fbpx

Piața de Artă și Design BUTIC revine cu o ediție dedicată ceramicii

În weekendul 21-22 septembrie 2024 are loc a doua ediție a evenimentului de tip pop-up PAD BUTIC organizat de Piața de Artă și Design, care se va desfășura în spațiul Primitiv Plants de pe Calea Griviței 73-75.

Piața de Artă și Design Butic va avea ca temă și caracter general “Ceramică”, iar evenimentul va fi comunicat ca PAD BUTIC / CERAMICĂ.

 

Pop-up-ul Piața de Artă și Design sau mini-PAD-ul, așa cum este, deja, cunoscut, aduce la un loc persoane și entități ale căror activități se asociază cu arta și designul și care realizează obiecte din materiale precum ceramica, compozite, rășini, betoane.

 

„Ne bucurăm că am reușit să ne creăm un public divers, din București și nu numai, care vine din orașe din țară cu ocazia evenimentelor noastre și asta nu poate decât să ne bucure și să ne facă să înțelegem pe deplin valoarea muncii și a proiectului nostru. Piața de Artă și Design este un concept și totodată o serie de evenimente care și-au creat renumele de a fi primul loc unde persoane și entități care activează în domenii asociate cu arta și designul își fac apariția pentru prima dată în fața unui public larg. Pe de altă parte, o altă notorietate a PAD este aceea că este locul unde creatoare și creatori care și-au cunoscut consacrarea, decid pentru prima dată să se expună direct în fața publicului. Expunere care vine cu emoții și vulnerabilitate care fac ca legăturile și prieteniile create la PAD să fie unice ”, ne spun organizatorii Otilia Fiastru, Ileana Sebe și Mihnea Mihalache-Fiastru.   

 

Piața de Artă și Design este un eveniment cu notorietate, preferatul artistelor și artiștilor, cât și al persoanelor care desfășoară activități de design din București și din țară. PAD aduce la un loc vizitatori și vizitatoare, creatori și creatoare care își prezintă lucrările publicului, în mod personal, direct, liber, fără intermediari sau terțe instituții de profit, taxe de participare și fără intrare pentru public.

 

Cu ocazia evenimentului PAD BUTIC / CERAMICĂ publicul are șansa de a cumpăra lucrări și de a susține proiecte prezentate în premieră și exclusivitate realizate de creatoare și creatori la început de drum, care aparțin tinerei generații, și care propun viziuni și prezintă lucrări care provoacă limitele mediului în care lucrează și care se concretizează în serii și obiecte cu totul și cu totul speciale, indiferent că sunt obiecte decorative, utilitare sau lucrări de artă.

  •  

La Piața de Artă și Design BUTIC / CERAMICĂ participă 14 pe persoane și entități, astfel încât vă veți putea întâlni spațiul Primitiv Plants cu:

 

Andreea Ilie ● Anna Ceramic ● Ars Ana ● Atelier Cerars ● Baad Clay ● Diana Vasilescu ● Emilian Pospaii ● Kalut ● Lea Rasovszky ● Miruna Radovici ● Solid Matter ● Surrogate Selves ● UAU Studio ● UNEN Studio

  •  

PROGRAM

sâmbătă & duminică (21-22 septembrie): 11h-20h

  •  

Pentru promovarea evenimentului și a partenerilor proiectului, la eveniment se vor face fotografii și filmări în care participanții la eveniment pot apărea. Participarea la eveniment reprezintă acordul tău de a folosi aceste materiale pe platformele PAD – Piața de Artă și Design de social media și pe platformele online ale partenerilor noștri. Aceste materiale nu vor fi șterse, ci vor fi folosite pentru promovarea organizatorului și a partenerilor proiectului.

 

Eveniment susținut de UniCredit Bank, cu sprijinul Primitiv Plants și Sunday Morning.

Parteneri media: Arhitectura, Dezarticulat, Glamour, Igloo, Observator Cultural, Propagarta.

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0