fbpx

NAI Rotterdam şi-a redeschis porţile cu expoziţia daringdesign

Text: Anca Rotar

După ce a trecut printr-un îndelung şi ambiţios proces de renovare, Institutul de Arhitectură al Olandei (NAI) din Rotterdam a fost redeschis publicului în data de 1 iulie 2011. Instituţia îşi propune ca, dincolo de schimbarea de aspect, să devină un centru al cunoaşterii arhitecturale şi una dintre destinaţiile preferate pentru arhitecţii, designerii şi pasionaţii de acest domeniu din toate ţările.

Inaugurat în 1993, NAI Rotterdam – care găzduieşte una dintre cele mai mari colecţii de arhitectură din întreaga lume – a fost închis în vederea renovării 20 de ani mai târziu. Lucrările s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a autorului proiectului original, arhitectul Jo Coenen, care, de altfel, a semnat şi proiectul de redesign. Una dintre cele mai spectaculoase modificări aduse clădirii este noua intrare principală, deservită de o generoasă punte de acces, care constituie elementul de legătură dintre muzeu şi oraş. Înăuntru, vizitatorii se regăsesc într-un atrium spaţios, unde au fost amenajate o cafenea, o terasă şi o librărie. De aici, ei pot alege să urce treptele spre Hands-in Deck, o funcţiune inovatoare, ce le permite vizitatorilor de toate vârstele să experimenteze cu diferite materiale şi tehnici, pentru a crea şi construi propriile lor proiecte. Acest element subliniază direcţia interactivă a noului program al NAI Rotterdam, ce îşi propune să aducă arhitectura mai aproape de oameni prin conferinţe, dezbateri, evenimente de networking şi punându-le la dispoziţie o bibliotecă cu mii de volume de specialitate.

Cu ocazia reinaugurării, NAI Rotterdam a pregătit o expoziţie neconvenţională numită daringdesign, cu lucrări semnate de designeri şi artişti din Olanda şi China, ce va rămâne deschisă până pe 8 ianuarie 2012. Ideea din spatele acestei expoziţii este chiar aparentul contrast dintre cele două ţări: prima, pionier al designului conceptual şi al gândirii libere şi a doua, o superputere economică încă dominată de principii severe, îngrăditoare. Însă, aşa cum se pot convinge şi vizitatorii, ideile şi marile concepte „nu au o ţară”, iar designerii îndrăzneţi pot trăi şi lucra oriunde. Cei selectaţi pentru a participa la această expoziţie sunt – din China – Ai Weiwei (arhitect/artist), Urbanus (birou de arhitectură), TO MEET YOU (agenţie de graphic design) şi Ma Ke (fashion designer) şi – din Olanda – Rem Koolhaas/OMA (birou de arhitectură), Hella Jongerius (product designer), Alexander van Slobbe (fashion designer) şi Irma Boom (graphic designer). Exuberante, uneori controversate şi impresionante din punct de vedere vizual, proiectele lor oferă o perspectivă critică asupra unei lumi dominate de globalizare şi standardizare, insistând pe context, tradiţie şi identitate

Arestarea recentă a arhitectului şi artistului Ai Weiwei de către autorităţile chineze conferă evenimentului o cu totul altă dimensiune, expoziţia devenind o ocazie de a celebra şi apăra libertatea de exprimare şi solidaritatea umană.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0