fbpx

Neștiutele sculpturi din Colecția Torlonia, într-o lumină nouă

Design: David Chipperfield Architects Milan; Text: Iuliana Dumitru; Foto: Alberto Parise, Fondazione Torlonia copyright Fondazione Torlonia

Colecția Torlonia este considerată una dintre cele mai importante colecții private de artă antică greco-romană din lume, constituită în mare parte în secolele XVIII-XIX de prințul Giovanni Torlonia și apoi de fiul acestuia, prințul Alessandro, care a și fondat în jurul anului 1876 un muzeu, la Roma, pentru a adăposti cele peste 600 de sculpturi din extraordinara colecție. Muzeul a rămas însă deschis numai unui cerc restrâns, privilegiat de vizitatori, iar în anii 1970 palazzo-ul în care se afla a fost transformat în ansamblu rezidențial, în timp ce statuile au fost mutate și depozitate, întreaga colecție devenind astfel complet inaccesibilă, o comoară ascunsă.

Asta până în 2020, când Fundația Torlonia și Ministerul Patrimoniului și Turismului din Italia au organizat mult așteptata expoziție The Torlonia Marbles. Collecting Masterpieces, curatoriată de Salvatore Settis și Carlo Gasparri, la Muzeele Capitoline – Villa Caffarelli, proaspăt restaurată. Expoziția a fost prelungită până în februarie 2022 și a cuprins aproape 100 de statui. Designul expozițional a aparținut biroului David Chipperfield Architects Milan, de al cărui nume se leagă atâtea subtile intervenții arhitecturale în spații muzeale și, implicit, în țesutul istoriei.

Ideea designului recuperează conceptul grafic al unui celebru catalog editat de Muzeul Torlonia în 1884-1885, în care sculpturile antice sunt reprezentate pe un fond negru ce le evidențiază și le amplifică volumul. Astfel, în expoziție statuile au fost plasate pe un fundal perfect omogen, de culoare închisă, ce permite fiecăreia să se distingă. Pe alocuri cromatica fundalului variază, pentru a integra lucrările într-un efect de compoziție colectivă – o poveste în cinci capitole, ce surprinde evoluția cronologică a colecției, precum și contextul istoric al lucrărilor.

 

Pardoseala și plinta sunt realizate artizanal dintr-o argilă gri închis, ca trimitere la vechi tehnici romane de construcție și, mai precis, la soclul din piatră al Templului lui Iupiter Capitolinul, care se afla cândva în apropierea clădirii expoziției. Aceste plinte sunt structuri arhitecturale proeminente, ce par a se forma direct din masa pardoselii, oferind sculpturilor nu atât un piedestal, cât o bază continuă de sprijin. Variația lor în înălțime și masivitate tectonică, dar și schimbarea fundalului creează un parcurs expozițional dinamic, un joc viu al perspectivelor, umbrelor și stratificărilor, în care statuile capătă o dimensiune dramatică.

Proiect: The Torlonia Marbles. Collecting Masterpieces; Amplasare: Musei Capitolini – Villa Caffarelli, Roma; Design de expoziție: David Chipperfield Architects Milan, Italia; Parteneri: David Chipperfield, Giuseppe Zampieri; Asociat: Cristiano Billia; Arhitecți de proiect: Andrea Cocco, Daniel Mira García, Tiziana Staffieri; Echipa: Simone Diego Alessi, Niccolò Brussa, Giacomo Canani, Filippo Carcano, Carlo Federico Cattò, Fabiano Cocozza, Maria Elena Codazzi, Paolo Dell’Elce, Stefano Goffi, Tsukasa Goto, Nicola Guercilena, Seunggeun Jee, Stefano Penazzi, Giacomo Savegnago, Athena Thrasyvoulou; Suprafață totală desfășurată: 730 mp; Durată proiect: 2017-2020; Durată expoziție: octombrie 2020 – februarie 2022.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0