NORMA, Buzău: „o poveste despre adaptare și dialog – între natură, bucătari și cei care ne trec pragul”

INTERVIU: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of NORMA

Ne place, se știe, să explorăm o regiune inclusiv prin gusturile sale, prin produse și savori care spun, ca nimeni altele, istoria locului, a oamenilor și roadelor. Deși propune un meniu eclectic și o selecție de vinuri pe măsură, restaurantul NORMA din Buzău ni s-a părut locul potrivit de luat pulsul gastronomic al regiunii. Totul pornea în 2014 grație pasiunii pentru vin convertite într-un magazin de profil care 3 ani mai târziu făcea un pas firesc al însoțirii licorilor cu bucate. La NORMA atmosfera este prietenoasă, iar meniul se construiește onest, în ritmul anotimpurilor, cu respect pentru potențialul ingredientelor locale și inspirație care vine din întâlnirea naturii, mesenilor și a celor din bucătărie. Iar dacă aveați senzația că preparatul reprezentativ al Buzăului este cârnatul de Pleșcoi, veți avea o surpriză în următorul dialog cu Valentin Ichim, managing partner la NORMA.

Câte ceva despre restaurantul NORMA și despre cum s-a închegat acest proiect?

 

Restaurantul nostru s-a născut dintr-o pasiune comună pentru vinuri și mâncarea cu gust, o pasiune pe care am cultivat-o ani de zile. Înființat în 2014, proiectul a început ca un magazin de vinuri, unde organizam deja degustări și mici asocieri culinare. Atunci ne-am dat seama că vinul, oricât de bun, se simte incomplet fără mâncarea potrivită alături – așa că pasul către un wine bar și o bucătărie a fost unul firesc și în 2017 a apărut NORMA.

 

Ne-am dorit să creăm un spațiu unde vinul și mâncarea să se completeze natural, într-un mediu relaxat, în care oamenii să se simtă ca între prieteni. Fiecare detaliu – de la selecția vinurilor până la preparatele gândite special pentru a le pune în valoare – reflectă acest echilibru. Așa că, pentru noi, restaurantul nu este doar un loc, ci o poveste despre gusturi, pasiuni și oameni care se adună la aceeași masă.

Cum se conturează meniul de la NORMA, de unde vine inspirația și ce ingrediente se folosesc?

 

Meniul de la NORMA este un amestec bine echilibrat între tradiție, sezon și inspirație creativă. Îl schimbăm de două ori pe an, primăvara și toamna, pentru a reflecta mai bine sezonalitatea ingredientelor și pentru a menține oferta proaspătă și interesantă. Pe lângă preparatele care au devenit deja emblematice pentru noi, introducem mereu feluri noi, gândite special pentru sezonul cald sau rece. De exemplu, recent, în sezonul gutuilor, am adăugat în meniu o pulpă de rață cu o reducție de gutui, care a fost foarte bine primită. Totul începe cu ingredientele pe care le avem în sezon, continuă cu talentul echipei din bucătărie și, desigur, ține cont de gusturile și preferințele clienților noștri. La final, e o poveste despre adaptare și dialog – între natură, bucătari și cei care ne trec pragul.

Un preparat din meniul actual și cu ce licoare ar merge însoțit?

 

Un preparat din meniul nostru actual pe care îl recomandăm cu toată încrederea este salata cu limbă de vită, hrean și măr. Este un fel care surprinde prin echilibrul dintre textura fragedă a cărnii, prospețimea mărului și nota picantă a hreanului. Pentru a-l pune cu adevărat în valoare, îl asociem cu un pahar de Sauvignon Blanc de la Colțul Pietrei – un vin cu prospețime vibrantă și arome delicate care completează perfect complexitatea preparatului. Aceasta este una dintre combinațiile care îmbină armonios fine dining-ul și vinul de calitate.

Ce nu ar trebui să lipsească de la un prânz #degustbun?

 

La un prânz #degustbun, nu ar trebui să lipsească un preparat cu adevărat sincer – mâncare cu gust, făcută din ingrediente proaspete, fără artificii inutile sau manipulări excesive.

 

 

Dacă ar fi să alegeți un ingredient specific Buzăului, o esență a acestei regiuni, care ar fi aceea? Este cârnatul de Pleșcoi preparatul reprezentativ, emblematic al zonei?

 

Deși cârnatul de Pleșcoi este, fără îndoială, un simbol recunoscut al Buzăului, pentru mine cel mai reprezentativ ingredient local este ceapa de Buzău. Este un ingredient cu o tradiție solidă și cu un gust inconfundabil, care aduce o notă autentică în orice preparat.

 

Ceapa de Buzău are potențialul de a depăși granițele locale și de a deveni o prezență constantă în bucătăriile restaurantelor din toată România. Este o esență a regiunii noastre, un ingredient simplu, dar versatil, care spune povestea locului prin fiecare strat.

Ce ați recomanda să vadă cuiva care ajunge pentru prima oară în Buzău?

 

Pentru cine ajunge pentru prima dată în Buzău, recomand o vizită pe Culmea Istriței, o zonă cu peisaje naturale remarcabile și o istorie legată de tradițiile viticole ale regiunii. De asemenea, stațiunea Pietroasa merită pusă pe listă, fiind un loc cunoscut pentru vinurile sale și legătura cu patrimoniul local. Sunt repere care definesc identitatea locului și oferă o perspectivă autentică asupra Buzăului.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0