonele de maxim interes, coborând în zonele periferice al traseelor, definind, ca un grafic, toată mişcarea din interiorul Nuovo Polo Fiera Milano.

Extinderea, inaugurată în octombrie 2004, a distileriei Bortolo Nardini din oraşul medieval Bassano del Grappa, Vicenza, Italia, extindere care cuprinde clădirea de cercetare şi un spaţiu multimedia, se compune din două „lumi”: prima, suspendată, formată din două volume transparente care cuprind laboratoarele şi centrul de cercetări, şi a doua, scufundată, un spaţiu săpat ca un canion natural, în care se află un foyer şi un auditorium cu 100 de locuri. Două limbaje: unul tehnologic, imaterial, rafinat. Altul, neprelucrat, natural, masiv. Un pozitiv şi un negativ în continuă tensiune, alimentată şi în acelaşi timp echilibrată de oblica liftului şi a stâlpilor metalici.

La nivelul solului, suprafaţa de apă reflectă toate faţetele structurii de metal şi sticlă suspendate deasupra. Stâlpii, cu unghiuri diferite de înclinaţie, creează o imagine dinamică, accentuată de asimetria combinaţiei elipsoizilor juxtapuşi, de înclinarea scării şi de curba rampei de acces. Cele două „bubbles” funcţionează, ziua, pe post de catalizator al luminii spre spaţiul subteran; noaptea, ele devin două uriaşe surse de lumină, două proiectoare gigantice ale peisajului înconjurător. Auditoriumul aflat sub nivelul solului, „fundaţie” a structurii din metal şi sticlă, poate fi utilizat ca platformă în aer liber pentru evenimente de amploare, gradenele fiind înconjurate de o configuraţie organică alcătuită din pilele de susţinere ale stâlpilor şi din pereţi înclinaţi.