Proiect câștigător la BNA 2021: Oameni, licori, ghivece și povești. POT Stories

În spațiul lingvistic britanic, cuvântul POT desemnează, printre altele, un recipient pentru gătit, suma totală a unor pariuri făcute în timpul unui joc sau acțiunea de a planta flori. În spațiul românesc, POT înseamnă o experiență pe care o puteți trăi deschizând ușa unui nou restaurant bucureștean de pe Calea Floreasca. Un spațiu în care poveștile se strecoară firesc printre sticlele de vin și veselă, legând papilele gustative cu senzații vizuale tari și amețitoare date de intersecția dintre viziunea arhitecților și meșteșugul designerilor. Nu putem intra la POT Stories decât ca într-o poveste ce merită parcursă pagină cu pagină și savurată pe îndelete.

Proiectul a fost recent premiat la secțiunea „Arhitectură de interior” din cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2021.

Prefață

Înainte de orice întrupare, există un vis, există călătorii și toate acele fragmente vizuale, tactile ori olfactive care ni se lipesc de suflet și minte. În acest caz, este vorba despre experiențele de călătorie și poveștile din întreaga lume pe care Alexandru Popescu și partenerii săi și-au dorit să le recreeze la București și să le transmită prin intermediul meniului, vinului și al fiecărui obiect pus în scenă la POT.

Capitolul I: Designul

Despre nevoia acută de a simți prezența naturii în mediul urban se tot vorbește. De aici și până la pertinenta dorință și străduință a echipei de arhitecți coordonate de către Elena Viziteu (Ionescu) și Andrei Guțu de a aduce elementul natural într-un spațiu industrial, nu a fost decât un pas firesc. Care a condus la utilizarea de materiale și tehnici asociate bio-arhitecturii și designului. Și pentru că a putea înțelege „aparența” trebuie pornit mereu de la „esență”, vom începe cu precizarea arhitecților legată de structura de bază a locului, „îmbrăcată într-o țesătură organică, prin tencuiala cu var hidraulic natural, căreia i-au fost alăturate materiale vii precum plante, piatră, ceramică, lemn, sticlă, sfoară, lână, piele, cărămidă, metal”.

Un cadru organic, iată, în care texturile, materialele și nuanțele naturale ale elementelor se așază întru coerență și accentuare. Parterul și scara sunt o introducere monocromă și misterioasă în poveste, prefigurată de un imens ghiveci binevoitor. Elementul viu de legătură între parter și etaj este sfoara, care populează plafonul asemenea „osaturii unei nave”, dând joc și perspectivă spațiului, și are o apariție fabuloasă în postura peretelui din foaier – un axis mundi al întregii amenajări, care conectează cu natura și cu meșteșugul local.

De aici, în hora generoasei scene a etajului unde se desfășoară propriu-zis restaurantul, se prind mobilierul custom-made, prețioase elemente realizate în colaborare cu designeri români (textile, țesături, obiecte decorative, mobilier) și personajele principale, vasele („pot”)-urile, prezente în felurite forme și dimensiuni din care se revarsă luxuriant plante și bucate. Totul se cere a fi măsurat, atins și cuprins în cadrul extrem de luminos ziua – grație ferestrelor și pereților despărțitori mari, metalici – și misterios seara, în atmosfera corpurilor de iluminat care rămân în ecosistemul ceramicii și al sforii.

Capitolul II: Meșteșugul

După cum aminteam, la POT farmecul este cel al întâlnirii de bun augur dintre design, povești, meniu și meșteșug. Acesta din urmă este etalat în formă contemporană cu respect pentru tradiție, datorită invitației adresate de arhitecți unor designeri români care aduc valoare spațiului prin amprenta personală. Printre aceștia: tinerele Ioana Preda (împletituri din paie) și Evelyn Nagy (țesătura aquamarine), magia botanică a Luminiței Nicorici (Primitiv Plants), atenția la detalii a echipei Atelier Tron.

Cel mai mult ne-a stârnit însă interesul contribuția cu totul specială în proiect a echipei KraftMade – Marlene și Alex Herberth – acești magicieni ai creației contemporane strâns legate de ritmurile tradiției care au semnat piese unice precum imensul perete din sfoară sau „mesele haptice” aduse la viață dintr-un stejar vechi de 3-400 de ani. Marlene ne-a povestit cum și-au găsit loc în spațiu obiectele și experiențele create de ei:

La POT puteți vedea mai multe obiecte semnate KraftMade și o instalație gigantică, poate cea mai mare pe care am făcut-o până acum. Am avut o colaborare extraordinară cu arhitecții Elena Viziteu și Andrei Guțu pentru acest proiect, așa cum ne place nouă: ei ne-au dat atmosfera și nevoile, în mare, iar noi am creat apoi obiecte unicat, realizate special pentru a se integra în acest proiect cu design, tehnicalități, tehnici și materiale tipice KraftMade. Cred că e o simbioză frumoasă atunci când arhitecții lasă meșterului-artist spațiu creativ pentru a-și manifesta spiritul, povestea și cunoștințele, fără a simplifica și standardiza – tarele designului industrial contemporan.

În interiorul restaurantului avem, așadar, două „Mese haptice” făcute din stejar antic reciclat, bucăți din grinzi de peste 3-400 de ani, care altfel nu mai puteau fi refolosite la restaurare. Acestea au primit viață nouă în mesele unicat care pot rezista încă câteva sute de ani îngrijite bine. Masa neagră cu picioarele îmbinate atât tradițional, cu cep și pană, dar și contemporan, cu metal, este oxidată, nu vopsită, un proces alchimic studiat și aplicat cu grijă de-a lungul experienței sale de Alex Herberth, fiind astfel un tratament profund al lemnului care suportă curățare și utilizare intensă, dar are și o culoare organică, negru-albăstrui pe alocuri, care nu ar putea fi obținută altfel.

Masa din stejar natur are o structură rindeluită manual, realizată după tehnicile folosite de meșterii dogari și conține inele de butoi originale de la începutul secolului XX. Unitatea celor două obiecte este suprafața prelucrată manual cu dalta, un proces migălos atribuit sculpturii, care a durat săptămâni întregi, urmând fibrele și nodurile naturale ale lemnului și intuiția meșterului. Rezultatul este o suprafață pe care vrei să o atingi, care te îmbie să interacționezi, să înțelegi și să simți lemnul, și este de fapt marca lui Alex Herberth când vine vorba de spus povești în lemn – nimic din ce face el nu e doar de văzut; este de atins, de mirosit, de pipăit și se distinge imediat de alt mobilier într-o încăpere.

După ce atingi mesele, iei un loc și privești de jur-împrejur, neputând ignora cele două țesături de pe pereți semnate de Marlene, un covor din cânepă și lână românească țesut la un război săsesc vechi din 1808 (care, înainte de a ajunge la POT, a călătorit de la Romanian Design Week în 2017 la Vienna Design Week și Central de Diseño Madrid) și o „țesătură, abia vizibilă, translucidă (lână și bumbac natur), numită Matricea pământului și expusă în 2018 la Textile Arts Center din New York”.

POT e un spațiu în care nu îți vine să stai la masă prea multă vreme, îți dorești să explorezi, să te apropii și să te îndepărtezi, pentru a vedea lucrurile deopotrivă de aproape și de departe. Explorezi peste tot, iar grupurile sanitare sunt o surpriză la fel de plăcută, după cum punctează Marlene: „Tavanele toaletelor sunt, de asemenea, decorate de țesături realizate special pentru acest spațiu. Mi s-a părut o sensibilitate aparte din partea arhitecților să te gândești să dai și acestui spațiu o identitate și o atmosferă intimă, așa că am creat împreună cu Elena Viziteu conceptul țesăturilor „Nomad”, care să te facă să te simți ca într-o iurtă. Am integrat în țesătură lăstari de viță-de-vie, un simbol al creșterii, al regenerării și al interconectivității cu tot ce este. Probabil cea mai poetică toaletă din oraș.”

Nu putem încheia acest capitol fără a afla câteva detalii de la Marlene despre instalația impresionantă din foaierul de primire a oaspeților, cei aproape 100 de metri pătrați învăluiți în peste cinci kilometri de sfoară: „o țesătură enormă în care suveicile au fost umane – adică noi, echipa, 6 oameni care au lucrat două săptămâni timp de 10 ore pe zi cu o incredibilă concentrare și minuțiozitate pentru a ajunge la această țesătură. Nu a fost deloc ușor. Ne-a trebuit atât forță fizică, cât și creierul concentrat în orice moment, pentru că fiecare mișcare greșită ne arunca înapoi 10-15 metri de muncă deja finisată. Un soi de dans de echipă, fiindcă și aici am avut nevoie de coordonare, depindeam unii de mișcările celorlalți, iar tandemul trebuia să fie armonios, ca în orice coregrafie. Mulțumim încă o dată echipei, formată din Timeea Ionela Brândaș (rezidenta noastră din ianuarie 2020 de la UAD Cluj Design Textil), Ioana Cotulbea, Vlad Mihăescu și Mihai Negru, care au tras sforile împreună cu noi cu un incredibil entuziasm și perfecționism până la final.”

Capitolul III: Meniul

Experiența POT nu ar fi completă fără degustarea meniului pregătit de chef Mihai Nechita, eclectic și inspirat, așa cum ne-a povestit Alexandru Popescu, din călătorii și istorii experimentate și culese din cele patru zări: Meniul este unul nomad, construit în jurul experiențelor personale pe care le-am avut călătorind în jurul lumii și inspirat de poveștile pe care le-am auzit și pe care, iată, le spunem acum mai departe, prin intermediul mâncării.

La POT, poveștile sunt cele cale țes legăturile dintre oameni, iar meniul de vin însoțește un periplu culinar divers: piperchi armânești, texturi estivale grecești, Asia și ale sale arome miso, intrigi orientale sau aurii gogoși bine crescute cu ingrediente locale. Apropo de ingrediente, aprovizionarea se face cu produse naturale, de la producători locali aflați pe o rază de 100 de kilometri în jurul Bucureștiului.

Mai important decât să ne spunem noi povestea e ca voi sau clienții noștri să experimentați atmosfera locului, să vă bucurați de fiecare fel de mâncare, de fiecare textură a decorului sau de fiecare obiect pe care îl găsești la POT.

AUTORI PROIECT: arh. Andrei Guțu, arh. Elena Viziteu (Ionescu); COLABORATORI: arh. Ioan Soldănescu,
arh. Mihalea Constantin

Articol publicat în igloo 200 / februarie-martie 2021 / număr aniversar / rubrica #DeGustBun