Palatul Telefoanelor: o expresie Art Deco americană în inima Bucureștiului

TEXT: Anda Zota FOTO: Ana Dumitru, Arhivele Naționale ale României
Începuturile telecomunicațiilor
În 1906, România a făcut primii pași către automatizarea telecomunicațiilor prin instalarea unei centrale experimentale la Expoziția Jubiliară din București. În 1927, odată cu inaugurarea centralei automate de pe Bulevardul Dacia, bucureștenii au putut beneficia de primele convorbiri automate publice, marcând un progres semnificativ în infrastructura telefonică.
În 1930, Societatea Anonimă Română de Telefoane, cu capital american, a preluat gestionarea rețelei telefonice, inițiind o serie de modernizări și extinderi. Punctul culminant al acestor eforturi a fost automatizarea completă a rețelei telefonice bucureștene în 1933, când orașul avea peste 18 000 de linii de telefonie active.

Modernitate și identitate
Pe Calea Victoriei, Palatul Telefoanelor își face remarcată prezența: reflectă influența zgârie-norilor americani ai epocii trecute. Clădirea cu decorație Art Deco a avut un rol esențial în istoria modernității românești și simbolizează progresul telecomunicațiilor perioadei industriale.
Construcția Palatului Telefoanelor a început în septembrie 1931 și a fost finalizată în timp record, după doar 20 de luni – cu o înălțime de 52 de metri, clădirea a devenit primul zgârie-nori din România și un simbol al inovației tehnologice, prima clădire înaltă pe structură metalică. Proiectul a fost realizat de arhitectul american Louis Seabury Weeks, coordonat de Edmond Van Saanen Algi, arhitect român de origine cosmopolită, și desenat chiar în America, de unde-și importă elemente stilistice. Colaborarea dintre cei doi are la origine o poveste longevivă, aceștia cunoscându-se la Paris, unde Van Saanen Algi își făcea studiile, cu mai bine de 10 ani înainte construirea Palatului Telefoanelor. Van Saanen Algi (1882-1938) era recunoscut ca o figură meteorică a arhitecturii românești, fiind interesat de arhitectura clădirilor înalte încă din perioada în care a locuit în New York (1914). A realizat clădiri emblematice în București, precum Palatul Academiei de Studii Economice, corpul dinspre Piața Romană (clădire în stil neoclasic, realizată alături de arhitecții Grigore Cerchez și Arghir Culina), sau vila lui Istrate Micescu de lângă Grădina Cișmigiu (clădire de influență neogotică). Despre Seabury Weeks (1881-1971), însă, se cunosc puține informații – a lucrat pentru compania International Telephone & Telegraph, fiind implicat în construcția sediului de pe 67/75 Broadway Street, a Edificio Telefonica din Madrid, uzinelor Federal Electric Manufacturing sau a Drydock Savings Bank.
