O trecere în sens invers
Cronică la expoziția Christian Boltanski. Faire son temps – Centre Pompidou, Paris, deschisă până pe 16 martie 2020
Stând eu deunăzi la o coadă culturală la Centrul Pompidou din Paris, am privit în sus, către ploaie, cu speranța de a vedea cerul. M-a izbit clădirea, pe care altminteri o cunosc de decenii și o întrebare sfâșietoare: oare aceasta să fie diferența esențială dintre un bivol și un crevete? Faptul că bivolul are scheletul pe dinăuntru, în timp ce crevetele își expune structura în văzul tuturor? Poate… doar că, în ambele cazuri, organele interne rămân interne. De unde probabil imensul succes al ideei novatoare a acestui Renzo Piano juvenil care, înainte de a străpunge cerul Londrei, a golit templul parizian al artei contemporane de măruntaie, ulterior folosite ca ghirlande multicolore de fațadă. O fi de la scena finală din Tristana lui Buñuel ? Ori fi-va ea, ideea, venită din arta divinatorie a măruntaielor de miel, fapt este că succesul este atât de mare încât intestinele respective, metalice fiind, trebuiesc întreținute și protejate de ploaia care tocmai cade peste creștetul meu, aducând cu ea poluare, microparticule, găinaț de porumbei sau de avioane în zbor, totul redus la dimensiuni inframicroscopice. O găleată de bani, dar merită! Și, cum aveam încă ceva timp înainte de a pătrunde în pântecele golit de mațe și umplut precum curcanul de Revelion cu artă, același gând mi-a șoptit că ideea asta ar fi funcționat chiar dacă înăuntru ar fi fost grajd, sau minister, sau toaletă publică. Centrul Pompidou golit de artă ar rămâne un remarcabil ansamblu de mațe pestrițe.
Înăuntru am fost repede înșfăcat de domnul Boltanski, târât în lumea lui. Nu am opus rezistență, plătisem chiar pentru asta. O lume purtând eticheta „conceptual”. Lume alcătuită din valize, cutii, haine vechi, becuri, cabluri, perdele… Prima pagină a acestei comedii anunță „Finish” și prima imagine este aceea a unui ftizic ce-și scuipă plămânii. Alb, negru și roșu, bandă sonoră, convulsii, tot ce trebuie. Thanatos demonstrativ, evocând în gol pe Eros. Adică „Iubește-mă, dacă poți!”. Cum rămâne cu conceptul? Dacă scoatem conceptul de panteon grec și, odată cu el, pe Atena din Partenon, rămâne Partenonul. Așa și este, de altfel, de o bună bucată de vreme, și rămășița golită de concept este în continuare minunată. Putem scoate orice concept din Capela Sixtină, chiar și pe acela de creștinism, rămâne capodopera. Dar ce ne facem dacă am avea ideea sinistră de a scoate conceptul din Boltanski? Ar rămâne haine vechi, becuri, cutii goale… Restul sunt umbre.
Este strict vina domnului Boltanski, ar fi putut să-mi dea să văd cât să încetez o clipă a mai gândi, dar a ales să-mi folosească zona conștientă… Mai mult. Din artă, odată scos conceptul, ramâne un obiect inutil și inutilizabil, obiect care poate fi admirat, dar fără funcție definită. Măiastra lui Brâncuși nu poate fi folosită nici măcar ca scobitoare pentru hipopotami, iar la Masa Tăcerii nu se poate mânca. Resturile de Boltanski, în schimb, pot ușor fi re-utilizate ca ceea ce sunt, au fost și rămân: cutii, haine, cabluri, perdele, becuri.
Sigur, aud comentariile despre transformarea obiectelor banale în puncte de plecare pentru vis. Doar că drumul ăsta ar trebui să fie o prelungire spontană a vizualului, nu o chinuită emanație a conștientului. Și ar trebui să fie drum fără întoarcere, obiectul, lucrul, arta trebuie să rămână vis, fără a lasă nicio fărâmă de existență realității imediate. Iar umbra nu este vis. Nici orice vis nu este artă.
Dau să ies prin ceea ce se cheamă în mod evident „Start”, la vederea neoanelor mintea mea își cere o frântură de independență, respir adânc, pun un genunchi la pământ, trupul plecat înainte, sprijinit în mâini și ele scoborâte și apăsate în același sol dur, concret, real, cu degetele rășchirate… Așteptam un „poc” de aer comprimat pentru a mă lansa în lumea din care veneam. Startul a fost însă dat de privirea uluită a unui paznic perplex. Am trecut în sens invers printre măruntaiele pestrițe ale lui Renzo Piano. M-am lăsat din nou în voia ploii.