fbpx

Orchestrație de structură, suprafață și lumină

ARHITECTURĂ: MoDus ArchitectTEXT: Andreea Mihaela Chircă FOTO: Gustav Willeit

Aflată la intersecția dintre lumea religioasă și cea laică, dintre arhitectura de sec. al XVIII-lea și cea modernistă, Academia Cusanus primește intervenția recentă a ModusArchitects pentru a-și armoniza fragmentele și contrastele într-un tot bine orchestrat.

Academia Cusanus poartă numele lui Nikolaus Cusanus, cardinal și filozof dedicat umanismului renascentist, care în secolul al XV-lea și-a intersectat drumurile și ideile cu Leon Batista Alberti. Afinitatea între principiile lui Cusanus și Alberti despre concinnitas (armonie sau congruență între părți diferite ale unei clădiri) constituite un fundal teoretic substanțial peste care se suprapune materia construită după planurile lui Othmar Barth și, recent, intervenția celor de la MoDus Architects. Articularea spațiilor și limbajelor arhitecturale diferite elaborează o relație plină de semnificații între părți și întreg, trecând de la mimesis și interpretare, la contrast și complementaritate. Narațiunea întregului complex glisează astfel între exprimări vechi și noi, oferind o însemnată lecție de multa paucis — a spune multe cu puține cuvinte.

 

Ansamblul Academiei Cusanus cuprinde trei clădiri: Paul Norz Haus, Mühlhaus și Haupthaus – proiectată de arhitectul Othmar Barth în 1962. Aceasta din urmă a devenit prima clădire cu vocabular modernist cuprinsă în lista de monumente istorice a provinciei Bolzano. La inaugurarea din 1962, construcția a provocat rumoare și a declanșat multe dezbateri din cauza limbajului îndrăzneț care făcea apel la cărămidă și beton aparent, în contrast puternic cu clădirea adiacentă a Seminarului din secolul al XVIII-lea. Adiția contemporană inserată în țesătura medievală a centrului istoric al orașului a devenit mai târziu unul dintre obiectele-reper din Bressanone.

 

MoDus Architects au fost introduși în această narațiune deja complexă pentru o reînnoire a ansamblului, pentru restaurarea preexistentului și conturarea unor noi concatenări care să potențeze concinnitas-ul, legăturile vizibile și invizibile dintre corpurile construite. Proiectul lor îndeplinește necesitatea unei mai mari accesibilități, prin regândirea relațiilor pe verticală și orizontală ca o rețea de spații sociale, mai publice. Intervenția trasează o linie fină între ceea ce pare să aparțină clădirilor inițiale și ceea ce apare nou și mai clar enunțat.

 

Cele mai semnificative și vizibile două mișcări de proiectare au loc la nivelul parterului corpului Haupthaus, printr-o axa nord-sud nou formată ce deschide clădirea și la nivelul inferior, prin sala mare de conferințe care devine un nou centru de greutate. Intenția principală a fost de face cadrul mai flexibil pentru public, fără a ieși din logica constructivă strictă, bine definită a clădirii. Spațiul cu bolți din beton de la etajul întâi rămâne piesa de rezistență a ansamblului, fiind totodată și piatra de încercare pentru tonul și abordarea generală a renovării și restaurării. Formele, materialele și lumina sunt aici incredibil orchestrate, iar betonul dirijează desăvârșit structura spațială, când maleabil, când riguros.

Această clădire a fost maestrul nostru, un tezaur de soluții arhitecturale înțelepte, de detalii rafinate și modele geometrice măsurate; o muză în orchestrarea pricepută a luminii naturale și în folosirea puținelor materiale; un ghid pentru concizie, simplitate și corectitudine. arh. Matteo Scagnol

PROIECT: Restaurarea Academiei Cusanus; AMPLASAMENT: Via del Seminario 2, Bressanone, Italia; SUPRAFAŢE CONSTRUITE: Haupthaus (3 640 mp) + Paul Norz Haus (1 240 mp) + Mühlhaus (5 120 mp) + extinderea din subsol (625 mp); ARHITECTURĂ: MoDusArchitects (Sandy Attia, Matteo Scagnol); ARHITECT PRINCIPAL: Lorem Ipsum; ECHIPA: Sandy Attia, Matteo Scagnol, Giorgio Cappellato, Miriam Pozzoli, Lavinia Antichi, Laura Spezzoni, Anna Valandro; Structură: Roberto Ricci Maccarini; RESTAURARE: Marson; ARHITECTURĂ PEISAGERĂ: Kiener Gärtnerei & Gartenbau; FINALIZAT: 2020

 

Articol publicat în igloo #205/ Viena. Locuinţe sociale

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0