Patrimoniu mistificat: Roşia Montană
În 1997, un investitor străin a reuşit să se asocieze cu Regia Naţională pentru exploatarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană. Scopul: obţinerea, pe parcursul a 15 ani, a celor 300 de tone de aur şi 1 500 de tone de argint pe care se estimează că le deţine zona.
A fost doar începutul unor dezbateri, neîncheiate nici azi, ce au adus în faţă argumente ecologice, economice, comerciale etc. Tot ceea ce se poate afirma sigur după toate aceste discuţii este că lucrurile încă nu sunt clare. Chiar dacă nu este de competenţa noastră să afirmăm că dezvoltarea Roşiei Montane ca un punct turistic inedit este cu adevărat viabilă sau că proiectul propus de Gabriel Resources va distruge zona, putem semnala anumite incongruenţe principiale şi chiar legale care i-au făcut pe mulţi să privească circumspect acţiunile propuse. După descărcările arheologice obţinute de la Ministerul Culturii, prin care se dă liber distrugerii unei părţi importante a galeriilor romane (declarate sit protejat prin Legea 5/2000), o altă problemă, privind modul în care au fost folosite unele dintre studiile de fundamentare independente, a apărut între compania Roşia Montană Gold Corporation şi societatea OPUS – atelier de arhitectură, reprezentată de arhitecţii Virgil Apostol şi Ştefan Bâlici – autorii Planului de management al patrimoniului cultural al centrului istoric şi ai Planului Urbanistic Zonal al zonei istorice centrale. În continuare, le dăm cuvântul celor doi pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu proiectul Roşia Montană.
„Când intri în Roşia Montană, mergi întâi vreo 7 km, pe un drum mărginit de case de-o parte şi de alta. În mijloc curge un râu. De altfel, în Roşia Montană, toate casele sunt legate între ele de râuri şi pârâuri, ca într-o plasă. Ajungi apoi într-un fel de piaţă cu două biserici. Aici e satul industrial. Pe oricine întrebi, îţi va spune că asta-i Roşia Montană. Dar dacă mergi vreo 400 de metri treci parcă într-o altă lume. Intri într-un orăşel fascinant, în care toate casele sunt aşezate pe pantă, toate au curţi interioare, pavate cu piatră de râu şi sunt înconjurate de jur împrejur, oriunde întorci capul, de munţi de piatră. Nici nu vezi iarba pe ei. Într-adevăr, o Ţară de Piatră. Pe aici, fiecare casă are un trecut. Fiecare piatră, fiecare clanţă are ceva de spus. Şi culorile sunt deosebite, cărămiziul acela palid, şi albul pe alb…” Dan Piţa şi Mircea Veroiu, „Ţara de Piatră”, în Cinema, 8/1978
Situl Roşia Montană – concentrare excepţională de valori relevante în context local, naţional, dar şi universal, grupate într-o configuraţie cu o bogată stratificaţie temporală şi fizică – se desfăşoară prin suprapunerea densă a vestigiilor aşezării miniere romane, medievale, moderne şi contemporane. Dezvoltarea sitului poate fi urmărită începând cu cel mai profund nivel, reprezentat de galeriile de exploatare, de asistenţă, de aerisire sau de evacuare a apei, excavate în adâncul masivelor Cetate, Cârnic, Orlea şi Letea, elemente care alcătuiesc unul dintre cele mai vaste şi mai importante sisteme de exploatare minieră din lumea romană. Acestuia i se adaugă amplele lucrări miniere care preiau şi extind reţeaua romană, executate de-a lungul epocilor succesive, până la scurt timp după naţionalizare. Mineritul tradiţional a generat, în afara universului subteran, al exploatării propriu-zise, componentele celorlalte două niveluri ale patrimoniului sitului Roşia Montană: peisajul industrial istoric al sitului, din care sunt vizibile lacurile artificiale (tăurile) realizate începând cu anul 1733, galeriile de coastă din masivele Jig şi Cârnic, depozitele de steril (astăzi parţial vegetate) care punctează versanţii şi coastele stâncoase dezvelite de vegetaţie; aşezarea dezvoltată de-a lungul văii Roşiei, cu nuclee aflate în relaţie directă cu zonele de exploatare, la baza masivelor Orlea şi Cetate sau în zona amfiteatrului natural definit de masivele Cârnic, Jig şi Letea, unde s-a conturat zona centrală a satului. Pornind de aici, din Piaţa centrală, unde erau concentrate numeroase funcţiuni publice – primărie, şcoală comunală şi grădiniţă, şcoli confesionale, dispensar, farmacie, cluburi, cinematograf, sedii ale societăţilor de asigurări, sucursale bancare, prăvălii şi ateliere meşteşugăreşti – grupate într-un ansamblu arhitectural-urbanistic cu puternic caracter de reprezentare, structura urbană se diluează treptat spre periferiile industriale, caracterizate de gospodăriile miniere compuse din locuinţă şi instalaţii de prelucrare sau chiar guri de mină. Imaginea arhitecturală este dominată de un fond tipologic regăsit în întreaga localitate, al construcţiilor tradiţionale cu spaţiu de distribuţie exterior (târnaţ), din care se detaşează în zona Pieţei împrumuturile din repertoriul arhitecturii de factură clasică sau barocă, manifeste cu precădere în configurarea faţadelor îndreptate spre spaţiul public. Aceste manifestări, întrepătrunse, conturează caracterul unic al acestui sat minier tradiţional îngheţat în momentul incipient al procesului de urbanizare.
O mare parte din componentele acestui bogat patrimoniu, care alcătuiesc peisajul cultural excepţional al Roşiei Montane, sunt clasate individual în Lista Monumentelor Istorice (LMI), altele sunt clasate colectiv, în ansambluri şi situri. Fiecare element clasat este protejat, împreună cu o zonă de protecţie a cărei extindere este stabilită implicit, prin Legea nr. 5/2000. Simpla reunire a tuturor suprafeţelor protejate astfel – cele ocupate de monumente şi cele corespunzătoare zonelor de protecţie ale monumentelor – conduce la constatarea că situl Roşia Montană este protejat în cvasi-integralitatea sa.
În pofida valorii sitului şi a statutului juridic instituit, modul în care se pune problema patrimoniului Roşiei Montane, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), sfidează raţiunea însăşi a protejării patrimoniului. Astfel, monumentele de la Roşia Montană, a căror protejare este obiectiv de interes public (cf. Legii 5/2000), sunt lăsate să dispară în ruină, iar idei dintre cele mai aberante îmbracă aura normalităţii în Studiul de Impact asupra mediului al proiectului minier propus de RMGC. Dintre acestea, este suficient să notăm ideea că recuperarea memoriei amplului sistem de galerii miniere romane poate fi rezolvată (sic!) prin înlocuirea galeriilor originale cu copii ale unor segmente („facsimile” – în declaraţiile RMGC), că monumentele naturii pot fi mutate, munţii pot fi înlocuiţi cu halde de steril vegetate şi, în general, că orice element al patrimoniului cultural şi natural al sitului poate fi sacrificat în favoarea exploatării miniere. Pentru ca această chirurgie, echivalentă distrugerii ireversibile a unui teritoriu al mărturiilor istoriei şi a unui patrimoniu de neînlocuit, să poată fi împlinită, se încearcă a se împământeni ideea că limitele zonelor care trebuie protejate pot fi trasate şi arbitrar în planurile de urbanism care „fundamentează” distrugerea, sau că monumentele istorice şi potenţialele monumente istorice pot fi pur şi simplu ignorate.
În aceste circumstanţe, în care patrimoniul cultural este mistificat şi denaturat, documentaţiile pe care le-am realizat – Planul de management al patrimoniului cultural al centrului istoric şi Planul urbanistic zonal – Zona istorică centrală Roşia Montană – chiar dacă trate(ază doar o parte a sitului, pornesc de la analizarea în detaliu şi evaluarea patrimoniului cultural al întregului sit şi conduc la conturarea şi ierarhizarea zonelor cu concentrări ale valorilor de patrimoniu şi, în final, la formularea unei atitudini privitoare la aceste valori şi la potenţialul lor de valorificare.
Accentul puternic pus pe analiza şi evaluarea întregului sit s-a impus pe de o parte pentru a oferi o imagine a locului ocupat de zona istorică centrală în cadrul sitului şi a legăturilor dintre această zonă şi celelalte elemente de patrimoniu, iar pe de altă parte pentru a suplini absenţa inexplicabilă a oricărei referiri la valorile culturale din afara limitelor centrului istoric, atât în PUG Roşia Montană, cât şi în PUZ – Zona de dezvoltare industrială a Roşia Montană Gold Corporation (documentaţii urbanistice în vigoare).
Planul de management stabileşte cadrul şi formulează măsuri pentru atingerea echilibrului între necesităţile, aparent divergente, implicate de conservare, de dezvoltarea economică durabilă şi de interesul comunităţii locale, iar prin planul urbanistic se reglementează conservarea caracterului istoric al zonei istorice centrale şi revitalizarea prin atragerea funcţiunilor publice şi administrative şi promovarea dezvoltării turistice bazată în primul rând pe exploatarea resursei culturale.
Faptul că ambele studii scot la lumină valorile sitului, descalificate sau ignorate cu consecvenţă în documentaţiile care servesc ca argument proiectului minier (documentaţiile de urbanism în vigoare sau în curs de avizare) şi pun în evidenţă incompatibilitatea între conservarea valorilor culturale şi naturale ale sitului şi exploatarea minieră în carieră deschisă, a avut ca efect falsificarea planului de management, inserat fragmentar şi deformat în Studiul de impact asupra mediului depus de RMGC spre avizare la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, precum şi suspendarea de către RMGC a procesului de avizare a Planului urbanistic zonal după prezentarea în Consiliul Local, prezentarea publică la Roşia Montană şi consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Dacă neutilizarea planului de urbanism poate reprezenta o opţiune a iniţiatorului, falsificarea planului de management nu poate fi nicidecum justificată. Reprezintă o încălcare flagrantă a legii şi are drept consecinţă imediată invalidarea întregului Studiu de impact asupra mediului al proiectului minier Roşia Montană.
Dincolo de parcursul unor documentaţii tehnice, proiectul minier implică (alături de problemele complexe economice, sociale sau privitoare la calitatea mediului) distrugerea iremediabilă a patrimoniului cultural. Or, această perspectivă trebuie să facă imposibilă existenţa unui proiect minier la Roşia Montană. Nu poate fi acceptat ca dreptul la istorie, dreptul nostru la moştenire culturală, dreptul la identitate al uneia dintre cele mai vechi comunităţi miniere din Europa să fie contracarat de un interes economic, privat, izolat.