Patru spaţii din Cluj în patru cuvinte-cheie

După mai bine de 20 de ani în care lipsa unor concepte funcţionale sau a posibilităţilor financiare nu au permis oraşului să dezvolte spaţii de design capabile să creeze intimitate, stil şi rafinament, Clujul dezvoltă în prezent o dinamică unică a localurilor, ce survine pe fondul unei regândiri a substanţei şi a ţesăturii arhitecturale a oraşului. Patru localuri noi – Boema, nuka, Toulouse şi Răgaz – încearcă să inventeze tradiţii aparte în oraş, într-un dialog specific între patina locului şi subtilităţi contemporane de design interior. Le-am asociat patru cuvinte-cheie: rafinament, sofisticat, jovialitate şi experiment.

Intro şi interviu: Sabin Borş

Relaţia dintre spaţiile noi din Cluj şi vitalitatea culturală este, aşa cum aminteşte arhitectul Eugen Pănescu în discuţia următoare, unul dintre aspectele fundamentale care vor imprima caracteristicile vizitabilităţii oraşului; iar această relaţie pare că se întăreşte odată cu apariţia unui număr tot mai mare de localuri conştiente că dimensiunea culturală este vitală comunităţii. Reţetarul de design la care noile amenajări fac apel nu este, în majoritatea cazurilor, specific locului, însă acesta devine tocmai premisa inventării unor tradiţii şi a unor condiţii menite să pună în lumină caracterul local.

Designul înseamnă tradiţie – designul înseamnă patrimoniu. El înseamnă, totodată, un dialog activ cu arhitectura locului şi dinamicile urbane specifice, pe care vine să le întregească propunând acele legături simbolice, materiale şi relaţionale care sunt esenţiale pentru trasarea identităţii şi stabilităţii formal-temporale a unui loc. Mai mult, transformările urbane şi evoluţia înspre o stilistică specifică marchează o dimensiune nouă a conştiinţei urbane, invitând locuitorul la redescoperirea oraşului.

De la localuri cu specific studenţesc la localuri ce descoperă relevanţa designului, Clujul pare capabil a absorbi aceste spaţii în textura de ansamblu, generând noi dinamici urbane. Aceste dinamici ţin, pe de o parte, de adaptări sociale specifice unui oraş universitar, în care tinerii reprezintă o componentă activă, iar pe de altă parte, de inventarea unor spaţii speciale care educă percepţiile. În acest material, am căutat să prezint pe scurt câteva elemente legate de inventarea spaţiilor, luând drept exemplu patru dintre cele mai recente amenajări de la Cluj: Boema, nuka, Toulouse şi Răgaz.

Despre felul în care aceste localuri se integrează în textura de ansamblu a oraşului, în ritmul şi evoluţia sa dinamică, dar şi despre capacitatea designului de a strânge oamenii laolaltă, am vorbit cu Eugen Pănescu, partener fondator al biroului de arhitectură şi urbanism româno-german planwerk din Cluj.

Sabin Borş: Cum se integrează localuri precum Boema, nuka sau Răgaz în stilistica de ansamblu a oraşului? Ce aduc nou sau ce accentuează, din punct de vedere al elementelor stilistice şi la nivelul dinamicii urbane?
Eugen Pănescu: Ceea este remarcabil în Clujul ultimilor 6-7 ani este ieşirea din sărăcia de posibilităţi şi concepte a anilor ’90 şi din banalul anilor 2000. Dezvoltarea urbană negată, alături de pervertirea spaţiului public din perioada primarului Funar, au condus, după „eliberarea” de acesta, la o creştere accelerată spre normalitate. Din acest punct de vedere, avântul sectorului gastronomic este strâns legat de dezvoltarea recentă a oraşului după startul pierdut în 1990. Iar zilele în care era suficient să deschizi o pivniţă în centru şi să oferi bere direct din ladă pentru a o umple de studenţi au cam trecut. „Efectul Schengen” al liberei circulaţii a românilor în Europa a avut efecte şi în zona gastronomică, chiar dacă a fost mai mult mimetism în primii ani. Sectorul gastronomic a devenit la Cluj în ultimii ani o oportunitate de investiţii la fel ca orice altă afacere datorită cantităţii de capital care în sfârşit poate circula şi a gusturilor în creştere ale clientelei. Trezirea dorinţei de design a ajuns să vândă şi să atragă, devenind una dintre condiţiile succesului. Lipsa designului consistent nu mai poate fi o opţiune pentru localurile noi „de top”, iar încrederea acordată celor care oferă calitatea amenajării – arhitecţi, designeri, artişti – aduce rezultate notabile.
Greutatea simbolică a noilor spaţii, încărcată de pretenţiile şi capacităţile clientelei, au „coborât” localurile la parterul clădirilor din centru, după ce ani de zile fuseseră împinse la etaje din cauza preţurilor speculative ale chiriilor, iar în alte cazuri le-au adus în centru de la periferia oraşului.
De amintit aici şi contribuţia decisivă a transformării spaţiului public central, cu pietonalizări care atrag clujeni şi vizitatori deopotrivă, în ritm cotidian. Acest aspect nu trebuie să ducă însă la acceptarea situaţiei îmbunătăţite de acum, ci ar trebui interpretat ca un semnal că transformările trebuie continuate, iar proiectele începute finalizate (insistând asupra neterminatei Pieţe a Unirii, de care sunt legat împreună cu colegii mei de la planwerk ca autor, dar şi în calitate de cetăţean). Tempoul nu trebuie în niciun caz pierdut odată cu primele laude.

SB: Cum ai caracteriza, de fapt, un stil definitoriu pentru Cluj?
EP: Nu cred că, în acest moment, Clujul are un stil definitoriu, dar cu siguranţă pare să existe o ambiţie colectivă neasumată de a şi-l obţine. După 20 de ani la fel de tulburi în acest domeniu ca şi întreaga dezvoltare a oraşului, rezultate notabile încep să apară într-un ritm foarte încurajator şi sunt buni indicatori ai unui nivel general al creşterii. Popularea clădirilor existente, reintroduse în circuitul public, sau deschiderea unor clădiri noi aduc o reparare binevenită a substanţei arhitecturale. Cromatica, mobilierul (nu numai de la IKEA) au intrat într-o gamă contemporană tailored-to-fit. Şi, din fericire, şi de fapt inevitabil, nu e vorba numai de design ca valoare în sine, ci şi de creşterea în calitate a serviciilor, produselor şi ofertei culturale şi gastronomice.

SB: Casa Boema este un loc reprezentativ pentru Cluj. În ce fel noua amenajare păstrează caracterul locului şi legătura cu vechiul spaţiu?
EP: După prea mulţi ani de absenţă din circuitul public, Grădina Boema a anilor ’80 şi ’90 trăieşte doar în amintirile şi poveştile vechilor clienţi. Redeschiderea locaţiei leagă desigur aceste amintiri de aşteptările şi prestigiul numelui păstrat, totuşi nu există prea mare legătură între grădina populară şi pretenţiile noului local. Transformările propuse acum transmit mai degrabă atmosfera pierdută de multe zeci de ani, cunoscută şi apreciată şi mai mult odată cu publicarea fotografiilor vechiului Cluj şi cu utilizarea elementelor arhitecturale gotice ca temă principală a amenajării. E de sperat că investiţia însemnată va marca un punct cu permanenţă pe harta oraşului.

SB: Cum crezi că vor arăta aceste localuri peste câţiva ani? Crezi că vor fi obligate să îşi reinventeze spaţiile sau e vorba de o „aşezare” în spaţiile pe care le ocupă?
EP: Marcarea spaţiilor e primul pas, cel care necesită mult curaj, determinare, idei şi bani. Însă dinamica localurilor, până acum pozitivă în Cluj, nu este suficientă pentru crearea condiţiilor de apariţie a unor tradiţii, care ţin de stabilitate. Tradiţiile unor localuri sunt iluzorii dacă o amenajare nu rezistă mai mult de cinci ani în locaţia originală; există localuri care reuşesc să îşi păstreze farmecul fără modificări radicale şi în care amintirile mai multor generaţii se suprapun. Numărul mare şi în creştere al locurilor noi aduc Clujului un oarecare prestigiu, dar nu poate fi şi o garanţie pentru apariţia ingredientelor de tradiţie. Nu sunt suficiente idei bune de început, trebuie construită o atmosferă generală. Din acest punct de vedere, prea multe dintre noile localuri urmează o reţetă a unui design de altfel cu totul satisfăcător, prin care media calităţii amenajărilor se ridică mult, însă nu oferă la fel de mult în personalitatea locului. Şi astfel, câteodată, nu reuşesc să genereze ingredientul cel mai preţios – clienţii fideli.

SB: În ce fel poate aduce designul oamenii laolaltă?
EP: Discuţia despre rolul designului în dinamica urbană a Clujului are deja valoarea unui premiu. Dezbaterile pe baza calităţii amenajărilor interioare în faţa produselor sau serviciilor este un câştig al ultimilor ani, dar ascunde şi o capcană. Deocamdată, la Cluj se demonstrează dorinţa şi capacitatea de a investi în calitatea amenajării şi a serviciilor, ceea ce stabileşte şi un nivel al preţurilor şi al clientelei. Din fericire sunt şi exemple care echilibrează întrucâtva situaţia. Cele câteva localuri studenţeşti care îşi bazează succesul pe calitatea designului alături de cea a ofertei de evenimente culturale ar putea constitui un viitor material pentru revistă. Opinia mea este că acest sector este şi cel mai interesant de urmărit, în ansamblu, pe termen lung. Ca o paralelă în acest sens aş aminti un tip de localuri din Bruxelles (fără nicio comparaţie cu cele patru selectate acum), cunoscute ca şi bars brunes, pe care mi le-au prezentat „pe viu” Leo van Broeck şi Oana Bogdan. Aceste localuri păstrează cu obstinaţie nu numai mobilierul din furnirele anilor ’50 şi ’60, dar mai ales un tip de clientelă fidelă, care se regăseşte în fiecare din aceste locuri nemigratoare, generaţie după generaţie. Patina locului este doar delicat completată de intervenţii contemporane, pline de respect.
Ceea ce ar mai merita amintit este suportul consistent oferit de localuri mediului cultural independent, devenit o marcă specifică a Clujului. Densitatea evenimentelor culturale ale localurilor a creat o atracţie deosebită şi o şansă nu numai pentru performeri şi pentru autori, dar şi pentru oraş. Atât timp cât această vitalitate culturală va fi în simbioză cu calitatea spaţiilor, Clujul va fi un oraş care va merita să fie folosit şi vizitat.