Pensiune în Sfântu Gheorghe

În urmă cu câţiva ani publicam o carte, pe numele ei Stuf. Tradiţional înseamnă modern, conţinând o serie de proiecte (deci obiective nerealizate) de case şi pensiuni pentru Delta Dunării. Demersul era o continuare a studiului făcut asupra arhitecturii tradiţionale locale (publicat în colecţia igloopatrimoniu sub titlul Stuf. Case tradiţionale din Delta Dunării) şi se dorea nu doar o culegere de proiecte, ci o schiţă de metodologie de proiectare în zona respectivă. Pensiunea din Sfântu Gheorghe astăzi construită era unul dintre proiectele acelei cărţi şi nu pot decât să mă bucur că între imaginile (virtuale) generate atunci şi realitatea materială diferenţele sunt minore.

Povestea
Cum îmi face plăcere să-mi reamintesc întreaga operaţiune, daţi-mi voie să încep povestea acestei pensiuni cu câteva date istorice(!). Totul a început cu albumul despre arhitectura tradiţională, care a ajuns la nişte băieţi intenţionând să-şi facă o pensiune în Delta Dunării. Doi dintre ei, vechi camarazi de arme (la propriu), reuşiseră să convingă un localnic, pe Doru, să-şi pună casa şi terenul de sub ea la bătaie, ca printr-o asociere cu ei să construiască în loc o pensiune. Văzând că ne preocupă casele tradiţionale din Deltă, şi având deja gata câteva dintre proiectele cărţii, s-au gândit că am putea fi oamenii potriviţi pentru treaba lor. Ne-am întâlnit, ne-am plăcut, am negociat şi am purces. După spinoasa fază a aprobării dosarului pentru fonduri, începerea lucrărilor era condiţionată de demolarea casei în care Doru şi Maria locuiau practic dintotdeauna. Insist, pentru că nu e puţin lucru să accepţi să ţi se distrugă casa în care ai stat şi ţi s-au născut copiii pentru un viitor incert. Cu toate astea, Doru şi Maria s-au hotărât într-o noapte, de-a doua zi s-au mutat la rude şi prieteni, casa a căzut, în trei luni li s-a construit una nouă în marginea terenului pensiunii şi lucrările la obiectivul turistic au putut fi începute în forţă. Aş mai spune numai că efortul de a construi la capătul pământului românesc, unde se ajunge numai pe apă, e de-a dreptul cosmic şi Sorin şi Gabi au poveşti pentru o jumătate de viaţă cu cabare care au mutat munţi de materiale şi utilaje zeci de kilometri pe apă.

Conceptul
Evident, orice demers de proiectare începe cu câteva întrebări fundamentale. Grupate, cele pe care ni le-am pus aici, ar suna cam aşa: cum faci o pensiune în Delta Dunării (zonă protejată, cu regulament de construire proaspăt aprobat), care să respecte valori dacă nu opuse, oricum foarte diferite – restricţii urbanistice severe, spiritul locului, confortul actual, cerinţele unui demers turistic (funcţiuni comerciale, număr de camere etc)? Plus, bonus, plăcerile subiective ale comanditarilor. După mintea noastră, răspunsul nu poate fi decât unul singur: un hibrid! Cu întrebarea următoare, anume ce fel de hibrid, ajungem în zona metodologiei de proiectare pe care am încercat să o schiţăm în cartea Stuf. Tradiţional înseamnă modern. Pe scurt, ceea ce ne-am propus a fost păstrarea (imaginii) casei tradiţionale, întotdeauna către stradă, către spaţiul public, aşezată însă în montura de arhitectura contemporană. În cazul acesta, arhitectura contemporană se constituie într-un masiv ecran alb, pe care se proiectează o casă cu imagine, proporţii şi detalii tradiţionale. Astfel, către stradă arhitectura tradiţională a satului deltaic rămâne prezentă, vie, funcţională, iar către curte, către spaţiul privat funcţiile turistice se folosesc de un limbaj contemporan pentru a-şi desfăşura necesarul de spaţii. Esenţială în acest tip de abordare este decizia de a păstra nu doar materiale, culori şi alcătuiri tradiţionale (acoperiş de stuf, frontoane de scândură, lemnărie albastră, pazii traforate etc) ci şi dimensiunile şi proporţiile tradiţionale. De fapt în aceasta constă particularitatea demersului nostru şi diferenţa esenţială faţă de celălalt mod (decent) de a construi în Delta Dunării, care păstrează materiale şi culori, dar, din nevoi de spaţiu, modifica esenţial dimensiunile şi proporţiile. Rezultă astfel construcţii foarte mari, iar aerul tradiţional dat de acoperişul de stuf şi de cele câteva detalii din lemn este viciat de masivitatea construcţiei. Aparenta coerenţă stilistică este subminată de pervertirea scării, care afectează nu doar construcţia respectivă, ci întregul spaţiu din jurul acesteia. Satul tradiţional capătă astfel proporţii de dezvoltări urbane şi îşi pierde definitiv farmecul.

322be2590e8d7794f85b12f7c3f1c9a235846cbf

Descrierea
Ansamblul este format din două corpuri de clădire, dispuse în L, ce adăpostesc 10 camere (maximul acceptat), la parter şi etaj. Corpul perpendicular pe stradă este şi el rupt în două de o scară exterioară şi are parterul destinat funcţiunilor comune – recepţie, restaurant şi anexe tehnice. Restaurantul se prelungeşte către grădină cu o terasă acoperită cu lemn şi pânză. Camerele sunt dotate fiecare cu baie, iar amenajarea interioară se inspiră din interiorul casei tradiţionale, într-o interpretare, evident actuală. Pereţii albi, cu desene albastre, calcarul deschis la culoare, mobilierul pictat şi culorile tari ale textilelor, dar mai ales “lijanca” (construcţia joasă de zid cu muchii moi) pe care se aşează saltelele încearcă să compună o atmosferă de calm şi linişte atemporale.

 

Proiect: Igloo Architecture
Echipa: arh. Bruno Andreșoiu, arh. Cristina Nicolăescu, arh. Dana Tigan, arh. Andrei Creangă, arh. Mircea Stroescu