fbpx

Minihotel Predeal. Secvenţe din the making of

Când te uiţi la un film despre the making of al unui alt film, descoperi întotdeauna resorturile care au stat în spatele imaginii finite, la care ai, de regulă, acces. Poţi înţelege mai bine mecanismele şi ascunzişurile lui, precum şi eforturile care stau la baza constructului care intră în circuitul de consum. Vizita într-un astfel de laborator dă filmului o altă dimensiune, iar pe tine, ca spectator, te implică oarecum ca pe un complice.

Proiect: arh. Bogdan Babici, arh. Eliodor Streza, arh. Lucian Simion

O senzaţie similară este atunci când asişti la construcţia unei case. Mergând la Predeal, la minihotelul pe care cei de la Tecon l-au proiectat, am asistat la definitivarea ultimelor detalii din the making of al unui obiect de arhitectură. Astfel, în loc să avem acces la imaginea unui spaţiu în care turiştii iau cina în restaurant sau îşi fac siesta pe terasă, am avut acces la un spaţiu în care se fac ultimele retuşuri, în care sunt încă vizibile articulaţii din întreg procesul de construcţie.

Ceea ce în curând va deveni un loc pentru vacanţe, este, în acest moment, un obiect ascultător, pe care proiectanţii şi constructorii îl pun sub lupă, pentru o ultimă privire de ansamblu. Aflat într-o zonă mai puţin aglomerată din Predeal, minihotelul propune o juxtapunere între ceea ce constituie specificitatea arhitecturii din zonele de munte şi ceea ce proiectanţii au importat dintr-o altă zonă stilistică, lucru care duce la detaşarea acestuia în cadrul contextului. Dacă avem de-a face cu o structură recurentă în acea zonă, în care forma triunghiulară aproape că deţine monopol, avem totodată şi o inserţie de elemente care o particularizează. Un exemplu foarte bun este faţada dinspre drum, în cadrul căreia desenul cablurilor metalice, precum şi prezenţa masivă a sticlei sunt elemente care fac diferenţa specifică. Înspre munte, faţada aduce un acoperiş de şindrile din lemn, segmentat de terasele fiecărui nivel, precum şi peretele de sticlă de la parter, pentru ca transparenţa să facă posibilă comunicarea cu exteriorul.

De asemenea, în ceea ce priveşte volumetria, lucrurile urmează aceeaşi schemă, a redefinirii specificului zonei: un corp triunghiular care se intersectează cu unul dreptunghiular. Structura triunghiulară a fost realizată cu ajutorul unor stâlpi de susţinere de mari dimensiuni, care asigură coerenţa pe toate nivelele construcţiei: masivi, acoperiţi cu lespezi de piatră a căror îmbinare aminteşte de un puzzle auster (suntem, totuşi, într-o zonă de munte!), aceştia sunt exploataţi începând cu parterul, unde domină latura dinspre munte a restaurantului şi a livingului, până la mansardă, unde intersectarea lor descrie un spaţiu deschis, necompartimentat, subordonat aceleiaşi forme triunghiulare.

Materialele folosite sunt foarte bine corelate cu specificul zonei, lemnul şi piatra regăsindu-se în mai toate elementele componente: acoperişul de şindrilă din lemn, pereţii de piatră atent şlefuită şi îmbinată de către pietrari, podelele de piatră cu inserţii de lemn, tavanele dublate de structuri de lemn prin decupajele cărora pătrunde lumină, toate acestea mizează pe efectele diferite rezultate din îmbinarea texturilor şi totodată a culorilor. Dacă piatra aduce, implicit, culori reci, lemnul compensează prin căldură, pentru ca şi aceasta, la rândul ei, să fie contrabalansată de efectele pe care le are metalul.

Parterul găzduieşte un restaurant, bucătăria şi un spaţiu pentru hobby. Spaţiul pentru luat masa este delimitat, pe de o parte, de peretele de sticlă, iar pe de alta de un perete de piatră, la baza căruia avem un insert de sticlă şi în interiorul căruia avem nişe în care se află corpuri de iluminat, ceea ce permite o alternare a luminii naturale cu cea artificială. Nucleul acestui spaţiu îl constituie şemineul, punctul de maximă intimitate al locului, în jurul căruia se află cele câteva mese. Atmosfera nu este deloc una specifică restaurantelor clasice şi impersonale; este, mai degrabă, atmosfera unei sufragerii, în care se întâlnesc oaspeţii. Camera pentru hobby este foarte bine pusă în legătură cu mediul natural, dat fiind faptul că este delimitată de un perete de sticlă şi, pe de altă parte, de ferestre mari, luminoase.

La primul etaj se află două apartamente. Fiecare dintre ele este atent compartimentat, nota dominantă fiind aceea a confortului care nu este sacrificat în favoarea artificiului stilistic. Cele opt camere separate ale acestui minihotel sunt bine individualizate ca geometrie, refuzându-se soluţia prin care aceeaşi structură este reprodusă mecanic. Terasele şi pereţii de sticlă nu nesocotesc tocmai miza principală a acestui loc, anume peisajul şi, prin urmare, sunt punţi care păstrează constant legătura cu acesta. Mansarda este un spaţiu continuu, care traversează toată lungimea construcţiei şi care au, la fiecare extremitate, deschidere către exterior, astfel încât două ferestre triunghiulare îi asigură fluiditatea.

Dacă acest proiect a fost gândit ca o recontextualizare a elementelor specifice, acest lucru nu înseamnă că această premisă a fost suprasolicitată: dimpotrivă, există un echilibru la fiecare nivel al compoziţiei, începând de la componenta structurală şi terminând cu elementele de finisaj.

Detalii cum sunt structura de lemn care dublează tavanele de la parter, realizată prin îmbinări simetrice, sau inserturile de lemn în piatră, cablurile şi structurile metalice, precum şi multe asemenea exemple, constituie o parte semnificativă a mărcii identitare pe care proiectanţii o propun. Imaginea de ansamblu, unitară, poate fi descompusă în numeroase secvenţe, cu ritmuri diferite, în care găseşti detalii ce pot scăpa ochiului la prima vedere.

În scurt timp, toate acestea se vor integra într-un alt context: coborând treptele dinspre drum, pe aleea şerpuitoare, se va ajunge într-un spaţiu animat, în care componenta arhitecturală va purta semnele locuirii, unde terasa va primi turişti, iar mansarda va fi un spaţiu conotat cu alte funcţiuni.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0