fbpx


White November igloo

Muzee şi Centre Culturale (I)

Muzeul ca program arhitectural are o istorie îndelungată, însă în ultimii 20 de ani asistăm la o creştere impresionantă a numărului acestora, la diversificarea tematicilor abordate şi a formelor arhitecturale utilizate. În acelaşi timp, prin sporirea importanţei acestora în viaţa oraşelor, au devenit un important „motor” de dezvoltare urbană, aducând noi investiţii în zonă şi turism, generând între oraşele din întreaga lume o adevărată competiţie pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori.

Text: Monica Sebestyen

Ca formă arhitecturală, nu se mai poate vorbi despre o tipologie a muzeelor, ca aceea folosită cândva, în care rotonda şi galeria nu puteau lipsi, iar limbajul obligatoriu era cel clasic. Chiar dacă au mai existat interpretări postmoderne ale acestor elemente (cum ar fi la Staatsgalerie Stuttgart, de James Stirling, sau la extinderea de la National Gallery din Londra, de Venturi şi Scott Brown), arhitecţii au astăzi o libertate absolută pentru experimentarea a noi forme şi materiale.

Inovaţiile arhitecturale sunt favorizate de arta contemporană, care permite şi chiar necesită o varietate tot mai mare a spaţiilor de expunere. Muzeul nu mai este un simplu container al operelor de artă, ci este în sine o operă de artă ce se adaptează necesităţilor funcţionale şi contextului existent.

Dacă în trecut muzeul era un templu al artelor, acum este un loc al experienţelor şi evenimentelor, un prilej pentru interacţiune socială. El nu se mai adresează doar unui număr restrâns de cunoscători, devenind accesibil tuturor prin varietatea activităţilor oferite, complementare simplei expuneri, aceasta ducând la transformarea muzeului în centru cultural.

Datorită delimitării fragile dintre cele două programe arhitecturale (muzee/centre culturale) şi a problematicilor similare, ele vor fi tratate împreună în acest articol, care se va continua în numărul viitor. În această primă parte au fost selectate în special exemple de muzee care au dus la reabilitarea cartierelor sau chiar oraşelor prin construcţia unor noi clădiri-icon sau prin conversia zonelor industriale.

Aşa cum aproape în orice domeniu componenta vizuală este cea care face ca produsul să se vândă, tot aşa aspectul atractiv al unei clădiri duce la „consumarea” conţinutului ei. Această situaţie poate fi extinsă la nivelul oraşului în cadrul căruia arhitectura muzeului poate deveni o imagine simbolică reprezentativă, ajutând la crearea unei identităţi şi având scopul de a atrage vizitatori prin unicitatea sa. Această prezenţă puternică a arhitecturii poate ajunge chiar să umbrească exponatele ce devin mai puţin importante decât spaţiul care le găzduieşte.

Un exemplu în acest sens este muzeul Guggenheim din Bilbao, care s-a impus ca un simbol al oraşului încă de la deschiderea lui în 1997. Din acel moment, Bilbao, un oraş portuar oarecare din Ţara Bascilor, a devenit un loc turistic căutat. Bilbao continuă să se dezvolte şi să atragă în continuare mari arhitecţi cum ar fi Zaha Hadid, cu planul de urbanism Zorrozaure pentru dezvoltarea peninsulei din zona portuară.

O strategie similară este abordată la Abu Dhabi, care intenţionează să devină un nou centru cultural de notorietate internaţională. Prin invitarea unor arhitecţi de renume şi prin cumpărarea unor „branduri” deja consacrate, succesul este o certitudine. Astfel, muzee precum Guggenheim şi, după multe controverse, Luvrul îşi vor deschide noi centre aici, ce vor fi proiectate de Frank Gehry şi respectiv Jean Nouvel. Acestea, alături de Muzeul Maritim proiectat de Tadao Ando şi un Performing Arts Centre de Zaha Hadid vor face parte dintr-un întreg cartier destinat culturii, pe insula Saadiyat. Intervenţiile de acest tip, unice în zonă, vor aduce cultura europeană în est. Se face astfel o încercare de apropiere culturală între două lumi complet diferite, între care, în ultimele decenii, relaţiile sunt tot mai tensionate.

Un alt muzeu-simbol este cel din Milwaukee, unde Calatrava, prin dialogul dintre arhitectură, tehnică şi inginerie, a creat un obiect sculptural singular, o structură dinamică ce sugerează o pasăre sau o barcă, integrându-se în peisajul de pe malul lacului Michigan. Brise soleil-ul, elementul care conferă identitate, se închide şi se deschide în fiecare zi, schimbând aspectul clădirii.

Dacă muzeele menţionate până acum se remarcă prin forma sau materialul utilizat, arhitecţii Mansilla+Tunon au creat, prin Muzeul de Artă Contemporană al Castiliei, un nou reper în oraşul Leon, prin culorile folosite. Exteriorul atractiv exprimă funcţiunea prin culoriile vii şi este în opoziţie cu interiorul neutru, chiar auster.

Vorbind despre imagine, crearea unui renume şi ridicarea standardului unei zone prin intermediul artei nu putem să nu menţionăm fenomenul din ce în ce mai răspândit de reutilizare a spaţiilor industriale abandonate în scopuri culturale. Pe lângă beneficiile obţinute la nivelul oraşului, acest fapt răspunde şi dorinţei artiştilor contemporani de a expune în spaţii neconvenţionale opere de artă ce adesea depăşesc dimensiunea sălilor din muzeele „clasice”, renunţând la obligativitatea sălilor de expunere neutre, albe, în favoarea unui ambient ce interacţionează cu opera de artă.

Poate unul dintre cele mai cunoscute exemple îl constituie Muzeul Tate Modern din Londra unde o centrală electrică a fost transformată în muzeu de artă contemporană. Succesul său este atestat de faptul că la doar şapte ani de la inaugurare, spaţiul a devenit neîncăpător, necesitând o extindere. Aceasta va fi realizată tot de biroul Herzog & de Meuron şi va conţine noi spaţii de expunere, spaţii educaţionale, cafenele, baruri şi restaurante, ce vor contribui în continuare la regenerarea South Bank.

Exemplele pot continua cu proiectul pentru Muzeul de Artă Contemporană din Riga, care este prevăzut într-o centrală dezafectată şi face parte dintr-un plan urbanistic mai amplu de reabilitare a zonei industriale portuare, realizat de OMA, sau cu cel al Muzeului de Artă Contemporană din Roma, în fosta fabrică Peroni.

În Bucureşti, fosta Bursă de Mărfuri, ce aparţine arhitecturii industriale de sfârşit de secol XIX, va găzdui sediul firmelor care au iniţiat un proiect pentru zona Uranus–Rahova. Curtea va fi un spaţiu public al artei experimentale, cu un cinematograf în aer liber (e-uranus) şi cu spaţii de expunere, toate acestea făcând parte dintr-un proiect de regenerare urbană şi culturală.

Având în vedere varietatea şi complexitatea abordărilor acestor programe, subiectul va fi continuat numărul următor, în care vor fi prezentate cu preponderenţă centre culturale. Pornind de la fenomenul grupării mai multor muzee în jurul unor spaţii publice ce devin „cartiere” ale culturii şi extinderea muzeelor „clasice”, vom trece ulterior la prezentarea unor noi centre culturale, cu diferite tematici.

Explicaţii foto:
1. Biblioteca Centrală din Seattle, arhitect Rem Koolhaas. Foto: © Philippe Ruault
2. Science Center School, arhitect Thom Mayne (Morphosis). Foto: © Morphosis Architects
3. Teatrul Naţional al Chinei, Beijing, arhitect Paul Andreu. Foto: © Paul Andreu Architecte
4. Casa da Musica, Porto, arhitect Rem Koolhaas. Foto: © OMA
5. Centrul Maurice Wohl, Universitatea Bar-Ilan, Tel-Aviv, arhitect Daniel Libeskind. Foto:
© Bitterbredt.de
6. Muzeul Luvru din Abu Dhabi, architect Jean Nouvel. Foto: © Ateliers Jean Nouvel.
7. Proiect – extinderea Muzeului Tate Modern din Londra, arhitect Herzog & Meuron. Foto: © Hayes Davidson
8. Muzeul Guggenheim din Bilbao, arhitect Frank O. Gehry. Foto: © FMGB Guggenheim Bilbao Museoa, 2007. Erika Barahona-Ede
9. Muzeul de Artă Contemporană al Castiliei din Leon, arhitect Mansilla+ Tuñón. Foto: © Cortesía de Carlos S. Suárez.
10. Muzeul de Artă din Milwaukee, arhitect Santiago Calatrava. Foto: © Timothy Hursley

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0