New York. O versiune retroactivă a viitorului

Manhattan este scris după o reţetă foarte complexă, rescrisă în repetate rânduri de creatorii săi, având ca ingrediente de bază cvartalul, reţeaua şi turnul, acestea împreună conturând imaginea reprezentativă a oraşului, lucrând într-un echilibru interdependent. Astfel, insula newyorkeză devine „un oraş într-un oraş”, dispunând în acelaşi timp de autonomie şi independenţă. Pornind de la elementele sale componente, urmând firul istoric al oraşului şi păstrând acceaşi nuanţă reprezentativă a acestuia, proiectul de faţă propune o soluţie pentru un scenariu extrem, luând în calcul evenimente petrecute şi catastrofe preconizate pentru viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Prin urmare, propun o pro­iecţie a ori-ginilor metropolei asupra unui viitor extrem, o versiune retroacti­vă a viitorului, soluţionată printr-o arhitectură inovatoare, sustenabilă şi mobilă, care oferă o variantă valabilă şi o nouă ima-gine urbană a New Yorkului, amin­tind în acelaşi timp de evoluţia oraşu­lui. Conceptul se bazează pe clonarea realităţii existente, un proces paranoi­co-critic, cu atât mai mult cu cât se naşte în golul lăsat de original. Astfel, în faţa unei realităţi climatice inevita­bile, oraşul rezilient îşi reinventează o nouă imagine pe baza caracterului deja format de-a lungul istoriei sale. Grid-ul, cvartalul şi turnul capătă noi caracteristici. Reţeaua stradală, până acum cel mai tranşant şi dinamic element, îşi schimbă caracteristica principală de rigiditate, devenind fluidă şi adaptabilă. Insula urbană este recreată cu aceeaşi înfăţişare şi dimensiuni, dar cu noi ca-racteristici, aceasta fiind mobilă şi liberă să formeze imaginea urbană în orice colţ al metropolei, funcţionând ca unitate independentă, sub forma unei plu­te urbanizate. Având rolul principal în noua scenă urbană, insula este însărcinată de asemenea cu responsabilitatea populaţiei, fiind concepută sub însemnul arhitecturii de urgenţă, cu spaţii alocate găzduirii şi îngrijirii locuitorilor în caz de cataclism. Turnul este elementul care rămâne cel mai aproape de for­ma iniţială, fiind un punct fix, atât în cazul celor existente, cât şi al celor noi propuse. El se adaptează noilor condiţii prin reorganizarea sistemelor de circulaţii şi funcţiuni, căpătând în plus atri­butul de modularitate, fiind format din unităţi independente, sustenabile şi eficiente.