fbpx

Mircea Roman – Fățuitorul de suflete

5-29 octombrie 2018

Eveniment Noaptea Albă a Galeriilor #12

Sunteți invitați vineri, 5 octombrie, începând cu ora 19:00, la vernisajul expoziției MIRCEA ROMAN – FĂȚUITORUL DE SUFLETE.
Evenimentul va avea loc la Rotenberg-Uzunov Art Gallery, str. Constantin Esarcu nr. 1, și face parte din programul NAG #12.

Expoziția se poate vizita în perioada 5-29 octombrie 2018, de marți până sâmbătă între orele 14:30 și 19:30.

Mircea Roman, figură proeminentă a artei contemporane românești, fățuiește materia în chipuri arhetipale. Personajele sale poartă expresii ale tragismului transformator și unic salvator. „Eu am făcut sculpturilor mele suflet.” Materia încătușată în gesturi tragice trădează fragilitatea ființei umane ca un dat al predestinării, împotriva căruia omul luptă, conștient fiind de esența sa divină. Artistul delimitează trupul de spirit. Omul își imprimă urma pe pământ. Picioarele sunt precum un axis mundi ce face legătura dintre terestru și celest, dar incapabile de a se dezlega de mundan. „Trupul are sex și picioare, pe când sufletului i-am pus portret, mână și aripi ca să se înalțe.” (Diana Manole)

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0