fbpx

Ce nu e de ratat la One World Romania

Asociaţia One World Romania dedică luna martie cinefililor și celor pasionaţi de oraș, istorie și comunitate. Timp de 10 zile, între 15 și 24, sunteţi invitaţi la un festival inedit cu proiecţii de documentare impresionante și o serie largă de evenimente conexe, găzduite în 9 săli bucureștene. Despre noutăţile celei de a XII-a ediţii am discutat cu Alexandra Ivan, PR One World Romania.  

Așa cum ne-am obișnuit, tema majoră a festivalului – drepturile omului – este dezvăluită treptat și inteligent pe mai multe paliere, urmărind evoluţii în timp și scenarii contemporane. În 2019, secţiunea centrală a festivalului, intitulată „După revoluţii”, comemorează trei decenii de la Revoluţia din 1989. Efectele tranziţiei și dilemele societăţii actuale sunt explorate prin radiografii spectaculoase ce vor fi prezentate în secţiuni sugestive precum „Trecutul e prezent”, „De la o ţară la alta”, „A fi LGBTQi+”, „Familii contemporane” și „Superfemei”.  

Pentru secţiunea dedicată unei zone geografice, în 2019 au fost alese Israel și Palestina, iar publicul va putea asista nu numai la retrospectivele unor regizori faimoși ca Avi Mograbi și Michel Khleifi, ci și la întâlniri interesante cu înșiși cei care au inspirat peliculele. 

Ca în fiecare an, Festivalul One World Romania oferă publicului ocazia de a interacţiona cu lumea care a dăruit documentarele premiate. O noutate a ediţiei va fi secţiunea de filme selectate de istorici recunoscuţi pe plan mondial. Anul acesta, invitatul Ian Buruma (Olanda) promite o alegere ambiţioasă: Terminus de John Schlesinger, Durerea și mila de Marcel Ophüls, Vârtejul: cronica unei familii de Péter Forgács și Ultimul dintre nedrepţi de Claude Lanzmann. Și, după fiecare proiecţie, Ian Buruma va discuta cu regizori, jurnaliști și istorici despre viaţa și cariera sa, înţelese în special prin filtrul acestor filme. 

Trei pelicule must see? 

Alexandra Ivan: Un documentar pe care de-abia așteptăm să îl prezentăm publicului este Valsul Waldheim, cel mai recent film al cineastei austriece Ruth Beckermann. Și ei îi este dedicată o retrospectivă în festival și ne bucurăm și de prezenţa sa în martie la eveniment. 

Avem, în secţiunea „După revoluţii”, cel mai recent documentar al regizorului Vitali Manski – Martorii lui Putin. Manski montează materiale filmate de el în Rusia post-comunistă, cu personalităţi ca Mihail Gorbaciov, Boris Elţîn sau Vladimir Putin, încercând să reconstituie tabloul instaurării lui Putin la conducerea uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. 

Din aceeași secţiune recomandăm și Hotel Iugoslavia, documentarul lui Nicolas Wagnières, care explorează istoria Iugoslaviei de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Modial și până la dizolvarea ei după 1990. E interesantă paralela cu Hotelul Iugoslavia, cel mai mare hotel din Balcani construit în ’69 de Tito, cu felul în care, odată cu ţara, și hotelul aproape că a dispărut, deși încă mai stă în picioare.

Vezi aici programul complet al festivalului.

Material apărut în Banchiza Urbană 12 / primăvară 2019

cop_bu12_shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0