NEST, cuibul liniștit al Deltei
TEXT: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of Flavius Negrea
Pensiunea NEST și-a găsit loc în apropierea calmului oferit de unul dintre canalele Deltei, la Dunavățu de Jos, un vechi sat de pescari, unde, acum mai bine de 10 ani, Flavius Negrea se îndrăgostea de spiritul locului și decidea să contureze aici o oază de bine și liniște – pensiunea NEST, prilej de deconectare și pornire în explorarea Deltei.
Călătoria noastră în Deltă începe cum se cuvine, cu un popas. De tras sufletul și obișnuit ochii și nările cu aromele și culorile acestui colț de paradis natural. Locul ales este un cuib – NEST – insinuat printre canalele străjuite de stuf și aflat într-un vechi sat pescăresc deltaic din comuna Murighiol, Dunavățu de Jos. Unul dintre multele avantaje ale pensiunii NEST este că se poate ajunge aici direct pe șosea de la Tulcea și tot de aici poate începe apoi explorarea Deltei, în toată splendoarea faunei și florei sale.
Dar ce îl așteaptă la NEST pe călătorul dornic de explorare și, în același timp, iubitor de liniște și deconectare? Așa cum ne povestește Flavius Negrea, care acum 10 ani, ajuns la pescuit în Deltă, se îndrăgostea de zonă, tot cadrul necesar creării unor amintiri frumoase între prieteni: cinci camere duble amenajate în tușe mediteraneene, terase generoase pentru momentele de contemplare, grătar și vatră de foc și foișor. De aici cuvântul explorare se poate așeza în multiple contexte, cum ar fi pescuitul pe canalul care mărginește NEST-ul, plimbări cu caiacul sau excursii în Deltă. Construcția desfășurată în formă de spirală combină elemente specifice arhitecturii vernaculare (acoperișul, nuanța de albastru etc.) cu detalii moderne și accente mediteraneene.