fbpx

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Arhitecţii preferă tot mai mult ferestrele din PVC acrylcolor, în nuanţe de gri, în detrimentul profilelor din aluminiu. Vă invităm să descoperiţi trei proiecte de arhitectură în care utilizarea acestora a avut un impact deosebit asupra designului.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Complex rezidenţial pentru mai multe generaţii, în stil Bauhaus (Casa Arhitecturii)

Compus din 3 corpuri de clădire, prevăzute cu câte trei etaje şi un penthouse, însumând un total de 33 de apartamente, complexul rezidenţial de pe strada Kennedyallee din oraşul german Bonn a fost creat de către arhitecţii Pilhatsch & Löwnau pentru a adăposti mai multe generaţii.

Echilibrul armonios dintre faţadă şi ferestre oferă complexului un aspect proaspăt şi modern. Acest fapt se datorează în mare măsură sistemului de profile acrylcolor S8000 IQ de la Gealan. Opţiunea arhitecţilor pentru acest tip de profile, de culoare gri ardezie, cu baghete şi cercevele rotunjite reuşeşte să ofere clădirilor un design clasic, fără vârstă, în conformitate cu funcţiunea ansamblului.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Proprietăţile sistemului nu se rezumă doar la imagine, acesta fiind dezvoltat cu o adâncime de construcţie de 74mm, cu o izolare termică ridicată, dar şi cu stabilitate foarte bună pentru construcţii eficiente. Mai mult, S 8000 IQ oferă posibilitatea montării sistemului automat de ventilaţie GECCO (Gealan Clima Control).

În acest complex, în care designul şi cerinţele energetice au jucat un rol hotărâtor în faza de concept, nu au fost neglijate nici funcţiunile publice, piesa centrală a clădirilor fiind o fermecătoare curte interioară, cu plante şi flori colorate, care invită locatarii la relaxare şi socializare.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Birouri şi spaţii comerciale în vechiul port din Bremen/Germania

Vechiul port din Bremen revine la viaţă, mulţumită unui complex de birouri şi spaţii comerciale de dimensiuni generoase. Acolo unde nu demult se găseau doar depozite şi magazii goale şi abandonate, astăzi străluceşte un nou spaţiu comercial. După 12 luni de construcţie, la Port Six, a fost creată o nouă clădire de birouri, cu un spaţiu util de aproape două mii de metri pătraţi. Birouri moderne, bine iluminate, majoritatea cu vedere la apă, oferă condiţii ideale de lucru iar sala specială pentru relaxare reprezintă un mare plus pentru starea de spirit a angajaţilor.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

În ceea ce priveşte aspectul clădirii, se remarcă preferinţa pentru suprafeţele mari de sticlă, încadrate de profile acrylcolor din sistemul S8000 IQ şi pentru balcoane cu balustrade din sticlă, extrem de rezistente.

Mai multe detalii despre profilele acrylcolor găsiţi pe noul microsite dedicat:
http://acrylcolor.net/ro/index.html

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Complex de apartamente – Renovare în perspectiva economisirii de energie

Acest proiect din Hamburg a implicat modificarea şi renovarea unui imobil rezidenţial construit în 1954. S-a dorit extinderea pe verticală cu un nou etaj precum şi termoizolarea întregii clădiri în vederea economisirii de energie. Mai mult, prin integrarea orizontală a unor mici volume, s-au obţinut 12 apartamente moderne, cu elemente din sticlă de mari dimensiuni. Balcoanele, cu o structură din oţel, au fost suspendate de tavanul ultimului etaj. Acestea, împreună cu balustradele terasei de pe acoperiş şi elementele balustradelor din faţa ferestrelor de la nivelul parterului, sunt prevăzute cu geamuri translucide încadrate de elemente din oţel.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

În completarea sistemului de termoizolare de culoare roşu compozit, toate ferestrele, elementele din oţel şi plăcile de faţadă au culoarea RAL 7015, mai precis gri ardezie. Sistemul de profile pentru ferestre este din nou S 8000 IQ, acesta asigurând o izolare termică de excepţie datorită celor 6 camere şi adâncimii mari de construcţie şi oferind totodată, o stabilitate foarte bună prin armătura groasă de oţel din toc şi cercevea.

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Vă invităm în zona dedicată arhitecţilor pe site-ul http://www.gealan.ro/GEALAN-pentru-arhitecti*sectionID_3-articles_listing.html

Proiecte de arhitectură cu ferestre PVC acrylcolor

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0