fbpx

Orașul plutitor. Noi scenarii urbane

Cu aproximativ trei sferturi din populație locuind la oraș, Olanda este una din țările cu cea mai mare diversitate de programe vizând transformarea spațiului urban. Printre acestea, cele mai elocvente exemple vin din zona recuperării și reconversiei fondului construit, a creării de alternativele sustenabile, a platformelor participative și a cercetării și implementării de noi structuri urbane, autonome, care nu numai să compenseze nevoia, în continuă creștere, de teren, ci să reducă impactul metropolelor aspura mediului.

Exemplul următor ilustrează una dintre abordările remarcabile din zona programelor create și dezvoltate pentru un plus urban: noi soluții privind orașele plutitoare ale viitorului și autonomia lor energetică. Despre alte modele de reconversie a zonelor industriale și de dezvoltare a unui oraș verde, puteți citi în rubrica City Plus din igloo #183 / apr-mai 2018

* * *

Antrepriza socială Blue 21 consideră că orașele plutitoare sunt una dintre cele mai eficiente soluții cu impact pozitiv asupra planetei, reducând efectele din ce în ce mai acute ale schimbărilor climatice și ale creșterii populației, prin oferirea unui concept integrat ca alternativă la orașul de consum.

„Ne-am propus să inspirăm și să susținem orașele să se extindă pe apă. Ştim că e posibil, însă nu putem face asta singuri”, explică echipa Blue 21. „Din acest motiv, suntem o antrepriză socială și o platformă colaborativă, ceea ce înseamnă că oricine interesat ni se poate alătura. Avem nevoie de ambasadori care să ne facă mesajul cunoscut, de experți cu know-how în materie, precum și de investitori care să facă lucrurile să se întâmple.”

bluerevolution_003

Lucrând în parteneriat cu experți în domeniul ecologiei, cu avocați și cu factori de decizie la nivel politic, echipa Blue 21 pune accent pe dezvoltare și cercetare. Proiectul lor în derulare BlueRevolution oferă documentare și soluții viabile, sub forma unor structuri autonome, sustenabile. Analizând, de exemplu, fluxurile de nutrienți și de dioxid de carbon din orașe precum Rotterdam sau Manila, programul de cercetare BlueRevolution evaluează oportunitățile de refolosire a acestora în mod productiv.

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte construite ale Blue 21, Pavilionul plutitor din Rotterdam, este o structură-pilot, spațiu catalizator pentru diverse analize în domeniul flotabilității și centru pentru conferințe, expoziții, prezentări, recepții și serate. Construcția a fost proiectată de către echipa de architecți DeltaSync/Public Domain și cuprinde un foyer, acoperit de două domuri din sticlă, care poate primi până la 400 de persoane, un auditorium cu o capacitate de 150 de locuri și o terasă exterioară care poate fi accesată prin intermediul a două poduri.

Sustenabilitatea pavilionului este dată de materialele folosite, de flexibilitatea funcțională și de modul de folosire a energiei. Clădirea este încălzită cu panouri solare și răcită prin intermediul apei din jur. Apele uzate sunt purificate complet, în interiorul pavilionului, și apoi reversate. Iar folia care acoperă domurile, așa-numita folie ETFE, este de aproape 100 de ori mai ușoară ca sticla, ceea ce limitează în mod drastic necesitatea unei ancorări de mari dimensiuni pentru structura plutitoare.

Articol apărut în igloo 183 / apr-mai 2018,
număr dedicat arhitecturii contemporane olandeze

183

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0