ARTIȘTI: Răzvan Anton, Roberta Curcă, Théo Massoulier, Tania Mouraud, Vlad Nancă, Damir Očko, Cătălin Pîslaru, Mihai Plătică
Deschidere: Vineri, 21 noiembrie | ora 18:00 Strada Giuseppe Garibaldi nr. 8, București
Memories and Prophecies aduce laolaltă lucrări de la șase artiști reprezentați de Gaep – Răzvan Anton, Théo Massoulier, Tania Mouraud, Damir Očko, Cătălin Pîslaru, Mihai Plătică – și de la doi artiști invitați – Roberta Curcă și Vlad Nancă.
Majoritatea lucrărilor prezentate sunt noi – de la sculpturi spectaculoase de Théo Massoulier și “dragforms” (forme în travesti) de Damir Očko, la o pictură de mari dimensiuni a lui Cătălin Pîslaru și un mozaic conceput de Vlad Nancă pentru a fi arătat în vitrina galeriei.
Prin pictură, sculptură, desen, fotografie și colaj, artiștii participanți se raportează la timp în moduri diferite: ca material, proces de creație, ciclu, călătorie, lentilă pentru analizarea schimbărilor, sau în relație cu spațiul și universul.