Piatra şi lutul – expoziţie la Muzeul Udrişte Năsturel din Hereşti
Duminică, 18 septembrie, la sfârşitul evenimentului Zilele Muzeului Ţăranului, sunteţi aşteptaţi începând cu ora 12.00, la Casa de Piatră din Hereşti, la vernisajul expoziţiei „Piatra şi lutul”.
Farfurii, străchini, vase de friptură, căni de apă şi de lapte, oale cu toartă sau oale cu mănuşă, vase de bătut untul, strecurători, castroane, chiupuri, chesele de dulceaţă, ulcioare de apă şi ulcioare de nuntă, ploşti, cahle, tepe de acoperiş, jucării… au fost nelipsite din casele ţăranului sau ale orăşeanului, s-au aflat printre darurile obişnuite la nunţi, dar şi la pomenile pentru morţi. Toate acestea vor putea fi admirate de către vizitatorii Palatului Udrişte Năsturel într-o prezentare inedită până pe 16 septembrie 2012.
Mai multe informaţii despre expoziţie găsiţi aici.
Casa de Piatră din Hereşti
La aproximativ 30 de kilometri de Bucureşti, în apropiere de malul Argeşului, se găseşte unul dintre cele mai interesante monumente ale arhitecturii civile de zid din ţara noastră, Casa de Piatră din Hereşti, construită de boierul Udrişte Năsturel.
Membru al unei familii marcante din vechea aristocraţie muntenească şi posedând o avere considerabilă pe care a sporit-o la rândul său în timpul domniei lui Matei Basarab, Udrişte Năsturel s-a dovedit în spirit (şi nu numai) un veritabil renascentist, de factură orientală bineînţeles, „ce nu s-a sfiit să privească toată viaţa spre acea lume occidentală, nouă şi nu prea agreată la noi”. Frate al Doamnei Elina şi astfel cumnat al domnitorului, boierul Udrişte Năsturel a fost ideologul epocii lui Matei Basarab, numărându-se printre primii care s-au ocupat de crearea unui mediu cultural în Ţările Române. Îndatoririle funcţiei sale de logofăt al doilea, cărora le-a adăugat şi noi direcţii de preocupare, l-au determinat pe cărturarul Năsturel să călătorească destul de mult, fapt ce a sporit abilitatea curteanului în manevrele politice atât de complicate ale timpului, dar i-a şi deschis spiritul spre alte culturi.
Cosmopolitismul lui Udrişte Năsturel, structura sa intelectuală puţin îngrădită de canoane, se reflectă în special în reşedinţa pe care o construieşte pe moşia Hereşti, unică datorită soluţiilor arhitecturale şi tehnice. Sinteză originală a unor elemente variate, atât autohtone, cât şi străine, Casa de Piatră din Hereşti a reprezentat o noutate în primul rând datorită faptului că a rezultat din contopirea a două locuinţe, concepute pentru cei doi fraţi, Udrişte şi Cazan Năsturel. Dacă în arhitectura ţărănească acest tip de locuinţă dublă e întâlnit adeseori, pentru arhitectura civilă cultă constituie un element neobişnuit. Acestei caracteristici i se adaugă o altă trăsătură individualizantă: casa este construită în totalitate din ziduri groase care sunt căptuşite pe ambele feţe cu blocuri de piatră de talie, de unde şi numele ce i s-a dat. Piatra, ca material de construcţie, era utilizată pentru locuinţele boiereşti şi palatele din secolele XVII şi XVIII doar la elemente izolate precum coloane, portaluri sau balustrade, nicidecum pentru zidărie. Îmbrăcarea construcţiei de la Hereşti într-un material atât de preţios şi dur în acelaşi timp a mărit considerabil valoarea estetică a interioarelor şi a faţadelor.
Ispravnic al scaunului Bucureşti, boierul Cazan Năsturel nu a fost o personalitate la fel de marcantă precum fratele său, ceea ce ne determină să acceptăm ipoteza conform căreia meritul pentru clădirea de la Hereşti îi revine aproape integral lui Udrişte Năsturel. De altfel, elementele decorative aparţinând repertoriului formal otoman pe care le regăsim pe faţade sau elementele de factură italiană de pe frontoanele portalului trimit direct spre spiritul cultivat şi eclectic al cărturarului, care şi-a dorit cu siguranţă o casă deosebită.
Construită în interiorul unui complex de locuinţe şi anexe mai vechi, care treptat au dispărut total, Casa din Hereşti nu poate fi nici astăzi datată cu precizie. Se presupune că ar fi fost zidită înainte de 1644, adică înaintea bisericii din apropiere, ridicate conform pisaniei în acest an. De asemenea, se pare că Doamna Elina, sora proprietarilor, a sprijinit procurarea materialelor şi aducerea meşterilor ce s-au ocupat de construcţie. Faptul că decoraţia occidentală a Casei din Hereşti e adăugată peste o clădire construită într-o tehnică şi cu materiale orientale favorizează ideea că pentru definitivarea reşedinţei au lucrat două echipe.
Casa de Piatră din Hereşti a fost concepută ca o reşedinţă de vară, dovadă lipsa coşurilor pentru sobe şi totodată cea a posibilităţii de izolare a casei scărilor. Proiectată în formă de „L”, cu laturile orientate spre nord şi vest, construcţia îmbină într-o manieră perfectă volumele celor două locuinţe, foarte asemănătoare în ceea ce priveşte distribuţia interioară. Cu toate că există posibilităţi de comunicare atât la parter, cât şi la etaj, cele două corpuri îşi păstrează caracterul individual, deţinând fiecare pivniţe proprii, separate, vestibul cu portal şi scară la etaj. În această ultimă privinţă, Casa de la Hereşti aduce încă un element de noutate prin existenţa scărilor interioare şi, în acelaşi timp, prin lipsa cu desăvârşire a spaţiilor deschise care fac legătura cu peisajul.
Din exterior, printr-un portal de factură clasică, se pătrunde în vestibulul de unde pornesc scările către etaj. În 1657, călătorul Paul de Alep admira la această clădire „minunata împărţire interioară în cămări şi săli de primire”. La parter, camerele au dimensiuni mai modeste, comunicând prin uşi reduse ca mărime, însă îmbrăcămintea specială cu piatră de talie le conferă o frumuseţe aparte. Cele şapte încăperi de la etaj variază ca dimensiune, suprafeţele fiind animate de asemenea de vibraţia pietrei. Ferestrele, într-un număr destul de mare, sunt repartizate pe cele două nivele astfel încât dau naştere unui pregnant ritm plin-gol.
Combinaţia inedită a elementelor apusene (frontonul portalurilor, profilele de factură gotică ale ancadramentelor etc.) cu cele arab-otomane, vizibile mai ales în arcele de descărcare de deasupra ferestrelor parterului, nu afectează armonia generală a întregului.
În secolul XIX, Casa de Piatră de la Hereşti ajunge în posesia lui Miloş Obrevici, domnitor al Serbiei, care construieşte peste etaj un turn de cărămidă cu două etaje şi adaugă, de asemenea, un corp lateral cu parter şi etaj, tot din cărămidă.
Caracterizată de un desăvârşit spirit de echilibru şi ocupând liber peisajul luncii Argeşului, fără nici un fel de fortificaţie, Casa de Piatră din Hereşti rămâne poate cel mai interesant monument al arhitecturii din vremea lui Matei Basarab.
Articol publicat într-un număr mai vechi al revistei igloo.