Nightcrawler

Trăim o epocă de aur a tehnologiei, a inclusivităţii egale, a milionarilor născuţi din sărăcie. Dar de aici rezultă şi valoarea umflată a exclusivităţii, atotconsumerismul şi alte boli sociale cu care ne împăcăm chiar bine – le suntem martori voluntari… şi uneori, ca în Nightcrawler, participativi. Sângele are întâietate la TV, deci este exploatabil, iar în culisele acestei in­dustrii construite pe cadavre şi un public a­nes­teziat se nasc monştri ca Louis Bloom – mo­ttoul lui este „Dacă mă vezi înseamnă că e cea mai proastă zi din viaţa ta”.

Text: Ioanina Pavel

Nu e aducător de moarte, doar o comercializează. Devenit, peste noapte şi prin propriile puteri, operator şi negustor de ştiri morbide, Lou (un Jake Gy­llenhaal ochios, intens şi mai slab cu vreo 14 kilograme!) este exponentul unei rase necro­fage înfiinţate de noul mileniu: reporterii-ca­meramani care prosperă de pe urma haosului. Aflăm atât de puţine despre el, încât ar putea fi doar un om de paie pentru noua tipologie, inferioară moral chiar şi paparazzoului. Lou nu e însă un ştirist voyeur decât prin conjunctură: adevărata lui vocaţie este antrepre­noria­tul. Dovada stă în scopul lui ultim („să fiu proprietarul televiziunii care deţine camera”) şi dis­­cursurile săltate din cursuri de bu­siness, spre reciclare mecanică, dar însuşită, în orice conversaţie. Spre deosebire, sperăm, de restul antreprenorilor care-şi clădesc brandul sub imperiul aceleiaşi urgenţe, „super-puterea” lui Lou este abilitatea de a ignora adâncimea pro­­priei înjosiri. Arde etape, fură meserie şi a­ga­ţă rapid şi un angajat, şi un client (Rene Ru­sso, în rolul Ninei, producă­toarea TV a că­rei carieră depinde de cât sânge american de viţă suburbană varsă minorităţile etnice din ghetouri). Involuţia non-empaticului în­tre­prin­­ză­tor ne îngrozeşte prin inventivitatea a­mo­rală pe care o împinge criminal până la noi şi noi limite, neutralizându-şi propria umanitate. Da­că studiile psihologilor încă nu ne-au convins că psihopaţii şi antreprenorii împăr­tăşesc caracteristici fundamentale, Gilroy în schimb nu are niciun dubiu. Apelând la filmări nocturne tensionate, punctate de revelaţii orgastice, cvasi-necrofilice, care trenează ca un high într-un vid moral, regizorul duce aceste markere caracteriale comune la extrem. Nightcrawler este povestea năclăirii noastre cea de toate zilele, iar debutul regizoral al lui Gilroy, scenaristul versatil care ne-a înduioşat în The Fall, este o turnură simptomatică şi, într-adevăr, satira mordantă pe care o merităm.