fbpx


White November igloo

Mimesis Museum

Text: Andrei Ivănescu
Foto: Fernando Guerra, FG + SG Fotografia de Arquitectura

Mulţi dintre noi am mai crescut puţin învăţând despre Álvaro Siza şi pavilionul Portugaliei din 1998, ca sublimă manifestare a unui concept formal elegant esenţializat şi clar exprimat. Apoi, campusul din Aveira cu elegantul său turn de apă, centrul sportiv din Llobregat sau pavilionul temporar de la Serpentine Gallery – cine putea rezista tentaţiei de a se întreba cum funcţionează motorul creator al celui mai de seamă arhitect portughez?

În 2008, Siza ţine o conferinţă la Bucureşti, vorbind despre Muzeul Fundaţiei Iberê Camargo din Brazilia. La sfârşit este rugat, spre deliciul publicului, să schiţeze ceva pe o bucată de mousse. Încurcat de situaţie, dar politicos, trage câteva linii mai mult sau mai puţin abstracte cu markerul şi se aşază la loc. Stupoare! să fie muzeul pe care tocmai îl prezentase, să fie o inspiraţie de moment plăsmuită în România, autoportret, o idee abstractă apărută din senin în timpul călătoriei cu avionul? Pe scaunul înghesuit din fundul sălii, varianta mea mai tânără a tras atunci o concluzie: Álvaro Siza nu desenează degeaba, el desenează de nevoie. Nu sugerez de niciun fel că nu ar face-o cu plăcere, ci doar ca în fiecare schiţă pe care el o face, există scop şi intenţie. Nu există proiect Siza publicat fără acele arhirecognoscibile crochiuri care, chit că seamănă sau nu volumetriei finale, au undeva încifrat întreaga geneză a proiectului şi rostul său de a fi.

Asociatul său, Carlos Castanheira, începe discuţia despre proiectul din Coreea cu o parabolă, pe care v-o relatez prescurtat: se făcea că un împărat al Chinei îi cere unui pictor celebru să-i deseneze o pisică, neglijând însă a-i stabili timpul acordat şi răsplata oferită. După 7 ani de aşteptări, pictorul este chemat şi i se cere socoteală pentru întârziere, moment în care el scoate pensula de caligrafie şi schiţează instantaneu un desen sublim înfăţişând pisica mult-aşteptată, după care îşi anunţă preţul deloc timid, pentru operă. Încântat, dar stupefiat în acelaşi timp, împăratul îl întreabă de ce produsul unui gest imediat costă atât de mult şi de ce a trebuit să aştepte 7 ani pentru rezultat, la care pictorul îi răspunde „deşi vă înţeleg uimirea, consideraţi că eu desenez pisici deja de 7 ani încoace”.

Se poate spune despre Siza că funcţionează întocmai pictorului din parabolă. Unul dintre puţinii astfel de maeştri rămaşi în timpurile contemporane, are capacitatea de a încapsula în astfel de mici gesturi produsul unei vieţi întregi de virtuozitate. Important este, totuşi, că schiţele sale sunt geniale atunci când ele au ce comunica, când generează idei şi nu neapărat atunci când le reproduc. Punând problema aşa, nu mai e greu de imaginat de ce proiectele sale au acea forţă sintetizatoare şi unitate logică – pentru că izvorăsc dintr-un proces bine maturizat într-o minte fertilă şi curg pe un făgaş sapat de-a lungul unei lungi cariere.

Mimesis Museum din Paju Book City, Coreea, este tot ceea ce poate fi mai direct în materializarea ideii de „muzeu urban”. De altfel, acest oraş este cu totul construit în jurul industriei tipografice, iar muzeul nu face excepţie: va adăposti colecţiile permanente ale editurilor din Paju. Clădirea colţuroasă şi monolitică ce închide parcela înspre strada principală şi râul ce curge în apropiere este relativ camuflată în context, dar invită pe partea cealaltă a frontului, acolo unde brusc se înmoaie formal şi dialoghează liber şi locvace cu trecătorii. Forma paralelipipedică, dură, de la stradă se „topeşte” într-un dialog cu spaţiul plantat din faţă, cu gazon fin tăiat şi cireşi înfloriţi. Mariajul uneori forţat, alteori armonios, dar întotdeauna pertinent, dintre curburi şi elemente drepte, toate de o masivitate lisă, imprimă volumelor acea ambivalenţă androgină, plăcută privirii.

Planimetria în L, la fel ca în cazul muzeului din Brazilia, capătă aici cu totul alte valenţe, lucru evident la interior: dacă la clădirea Iberê Camargo spectacolul era în circulaţii, iar vizitatorul pus în postura de pelerin primea o anume relaţie cu arta, aici accentul este pus pe spaţiile de expunere în sine. Aceste spaţii formează o suită fluidă, fără separaţii între circulaţie şi spaţii principale. Nu întâmplător, Castanheira descrie proiectul drept materializarea unei schiţe înfăţişând o pisică, chit că asemănarea vizuală scapă la prima vedere – volumul compact alternează între moale şi tensionat, odihnindu-se pe gazon încovrigat şi leneş într-o poziţie armonioasă ce nu e câtuşi de puţin forţată, ba chiar degajă calm. Vocabularul formal e bogat, fără a deveni copleşitor, ca expresie a unei virtuozităţi pe care numai un bătrân maestru o poate dezvolta după zeci de ani de experimente şi tatonări – acesta încadrează negreşit proiectul într-un stil „Siza târziu”, sculptural, seren, bine esenţializat, dar eliberat de obişnuinţe formale.

Traseul propus de muzeu este variat, dar bine potenţat, uneori chiar jucăuş. Intrarea printre cireşi, în curtea ce îşi adună curbura şi se strâmtează lin în direcţia zonei de acces în clădire, ilustrează subtil o calitate excepţională a proiectului: această curte nu este o intrare, ci un spaţiu foarte bine definit, fie el şi exterior. Pe de o parte, ea nu culminează în poarta muzeului, uşa propriu-zisă ivindu-se ca o branhie desprinsă din brâul parterului – un obiect adăugat compoziţiei şi bine individualizat. Ar fi fost vulgar ca acel spaţiu scăzut din volumul muzeului să fie o simplă pâlnie de intrare, un arhitect de această talie nu va comite niciodată asemenea greşeli. Această intrare tachinează mai departe vizitatorul cu pereţi ce conduc, amână, acoperă spaţiul pe două niveluri al lobby-ului. Ca în toate proiectele lui Siza, lumina este ghidată înăuntru programatic, precis, calculat. În diverse cotloane apar luminatoare, numai atât cât trebuie pentru a imprima acel caracter expresionist pe care spaţiile sale îl au.

Muzeul Mimesis nu este un proiect care să şocheze. Din orice unghi apare elegant, fără extravaganţe şi, ca orice proiect Siza, e un „instant classic”. Nu provoacă, ci oferă răspunsuri, înţelepte. Întocmai pisicii cu care este încontinuu comparat, moţăie netulburat, departe de grijile şi agitaţia lumii, împăcat şi pe deplin conştient de armonia picturală pe care o emană.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0