„Elefantul din cameră” este subiectul evitat în pofida evidenței sale. Critica de arhitectură, la fel ca orice critică de artă, trebuie să existe, având rolurile ei. Trebuie să fie o evaluare independentă, profesionistă, bine argumentată, care poziționează obiectul criticat în relație cu așteptările legitime față de acesta. Este o informare a clientului public și a celui privat care are scopul de a ridica ștacheta calității arhtecturii pe viitor. Critica are și rol educativ orientat mai ales spre publicul larg interesat, dar și spre creatorii din comunitatea respectivă și chiar din „piață”, în general. Știm mai multe despre critică din alte domenii decât arhitectura, pentru că la noi, ea lipsește aproape cu desăvârșire. Există doar urme de critică strecurate în diferite studii și cercetări academice, opinii și mai ales dileme cu referire și la arhitectură care răsar în presă și mai ales comentarii în mediile sociale, care îmbracă mai ales formele specifice acestora, în fapt incompatibile cu ceea ce este și trebuie să fie un standard al criticii. Deci elefantul din cameră lipsește, dar trebuie adus aici, pentru că nu vom progresa cu adevărat ca artă a arhitecturii doar premiind lucrările bune și foarte bune care apar, foarte puține însă în raport cu ceea ce se construiește. Odată știind că suntem în vizorul criticii ca arhitecți și că aceasta este serioasă și merită ascultată, conștiința noastră profesională ar putea să se eleveze.
A critica nu însemnă a nu fi de acord, a te opune sau a contesta, deși suntem înclinați să credem așa ceva. Critica evaluează opera, scoțând în evidență cu argumente atât calitățile arhitecturii cât și nereușitele ei, față de oportunitatea oferită în situația respectivă. Pentru aceasta, critica are nevoie de principii, de criterii și metodă. Enumăr câteva astfel de calități care cred că nu pot lipsi pentru ca o astfel de întreprindere să fie credibilă și de bună factură. Este importantă profunzimea analizei critice, bazată pe o investigație aprofundată, directă și amplă, care să cuprindă contextul construirii respective în toată relevanța sa. Nu putem niciodată evalua just arhitectura dacă o decupăm din context și o privim ca obiect limitat la propriile sale margini. Independența criticii este crucială, adică absența oricărei tentative de a masca sub o astfel de haină intenții publicitare, susținute de interese materiale. Nici reputația creatorului nu este suficientă pentru a avea o critică favorabilă, pentru că orice autor poate avea reușite și eșecuri. Cu cât arhitectul este mai reputat, cu atât critica ar putea porni de la un nivel mai ridicat al așteptărilor de la acesta. O bună critică trebuie să caute echilibrul oferit în cazul lucrării evaluate între caracterul ei etic și cel estetic, între cerințele temei și răspunsurile propunerii realizate și între resursele disponibile și modul lor de utilizare.
Ne putem pune întrebarea firească: ce arhitectură trebuie și ce arhitectură merită să fie criticată? Răspunsul este simplu și intuitiv: acea arhitectură care are cel mai mare impact în comunitate, de la care se așteaptă cel mai mult, din partea celor mai mulți oameni. Arhitectura publică majoră trebuie supusă în primul rând criticii, dar nu doar ea. Critica trebuie să vină destul de repede, după recepționarea lucrărilor, cum spuneam, la cald, dar niciodată mai înainte ca șantierul să fie terminat.
De ce lipsește critica de arhitectură în România? Răspunsul e poate combinat. Pe de o parte venim după comunism, sau ce o fi fost perioada aceea, în care nu se punea problema libertății de exprimare de orice fel, iar domeniile artistice erau controlate total de propaganda de partid. Mai apoi, când am început o tranziție spre altceva, fără să știm exact spre ce, s-a instaurat o stare de complicitate necombativă între arhitecți, sau altfel spus, nu și-a asumat nimeni construcția unei culturi a criticii. Din această perspectivă inițiativa Igloo de a găzdui o rubrică de critică în paginile reveistei este una curajoasă. Ne asumăm riscurile. Dorim să depășim bârfele de tik-tok sau alte medii care reduc dezbaterea la „cine v-a lucrat aici?” Poate că după această inițiativă vor apărea și alte practici similare și vom reuși treptat să acoperim un spațiu al criticii. Am identificat deja primele subiecte pe care intenționăm să le analizăm și să le aducem în fața cititorilor. Sperăm ca acest demers să fie bine înțeles și să convingem că o critică bine făcută nu trebuie să supere pe nimeni. Știm că nu va fi ușor, dar elefantul trebuie adus în cameră și apoi trebuie să discutăm serios despre el.
