fbpx

Nils’ Fucked Up Day – rumeguş rom-glez de viaţă fără rimă sau rezon

Text: Ioanina Pavel
Foto: Cristina Soiman

[no rhyme or reason = eng., fără explicaţie logică sau scop]

Când am auzit că Ziua futută a lui Nils călătoreşte peste mări şi ţări până pe meleagurile New-York-eze, ca să poposească la lizieră, sau Fringe, am fost curioasă de rezultatul americanizării inevitabile. Devenită Nils’ Fucked Up Day, piesa lui Ştefan Peca convinge şi în această variantă, cu un script rom-glez mai mult decât viabil ca şi cum niciun traducător nu şi-ar fi băgat coada peste un original care instant piere din minte. Orice traducător ştie, de altfel, că în chiar invizibilitatea intervenţiei, în lipsa semnăturii sale, i se măsoara competenţa.

Nils' Fucked Up Day – rumeguş rom-glez de viaţă fără rimă sau rezon

Am avut ocazia să văd ultima reprezentaţie înainte ca piesa să-şi facă bagajele pentru Big Apple, unde va delecta o asistenţă dintre cele mai rafinate ale lumii preţ de 5 ieşiri la rampă. Sâmbăta deci, eram perfect conştientă că la Green Hours, singurul teatru unde nu mă simt etichetată pentru combinaţia nefericită între un fresh şi o ţigara, aveam să fac parte din repetiţia generală pentru faimosul Fringe. După un video-intro savuros, piperat de Frank Zappa, George Carlin şi Peter Griffin plus Ernie the Giant Chicken, ambianţa necesar ireverenţioasă se instalase şi anticipaţia mea se dezgheţase într-un zâmbet.

Trasând linii în nisip: Noi şi Ei

Dar nimic din intervenţiile inteligenţei pop-culturii despre copii reprogramaţi, sex mult dar protejat, principii de bonvivant dar fără lene de burghez, nimic chiar din stand-up-urile şi scurtele animaţii care dădeau târcoale noţiunii de dirty words, nu pregătea suficient spectatorul neavizat pentru ce a clocit mintea lui Peca. Piesa scrisă şi regizată de el avea să stârnească reacţii adverse în acea frumoasă seară de sâmbătă, de la pleoape strânse din reflex ca-n prezenţa unui pumn, la defetistul „Eu mă duc acasă!”

Singurul aspect al spectacolului care poate fi ghicit din materialele introductive este VJ-ing-ul lui Cinty Ionescu, un colaj furtunos anunţat de clipul Us V Them al celor de la LCD Soundystem. Iar pentru cei încă perplecşi la linia de start, Radu Iacoban intră în scenă, cu un prolog cursiv, politicos – în engleză şi menit, ne dăm de-ndată seama, pentru americani. Înainte să intre în rama poveştii lui Nils, eroul titular pe care îl interpretează, Iacoban explică originea piesei, o iniţiativă dintr-o ţară „săracă, ex-comunistă, care se dezvoltă aşa şi-aşa”. O iniţiativă ai cărei actori nu vor să emigreze, să „ne” fure pâinea de la gură şi job-urile din baruri, ci doar să ia nişte aer de prin Străinezia…

Nils' Fucked Up Day – rumeguş rom-glez de viaţă fără rimă sau rezon

Călcând puriştii pe bătături

Show-ul începe. Proiecţiile lui Cinty ne dau gongul primei duble, „fucked up day”, urmând ca o a doua să prezinte o dimensiune paralelă, versiunea „seraphic”. Dar primul episod, o felie de actualitate greu de digerat, conţine miezul controversat al piesei, cel blamat de idealişti şi acceptat ca status quo de noi ceilalţi. În prezentul descris de Peca, Nils şi Hans (Cătălin Babliuc) sunt doi prieteni, primul mai filosof, al doilea mai prăjito-impulsiv, ambii drogaţi non-stop şi salivând cu fălcile căzute după colegele de apartament ale lui Nils, Lola şi Heidi – lesbiene, desigur. Toţi vorbesc o rom-gleză extremă, dialect al tinerilor români împins de Peca la un nivel hiperbolic care l-ar scula din morţi pe sărmanul Pruteanu.

Dar toate limbile alambicate – cu un strop de spaniolă ocazionată, si pronunţată fără greş, de gonflabila lui Heidi, Lola (Ilinca Manolache) – sunt reunite sub umbrela englezei, care se deschide larg, într-o serie de fraze proiectate pe fundal. Acolo îmi fugeau constant ochii, la naraţiunea care nu traducea cât parafraza replicile personajelor, vibrând în fonturi variate, accentuând cuvintele mai năzdrăvane şi schimbând registrele (de la formalism la vulgarism şi-napoi) într-o veselie.

Nils' Fucked Up Day – rumeguş rom-glez de viaţă fără rimă sau rezon

Flancând realitatea între poli morteatrali

Însă, ca să(-mi) revin din ospăţul textual care l-ar interesa doar pe traducătorul de meserie, subtextul piesei se impune ca prim motiv al selecţionării ei la festivalul Fringe – concluziile zilei de prizat şi adulmecat de feromoni se scriu cu sânge. Scenaristul, care se inserează şi în poveste de altfel, ca un al patrulea coleg de-apartament şi unicul element constant între cele două viziuni, duce „fucked-up”-ul si „seraphic”-ul la ineluctabilul deznodământ violent al societăţii de azi. Fie că o trăim în compania unor elemente putrede, din tagma torpilaţilor, fie că ne îmbătăm cu apă rece într-un cadru fals á la Pleasantville, conştientizarea unei existenţe perverse şi potenţialul ei sângeros sunt doar mai mult sau mai puţin amânate – şi nu dispar când cade cortina.

Dacă debarasăm ambele „vieţi” ale lui Nils & co. de exagerări stilistice şi aparenţe, rezultă că noi toţi „trăim a fucking drama!” iar Peca nu se încurcă în urzeli trandafirii. Nu pune baia de sânge doar în cârca pistolului lui Checkhov mânuit de Hans, ci împroaşcă sângeriul în mod egal ca să dea hazardului ce-i al hazardului – omniprezenţa, atacul fără logică, fără motiv. Pops, fratele lui Nils (jucat la perfecţie în ambele duble, ca două personalităţi distincte, de Tudor Aaron Istodor), moare în 1 după o cotonogeală zdravănă aplicată de însuşi Nils, dezgustat de slăbiciunea drogatului Pops. Dar, în 2, dubla serafică, Nils, acum frăţiorul cuminte şi supus, moare împuşcat off-stage, absolut în van şi fără avertisment. Iar lovitura supremă vine la constatarea că, în ambele versiuni, moartea, oricât de brutală. nu impresionează… dacă cineva se sesizează, e doar cât să calce peste, şi nu chiar pe, cadavre.

Nils' Fucked Up Day – rumeguş rom-glez de viaţă fără rimă sau rezon

De la proiecţiile halucinante din trip-urile primei duble, la fronda convenţiilor încălcate la tot pasul (intervenţiile lui Nils, care „dărâmă” din când în când al patrulea zid, şi chiar una a lui Peca, auto-distribuit în rol de deus ex machina cu un simţ morbid al umorului) – Nils’ Fucked Up Day reuşeşte să dubleze mesajul cu o realizare tehnică de primă mână. O îmbinare suprem triumfătoare între ludic şi pervers, o descriere deranjant de corectă a „plictiselii” tineretului de azi („Mi-e silă să mă sinucid!”) şi un număr de iluzionism care ar vrea să ne dezmeticească din această amorţeală egocentrică. Aşa un asediu concentrat asupra simţurilor, aşa o plonjare prin mocirla animată de aşa un scop nobil, merita într-adevăr aprecierea unui festival internaţional.

TRAILER: http://www.youtube.com/watch?v=cC4HQGf79N4

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0