fbpx

O oază în afara timpului. Absolute Flower Shop, Shanghai, China

În aşteptarea primăverii, vă prezentăm astăzi proiectul unei florării ce ocupă o suprafaţă de 200 mp în cadrul dinamicului Cartier Francez din Shanghai. Amenajarea aparţine biroului More Design Office (MDO), fondat în 2014 de un cuplu de arhitecţi şi designeri cu origini în Marea Britanie şi, respectiv, Hong Kong.  

Absolute Flower Shop a fost înfiinţat în 2012 de către doamna Jing, ale cărei aranjamente florale sunt veritabile opere de artă ce explorează graniţele dintre natural şi artificial, adeseori prezentate în cadre surprinzătoare, de inspiraţie suprarealistă. Conceptul ce a stat la baza amenajării noului sediu a luat naştere când arhitecţii au văzut aranjamentele doamnei Jing într-un spaţiu alb şi au fost captivaţi de felul în care fundalul neutru devenea un element esenţial în prezentarea acestora.

Astfel, noua florărie este situată la parterul unei case vechi şi este compusă dintr-o serie de spaţii celulare ce conduc spre o generoasă grădină amplasată în spatele clădirii, ce reprezintă punctul culminant al traiectoriei liniare de descoperire concepute de către arhitecţi. Mai mult, fiecare spaţiu de pe parcurs stabileşte un dialog diferit între vizitator şi aranjamentele florale expuse. Intervenţia arhitecturală propriu-zisă constă într-o serie de inserţii în volumul existent. Luând forma unor cadre din oţel inoxidabil, acestea sunt plasate într-o relaţie de contrast cu pereţii texturaţi ai clădirii.

box-box-2

Spaţiul florăriei este împărţit în trei zone principale – „galeria” de la stradă, un peisaj artificial şi „grădina secretă”. „Galeria”, reprezentând primul contact dintre trecători şi florărie, este, de fapt, o mică fereastră, ce datează dintr-o vreme când micii comercianţi locali vindeau bunuri de zi cu zi prin ferestrele locuinţelor personale. Astfel, galeria, vizibilă doar din stradă, face referire la această practică dispărută şi prezintă, în fiecare anotimp, aranjamente din flori ce apar doar în acea perioadă a anului, constituind un tablou schimbător şi o fereastră spre o altă lume. O oglindă unidirecţională delimitează galeria, ascunzând restul spaţiului de stradă, dar şi permiţând trecătorului să îşi vadă chipul printre flori.

absolute_flower_shop_8

Cei care calcă pragul florăriei trec, mai întâi, printr-un spaţiu unde singura sursă de lumină este un ecran digital ce prezintă aranjamente florale din sezoanele anterioare, pentru a pătrunde apoi într-un peisaj artificial oniric, unde terenul neutru contrastează cu aranjamentele luxuriante. Acestea din urmă sunt amplasate pe o serie de socluri în formă de cutii de înălţimi diferite, realizate din piatră şi oţel inoxidabil.

absolute_flower_shop_9

Galeria principală conţine şi accesul către studioul doamnei Jing, îndeajuns de spaţios pentru a permite lucrul la instalaţii florale de dimensiuni mari, şi conectat la „grădina secretă” printr-o mică fereastră, parte a clădirii existente, ce le permite vizitatorilor să arunce o privire către noile creaţii înainte de a pătrunde în spaţiul exterior.

absolute_flower_shop_10

 

Cu o suprafaţă de 100 mp, „grădina secretă”, dedicată relaxării, este dominată de un copac bătrân, înconjurat de o bancă în formă de L. Verticalitatea copacului este contrabalansată şi, în acelaşi timp, accentuată, de un izvor artificial şi de prezenţa plantelor de dimensiuni mici. O reinterpretare a grădinilor tradiţionale din estul Asiei, spaţiul este un spaţiu al păcii şi liniştii interioare, o oază artificială în mijlocul unuia dintre cele mai aglomerate oraşe din lume.

PROIECT: More Design Office (MDO); COORDONATORI PROIECT: Jaycee Chui, Justin Bridgland; DESIGNERI: Da Gao, Lorenzo Lanzani, Peng Zhao, Di Chang; FINALIZAT: 2020

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0