Oscar Niemeyer la 104 ani
În decembrie 2007 publicam în revista igloo un articol dedicat celebrului arhitect Oscar Niemeyer, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. Iată că după patru ani, maestrul continuă să ne surprindă prin creativitatea, inovaţia şi seriozitatea proiectelor sale. La mulţi ani Oscar Niemeyer!
Un secol de Niemeyer
Fără a trivializa măcar un strop viaţa şi munca unui om mare, am putea spune că Oscar Niemeyer şi-a trăit în mod constant şi foarte intim clipa. „Carpe diem”, acest motto, secătuit astăzi de metafora şi exuberanţa originală, prinde contur doar în mintea celui care apreciază sensul obscur al unei asemenea afirmaţii. O imensă dragoste pentru viaţă şi pentru tot ce are aceasta de oferit l-a condus către înaintata vârstă de 100 de ani.
Niemeyer, la fel ca orice individ al societăţii, a fost în mare măsură influenţat de marile mişcări din viaţa istorică a Braziliei, firea sa îndărătnică l-a împins, însă, de fiecare dată, în sensul opus tendinţei generale, în timp ce credinţa în propriile principii l-a transformat treptat într-un reformator. Viaţa artistică a arhitectului, puternic înrădăcinată în activitatea socio-culturală a Braziliei, a celebrat un semnificativ principiu tradiţional tradus într-un singur cuvânt, jeito, desemnând abilitatea de a trata problemele prin simpla ocolire a lor. Jeito proclamă puterea creativităţii individuale asupra rigidităţii sistemului, cult pe care Niemeyer a reuşit, prin munca sa să îl ridice la nivelul de instituţie socială. Ocolind tentaţiile, Niemeyer nu a adoptat nici una dintre diferitele tendinţe ce apăreau cu elan în noul stat eliberat de sub constrângerile monarhice, ci a reuşit să impună un stil propriu, original, care astăzi funcţionează ca amprentă estetică şi simbolică pentru brazilieni.
Oscar Niemeyer Soares Filho s-a născut pe 15 decembrie 1907, în sânul tradiţiei coloniale, ancorat puternic în rigidele valori patriarhale ale familiei, o situaţie privilegiată ce i-a oferit o copilărie confortabilă, departe de dificultăţile sociale şi financiare ale celor mai puţin norocoşi. Tocmai această circumstanţă i-a dat timpul şi relaxarea pentru a putea visa la un viitor utopic, o libertate creativă fără margini, dar şi eliberarea celor mulţi de discriminările sistemului. Înainte încă de a-şi forma o frântură de imagine despre ce înseamnă arhitectura, Niemeyer a ştiut ce nu înseamnă: banalul şi infatuatul stil colonial. Mai apoi, când industrializarea luase deja amploare sub forma unei speranţe naţionale, spune nu şi stilului eclectic franţuzesc, devenit peste noapte o modă. Lucio Costa, un arhitect îndrăgostit în acelaşi timp de tradiţia braziliană, dar şi de avangarda europeană, este cel care începe revoluţia modernistă, schimbând principiile rigide după care se ghida Academia de Arte Frumoase. Lucrând împreună cu acesta, Niemeyer începe să îşi dezvolte stilul ce îl va caracteriza mai târziu. Urmează însă o altă răscruce de drumuri în cariera sa, care îl va influenţa poate mai mult decât orice altă persoană: Le Corbusier este invitat să ia parte activ la reorganizarea noii Brazilii. Niemeyer lucrează împreună cu Costa şi Corbusier la proiectarea Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii şi, după scurt timp, la Pavilionul Braziliei prezentat la New York, îmbrăţişând noile idei moderniste europene, raţionalitatea şi inventivitatea arhitectului, descoperind potenţialul uimitor al betonului armat, care va contribui major la crearea unei noi arhitecturi naţionale. Toţi aceşti mentori nu fac decât să îi confirme lui Niemeyer direcţia pe care o va urma creaţia sa artistică, ale cărei semne trăiau în el încă de pe vremea copilăriei. Mai aproape de sufletul Braziliei, stilul arhitectului se răsfrânge poetic asupra curbelor unduioase ale reliefului ţărmului, vechiului baroc prezent încă în mod nostalgic, femeilor bronzate, simbol al frumuseţii, asupra a tot ce înseamnă Brazilia, fiind pentru Niemeyer tot atâtea surse de inspiraţie şi admiraţie. Astfel reuşeşte să creeze acel tărâm al imaginaţiei la care visa de copil, o arhitectură care se ondulează conform jeito.
Unii critici consideră că în arhitectura creată de Niemeyer esteticul primează, creând prin această prismă o vagă impresie de artificial, aceia sunt însă cei care nu simt magia poeziei, care nu au înţeles încă ce înseamnă Brazilia şi atunci nu au cum să înţeleagă cu adevărat munca acestui mare arhitect.
Proiecte importante: Biserica Sao Francisco de Assis, parte a complexului Pampulha, parcul Ibirapuera în Sao Paulo, imobilul de locuit Copan, JK Building în Belo Horizonte, Casa des Canoas, casa sa din Rio de Janeiro, Muzeul de Artă Modernă din Caracas, un număr foarte mare de clădiri proiectate pentru Brasilia: Palácio da Alvorada, reşedinţa preşedintelui, clădirea Congresului Naţional, Catedrala Braziliei, University of Constantine în Algeria, Place du Colonel Fabien, sediul partidului comunist în Franţa, Penang State Mosque în Malaysia, Muzeul de Artă Contemporană din Niteroi, şi încă aproape de 100 de ani continuă să proiecteze.
Niemeyer a luat multe premii, dar cel mai important din viaţa oricărui arhitect – premiul Pritzker – i-a fost acordat alături de americanul Gordon Bunshaft în ’88.