ON4_Urâțirea orașului e în firea lucrurilor
În urmă cu trei ani, cam în aceeași perioadă, am scris un articol despre „Reperele Cotidianului” care se termina cam așa:
[…] pot risca afirmația că, pentru a redeveni teritorii ale normalității, orașele noastre trebuie să își secrete urgent Repere ale Cotidianului, pe care cetățenii să le asume și prețuiască. Lucruri la îndemână, ușor de înțeles, utile în oricare dintre sensurile cuvântului. Marile gesturi de tip coreean
ne-au distrus orașele și au anulat semnele cele mici în jurul cărora existența își găsea sensul. Astfel, nu pot să nu văd în comportamentul față de luminile de Crăciun măsura nevoii profunde de lucruri distinctive și pe cât posibil bune, plăcute, care să reapropie de oameni orașul ce se depărtează prin aneantizarea reperelor. Deci, din perspectiva refamiliarizării oamenilor cu reperele cotidiene, imediate, luminile urbane hibernale (care, altminteri, cochetează serios cu kitsch-ul, costă cât nu fac și infantilizează, prin puținătatea mesajului lor, lumea) sunt totuși un lucru bun. Sună paradoxal, dar asta e!
Desigur, miza era alta, anume nevoia orașelor noastre de repere la scară umană, iar iluminatul hibernal pâlpâia și vag și sezonier în argumentația mea.
De data asta însă, am să mă limitez la iluminat și voi începe prin a recomanda tuturor celor care s-au luat cu treaba și au deschis net-ul mai târziu clipul definitoriu (chiar dacă neoficial) al iluminatului de iarnă bucureștean
Acestea fiind nu atât zise, cât mai ales desenate și animate, nu mai trebuie decât să trec la cestiunea care m-a convins să rup tăcerea suspectă țesută în jurul iluminatului bucureștean.
În primul rând, surpriza. Chiar nu mă mai așteptam să fiu surprins de ceva în iluminatul nostru urban sărbătoresc, rețeta fiind aceeași de atâția ani: bulevarde ritmate transversal de contururi luminoase atârnate de cabluri, ploi de leduri prin copaci, țurțuri curgători, alte contururi prinse de stâlpi și structuri luminoase în piețe. Totuși, anul acesta, nu mică mi-a fost siderarea văzând caricaturile alea de țărăncuțe, covorașe, ii și clopuri, copiate parcă după testele psihologice de la școala ajutătoare, atârnate între fațadele moderniste ale bulevardului Magheru. E clar că esteticienii primăriei capitalei țintesc noi niveluri de ridicol și inepție și nu precupețesc niciun efort pentru a le atinge. Mă gândesc că e poate vorba de o competiție internă în primărie, cu tema „Cât de jos se poate ajunge cu designul iluminatului urban”, sau de continuarea, pe tema de sezon, a concursului urban-gospodăresc „Cel mai frumos balcon”. Nu credeam că după anul cu grupurile de câte două sfere de leduri grupate testicular (da, coaie, asta am zis: testicular!) să putem vedea ceva mai penibil pe Magheru. Ei bine, se pare că degradarea a intrat în firea lucrurilor. Observatorii fini au sesizat deja că primăria capitalei nu vrea să se abată de la linia de forță devenită regulă de aur a marelui partid conducător: tot mai jos, mâine va fi și mai nasol! An după an, lider după lider, ștacheta competenței, a moralității, a demnității, a conduitei și prestanței e lăsată tot mai jos, de găsit în locuri greu de imaginat. Sigur că în comparație cu ce întâmplă prin parlament zilele astea, treaba cu iluminatul pare o glumă inocentă și total benignă. Nu vă lăsați însă înșelați, căci beculețele iernii nu sunt decât, simbolic vorbind, ledurile de semnalizare, dacă nu de-a dreptul girofarele acestei tendințe! Pardon, tendinți! Se poate oare găsi o ilustrare mai luminoasă a faptului că, lăsat pe mâna incompetenților și corupților, orice lucru se strică, se degradează, se transformă într-o caricatură proastă și agresivă?
Parcă aud însă, vocea caldă și calmă a așa-zisei rațiuni (reprezentată în general de categoriile asistate social și nu îndeajuns psihiatric): ce-ai bă, nebunule, cu becurili noastre? Ce nu-ți place? Ți-ar plăcea să stăm în beznă? Nu vrei să avem și noi, de sărbători, orașe frumoase ca afară? Nu, n-am nimic cu principiul (deși mi-e scârbă de orice fel de festivism și iluminatul de iarnă pare să o vireze într-acolo), dar am enorm de multe împotriva modului de a o face. Există în România un filon creativ spectaculos, ce crește și se întărește cu fiecare an. Designeri din toate domeniile se fac cunoscuți prin calitatea produselor și creației lor, în care originalitatea include și racordarea la reperele și tendințele internaționale. Expoziții, site-uri, publicații de toată mâna îi expun, intervievează, aduc într-o lumină care nu pare să poate însă trece de jaluzelele groase ale puterii administrative. De ce nu se folosesc oare edilii de această resursă atât de la îndemână și cea mai prețioasă dintre toate? De ce refuză cu obstinație să folosească banii taxelor noastre pentru a încuraja creativitatea locală, aruncându-i pe produse de serie, banale, lipsite de imaginație și adesea ridicole? Nu, nu e doar corupție și interes venal, e și multă puținătate mintală…
Dincolo de generalități, aș mai atrage totuși atenția în mod serios că retorica vizuală a „tradiției interpretate” poate stabili și ea record după record de prostie dacă încape pe mâini nepricepute, aducând deservicii masive unui demers ce poate (și deja o face, slavă Domnului) genera valori contemporane reale. Naționalismul de grotă care insistă să-și aproprieze contondent și inept producțiile artei populare legitimându-se prin ele este o barbarie demnă de IQ-ul practicanților săi.
Închei prin a spune că înțeleg fascinația atavică a focului ce bântuie încă spiritul speciei și bucuria necritică a oamenilor când seara se aprind luminițe (și dacă n-ar fi beată, ar fi probabil tristă când se sting, dimineața). Recomand însă tuturor celor care blochează în perioada asta străzile pentru a se uita la beculețe să nu-și piardă cu totul discernământul estetic și să încerce să vadă și să priceapă formele din spatele ledurilor aprinse. În plus, ar putea să consulte net-ul de specialitate cu privire la expresiile lumii civilizate în același domeniu. Dacă, asta făcând, li s-ar forma în cap un semn de întrebare (eventual cu beculețe), se cheamă că ar începe să aibă dubii și s-ar putea face astfel primul pas către salubrizarea spațiului public.