Open call – Expoziţia regională Fluenţe
Fundaţia Arhitext design declară deschis open call-ul pentru selecţia de proiecte ce vor fi prezente în expoziţia regională Fluenţe organizată cu prilejul celei de-a patra ediţii a Festivalului Arhitext, ce va avea loc în luna octombrie 2011 la Timişoara.
Odată cu organizarea celei de-a patra ediţii a Festivalului Arhitext şi celei de zecea a Premiilor Arhitext design (PAD) se dă startul unui nou proiect ce constă în organizarea unor serii de expoziţii regionale prin care să fie identificate din punct de vedere arhitectural diversele legături care există între ţările Europei Centrale şi de Est. Procesul de explorare a arhitecturii specifice acestei regiuni va fi realizat în strânsă legătură cu anumite tematici ce vor diferi de la o ediţie la alta. Fluenţe este gândită aşadar ca o primă expoziţie dintr-o serie mai largă prin care se încearcă identificarea acelor elemente care fac din arhitectura acestor ţări o arhitectură specifică.
Open call-ul se adresează arhitecţilor, urbaniştilor, designerilor, arhitecţilor peisagişti şi tuturor birourilor de arhitectură din ţările aparţinând Europei Centrale şi de Est – Albania, Austria, Belarus, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Cipru, Germania, Ungaria, Macedonia, Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ucraina.
Mai mult decât atât, proiectele selectate vor fi publicate în Catalogul internaţional Fluenţe, alături de textele unor teoreticieni internaţionali, reprezentanţi ai ţărilor cărora acest open call se adresează.
Proiectele trebuie trimise până pe data de 20 aprilie 2011, la adresa festival@arhitext.com.