fbpx


White November igloo

Pat Lounge

Formă, umbră, mişcare, strălucire, culoare, zgomot, lumină, miros, urmă sunt conţinutul formulei mnemotehnice FOMECBLOT a armatei franceze. Ce legătură are ea cu designul şi mai ales cu un nou club bucureştean, doar cel care sparge formele pentru a le face mai puţin vizibile, camuflajul adică, o poate mărturisi.

Text: Luiza Zamora
Foto: Şerban Bonciocat

Dacă pentru animale camufajul e înnăscut şi instinctiv pentru laboratoarele armatei americane ori franceze el este dobândit şi folosit eficace în războaiele moderne pe care le urmărim la televizor. La Pat Lounge camuflajul nu are nimic cazon, eficienţa lui este subminată, iar efectul se cheamă design. Şi totuşi o intertextualistă legătură cu războiul există…

„…frumoasa casă pe care G. M. Cantacuzino a făcut-o, după războiul celălalt, pentru d-na Marie-Angele Massart, născută Polizu a fost a M.S. Regina Elisabeta a Greciei, iar azi este sediul Clubului Marei Industrii. În spatele casei, pe un loc de peste două pogoane, se găseşte cel mai vechi cimitir evreiesc din Bucureşti. Până în anii trecuţi, la balurile date de Club, perechile doritoare de umbră şi linişte se îndreptau, încet, din grădina Clubului înspre vechiul cimitir şi nu se întorceau, adesea, decât într-un târziu. Câte n-or fi auzit bieţii morţi, dacă mai aud”, scria amănunţit şi savuros diplomatul Gheorghe Crutzescu în cartea sa despre Podul Mogoşoaiei, apărută în 1943 la vestita editură Socec. De atunci şi până la reeditarea cărţii în 1987, Clubul se transformase în Uniunea Ziariştilor, iar aceasta în Mărul de Aur, celebra locantă a activiştilor, a boemei literar-artistice bucureştene, ori a nostalgicilor anilor intebelici când cea mai frumoasă femeie din Bucureşti, o evreică, aleasă aici în timpul unui bal, plecase să joace într-un film al lui Fellini. Istoria obscură postdecembristă a „unităţii de alimentaţie publică” nu a lăsat vreo urmă notabilă, ceea ce o aduce în prezent fiind reinventarea funcţiunii de club cu alte mijloace, efecte, iluzii, fizionomii, ţinute, circulaţii şi sunete.

Cum „moştenirea trecutului” nu putea fi aruncată la coşul istoriei arhitecturii, lupta s-a dat între formă şi aparenţă, învingătoare fiind cea din urmă. Inalienabila structură a fost dizolvată cu mult tact, nu printr-un camuflaj organic-sinuos, ci printr-unul tăios, nu prin culori pământâi, ci prin ce are mai deosebit rozul şi lila-ul. Odată cosmetizat existentul, culoarea mână în mână cu lumina de sinteză frăgezeşte spaţiul rezultat. Cioburile de culoare din salonul cu portic sunt amplificate sau nu de occuli de lumină RGB proiectând spaţiul în diverse registre cromatice. Ceea ce ţine piept demersului grafic dezlănţuit este „masivitatea spartană” a barurilor de beton aparent cu detalii de iluminare, cum altfel decât fruste. Legăturile dificile între spaţii au fost aduse pe calea ascultării organice, nicio încăpere nefiind lăsată înafara parcursului circular.

Patul fiind cadrul senzaţiilor diverse, al trăirilor intense şi al descoperirilor perverse şi edificatoare, fiecare încăpere trebuie să fie o experienţă din această gamă. Lascivitatea albastrului metalic sub care se contopesc canapelele şi bulbii de lumină prelinşi din camera cu pian alb se interpune perspectivei tubulare. Dar cum descrierea riguros de tâmpă a unui spaţiu ar echivala cu decamuflarea lui, ceea ce formula franceză interzice cu desăvârşire, souvage-ul incită la personală iniţiere.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0