fbpx

O parte din peisaj. Casă pe malul râului, Lituania

Biroul lituanian After Party, cu sediul în Vilnius, semnează proiectul acestei case de 150 mp, situată într-o suburbie a oraşului Panevėžys. Deşi inserată între două alte locuinţe, acoperişul abrupt, acoperit în întregime de vegetaţie abundentă, creează impresia că ea ocupă un spaţiu mult mai generos şi o integrează în natura înconjurătoare.

Volumul casei apare ca tăiat în două de diagonala acoperişului, a cărui pantă este întreruptă de o generoasă terasă de lemn. Veritabil living în aer liber şi  putând acomoda nenumărate activităţi, această invită, în acelaşi timp, la contemplare, prin deschiderea către râul din apropiere, pe care îl înrămează ca pe o parte exterioară a locuinţei.

AFTERPARTY House and the river_7

În interior, ferestrele orientate către nord decupează perspective generoase şi ajută la menţinerea unei atmosfere de răcoare plăcută în timpul lunilor de vară, în timp ce deschiderea către sud din supantă asigură o bună iluminare naturală şi ajută la încălzirea interiorului pe timp de iarnă.

AFTERPARTY House and the river_8

Spaţiul principal al casei este livingul generos, adiacent terasei împreună cu care formează un tot unitar. Bucătăria, zona de dining şi dormitoarele destinate oaspeţilor completează parterul, în timp ce dormitorul principal cu baia adiacentă, precum şi un spaţiu de lounge, ocupă nivelul intermediar.

AFTERPARTY House and the river_9

Pereţii albi formează un fundal aproape ascetic, îndulcit de lumina abundentă şi de câteva neaşteptate pete de culoare, precum auriul din zona şemineului sau insula roz din bucătărie, cu un blat din terrazzo de aceeaşi culoare. Toate piesele de mobilier şi obiectele – unele dintre ele vintage – ce populează interiorul au fost alese cu grijă pentru a servi strict nevoilor locuirii, fără nimic în plus.

Refuzând orice închidere, casa rămâne în totalitate deschisă faţă de context, într-o permanentă relaţie de continuitate cu peisajul. Eliberându-se de orice detaliu superfluu, ea vorbeşte despre un stil de viaţă în cadrul căruia bucuria de a trăi şi de a experimenta natura primează în faţa posesiunilor materiale.

PROIECT: After Party, arh. Giedrius Mamavičius, arh. Gabrielė Ubarevičiūtė; FINALIZAT: 2020

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0