fbpx

Modern şi strălucitor. Apartament glam by Arti-Zone

Apelând la mobilier personalizat şi o abundenţă de texturi cu aspect luxos, echipa Arti-Zone a transformat un apartament tip, cu suprafaţa de aprox. 60 mp, din cadrul unui nou complex situat în Dobroeşti, într-un spaţiu strălucitor şi neaşteptat, ce ar putea cu uşurinţă servi drept decor pentru un film sofisticat.

Beneficiara şi-a dorit o amenajare caldă, în nuanţe pastel, cu texturi bogate şi accente strălucitoare. Nuanţele de roz şi auriu domină spaţiul, fiind contrabalansate de elemente în tonuri mai închise, precum mobilierul gri şi detaliile negre, dramatice, din living sau, în dormitor, patul verde smarald.

Cea mai mare schimbare adusă spaţiului iniţial a fost dărâmarea peretelui dintre bucătărie şi living, pentru a crea un open space fluid şi luminos, ce oferă o perspectivă de cadru de film încă de la intrarea în apartament. O măsuţă decorativă şi o oglinda cu ramă solară marchează intrarea în zona de zi, anunţând un spaţiu puternic personal, dedicat relaxării, frumosului, imaginaţiei şi evadării din cenuşiul cotidian.

Livingul este decorat cu mult fler şi o notă considerabilă de dramatism, mizând pe un dialog captivant între texturile calde şi cele reci. Luxului şi confortului întruchipate de canapeaua şi taburetul gri realizate special pentru acest proiect, din catifea premium, i se opun accentele metalice suple, iar inserţiile de oglindă ale corpului de depozitare, de asemenea realizat la comandă, creează iluzia că spaţiul s-ar extinde la infinit. În contrast cu romantismul livingului, bucătăria urmează o linie modernă, dar mobilierul şi accesoriile aurii, precum şi sticla printată cu model de marmură, continuă spiritul glam.

În dormitor, prioritatea a fost crearea de depozitări cât mai generoase, care, desigur, ocupă spaţiu, dar oglinda inserată în uşile dulapului echilibrează compoziţia şi, în acelaşi timp, măreşte vizual întreaga cameră. Patul a fost, la rândul său, realizat la comandă, din catifea premium. Un detaliu semnificativ constă în felul în care chenarul tapetului îl copiază pe cel al patului, creând un efect de fluiditate şi armonie.

Baia a fost transformată în totalitate, fiecare element iniţial – de la placajele ceramice la întrerupătoare – fiind înlocuit pentru a crea un veritabil spa personal, o zonă dedicată relaxării şi grijii faţă de sine. Aici, piesa de rezistenţă este, cu siguranţă, mozaicul auriu texturat, ce constituie un fundal spectaculos pentru obiectele sanitare cu linii rotunjite, elegante.

PROIECT: Arti-Zone, arh. Alexandra Coman, arh. Lavinia Popescu; FINALIZAT: 2019

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0