Monumentalul modern în era postmodernă

23 februarie 2023

Monumentalul modern în era postmodernă

AUTOR: Michael Heizer TEXT: Radu Bogdan Matei FOTO: Ben Blackwell, Mary Converse, Eric Piasecki

Ne mai poate împinge monumentalul spre venerație într-o eră a deconstrucției și a ironiei? Michael Heizer a realizat o lucrare de mari dimensiuni, menită a produce o experiență trăită vizitatorului ce nu poate fi redată prin reproduceri digitale — o piesă de artă unică, un super-powered spomenik.

În mod surprinzător, a fost în lucru mai bine de 50 de ani, iar acum, lucrarea „City” a lui Michael Heizer se află la primul contact cu publicul. Este o operă de artă foarte neobișnuită, în primul rând prin amplitudinea dimensiunii ei fizice: 2.400 x 800 de metri. Superficial, este un complex vast de movile și depresiuni formate din pământ compactat și piatră, punctate cu pseudomonumente din beton. Prin complexitatea și mărimea sa, „City” amintește în mod intenționat de multe construcții ceremoniale antice, dar jocul structurii ne sugerează nucleul central al unui oraș contemporan.

Odată cu anunțul deschiderii pentru public în septembrie, fundația care gestionează opera și terenul pe care ea se află a publicat primele fotografii cu lucrarea, dar dimensiunile sale extraordinare depășesc limitele practice ale fotografiei. Deși poate fi cuprinsă prin fotografie aeriană, textura și simțul dimensiunii nu pot fi transmise cu ușurință. Este o operă a cărei substanță nu poate fi complet comunicată printr-un ecran, ci este esențială experiența in situ.

Michael Heizer este un autor tăcut, care a refuzat în mod repetat o descriere singulară a piesei sale, fiind chiar convins că orice interpretare publică a ei ar fi inerent greșită. Astfel, în absența unei intenții explicite a autorului, spațiul individual de interpretare devine aproape nemărginit. Conceptual, „City” poate fi văzut ca o antiteză a postmodernismului: în locul deconstructivismului său distructiv, lucrarea aceasta o face reușind să construiască în schimb ceva nou din piesele demontate. Creează un sentiment de venerație, dar nu religios și nici pentru trecut, ci mai degrabă pentru speranța unui orizont viitor. Este construcția intenționată a viitorului uman, cea care ne-a lipsit în ultimele două decade. Limbajul său abstract comunică dincolo de orice reper cultural sau temporal, mesajul său fiind deopotrivă universal și eter

Ca atitudine, este o lucrare atipică pentru decada în care ne aflăm. ”City” se dovedește a fi un produs al epocii sale moderniste; o operă cu adevărat contemporană ar fi fost improbabil să codifice acest mesaj. Începând cu anii 1970, când au demarat lucrările la acest proiect, postmodernismul a erodat voința noastră colectivă de a construi și a transformat-o chiar într-un act rușinos. Vestul a fost astfel redus la consumul individual al „pieselor” metaforice, demontate și lăsate în urmă de această atomizare culturală. „City” ne oferă exact antidotul pentru această degradare a intenționalității și restabilește viziunea unui viitor lung. Ne încurajează să împreunăm experiențele izolate ale existenței noastre postmoderne și să ne găsim curajul de a construi.

Autorul se teme, pe bună dreptate, că piesa sa va deveni nimic mai mult decât o destinație pentru consumul de cultură rapidă și un fundal pentru Instagram, dar, chiar și în acest caz, valorile sale esențiale sunt suficient de puternice pentru a fi întrevăzute chiar și printr-un mic ecran de telefon.