O poveste din București

cof

Pe una dintre străduţele din centrul Bucureştiului, o casă ca multe altele îşi duce liniştită zilele. Nu are o statură impunătoare sau ornamente deosebite care să trezească interesul trecătorilor, aşa că toată lumea trece grăbită pe lângă ea, fără să o remarce. Dar ei nu îi pasă prea mult, pentru că după mai bine de jumătate de secol de suferinţă, şi-a regăsit sufletul.

Povestea ei este povestea atâtor case din Bucureşti şi din România, furate de un regim abuziv de la proprietarii de drept. Unele, ca şi aceasta, au avut norocul să se întoarcă în sânul familiei, chiar dacă la distanţă de una-două generaţii, şi să fie primenite ca să se bucure de o nouă tinereţe. Părintele ei este arhitectul român de origine franceză, Ernest Doneaud, un nume redescoperit relativ de curând în România.

Casa a primit viaţă între anul 1934, când colonelul Ioan Popescu, unul dintre ofiţerii de marcă ai armatei române, a stabilit că aici va fi căminul familiei sale şi anul 1937, când el, soţia lui, Florica, şi fiica lor, Marilena, i-au păşit pragul.

cof

La acel moment, căsuţa era cum nu se poate mai mândră, căci arhitectul a plămădit-o după moda epocii, când curentul Art Deco era stăpânul necontestat în materie de urbanism. Chiar dacă are dimensiuni mici, fiind înzestrată doar cu demisol, parter şi un etaj, casa a fost împodobită de creatorul ei cu tot ceea ce îi trebuie ca să stea la loc de cinste printre suratele ei din perioada Art Deco: linie aerodinamică pe verticală şi orizontală, faţada de la stradă şi cea spre curte unite prin colţ poligonal marcat de ferestre, balcoane cu muchii rotunjite, bovindou pentru sera de iarnă, intrarea principală protejată de copertină, şiruri de ferestre aliniate pe ambele faţade şi două ferestre-hublou deasupra intrărilor dinspre curte. Iar deasupra tuturora tronează bara de antenă, aflată oarecum în spate şi puţin ascunsă privirii, veghind discret la lumea de dedesubt.

Asemenea unei ursitoare sârguincioase, artistul nu a uitat să dăruiască pentru creaţia sa simbolurile aducătoare de noroc şi belşug, plăsmuite din fier forjat în porţile şi uşile de acces şi la ferestrele de la demisol: linii în zig-zag, spirale şi semicercuri concentrice, amintind de soare şi razele lui, de fulger şi curcubeu. Şi toate stau sub domnia suverană a cifrei trei.

Citește continuarea articolului pe artdecobucharest.ro.

***

Text de Răcaru Mihaela, premiat în cadrul concursului de texte de arhitectură cu tema „București: Modernism Art Deco”, organizat de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură în noiembrie 2018.