MISFITTING TOGETHER sau nepotriviri fascinante

Motto

„A woman a/tire that’s flat, a/desire, fears in front of you,/fears that hold so still/you can study them/like pieces on a/chessboard…”

(Charles Bukowski ­ „The Shoelace”)

 

Definiția conceptului „Pop art” îmi rămâne oarecum vagă. Ceva ce nu seamănă cu arta, dar care totuși este, fără a fi pe de-a-ntregul. Senzația că artistul este zgâlțâit de un râs interior atunci când un galerist îi propune să-i prezinte opera. Râs care devine convulsiv atunci când află despre sumele la care sunt puse aceste opere în vânzare. Publicul mereu serios și adânc pătruns. Acel sentiment de admirație reculeasă pe care fiecare dintre noi l-a resimțit la un moment dat în fața unei perii de pantofi îndelung utilizate. O nepotrivire estetică, semantică şi financiară all in one. Nepotrivire fascinantă. Muzeul de artă modernă din Viena (MUMOK) a găsit formula: Misfitting together. Cel mai fitted titlu cu putință.

Şi totuşi, în fața intestinelor hipertrofiate propuse de Claes Oldenburg (Mouse Museum), simt ceva, o vibrație potențial diferită de râsul meu interior. Intestine pe veci incapabile de a digera cotidianul… La fel în faţa Café Hansi al lui Hans Schabus. Este închis café-ul, dar există undeva un freamăt care cheamă la beție precum toaca la rugăciune. Seriile dragi artiştilor „pop” tropăie în cadență pe neuroni până ce induc rezonanța. Reacția. Expoziția este pusă sub semnul lui Andy Warhol (cum altfel), ceea ce nu înseamnă că putem scăpa obligației de „Love” edictată de Robert Indiana în echilibru instabil și culori flashy. O explozie de popcorn. Traseul cu liftul între etajele 4 şi ­4 ale MUMOK nu mi-a lăsat timpul să diger… Revenirea la nivelul zero și obligația de a ieşi în deșertul conjunctural al Museumsviertel devine o suferință necesară.