Povești de oraș: stări, explorări, imortalizări

Ce înseamnă a imortaliza fotografic un cartier? Un răspuns transformat într-o „poveste de oraș” îl dă arhitectul și fotograful Andrei Mărgulescu, care împreună cu un grup de studenţi de la Arhitectură cutreieră periferiile Bucureștiului și nu numai, pentru a descoperi, a înţelege, a vedea diferit.
_______

Cum a început istoria „Poveștilor de oraș”?

Ţin la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’ din București un curs de fotografie pe care, în urma evaluărilor făcute în timp de studenţi, l-am orientat către cunoașterea efectivă a orașului, fotografia devenind martorul acestor imersiuni în cartierele sau temele Bucureștiului. Ne-am ales întotdeauna locuri sau abordări mai degrabă ascunse, nedorite, ciudate, învăţând că atât în centru, cât și în periferii găsești permanent situaţii care îţi pot reformula înţelegerea orașului și a arhitecturii. După tot felul de experienţe împreună (explorări urbane, articole publicate, expoziţii, prezentări publice), unii dintre studenţi și-au dorit să continuăm aceste aventuri și după finalizarea cursului, iar așa poveștile noastre au căpătat o continuitate.

03andreea-dobrescu-04
© Andreea Dobrescu

Ferentari, Berceni, Industriilor… cum se percepe/se simte orașul în cutreierările cu aparatul de fotografiat?

Surprinzător de normal. Multe periferii bucureștene sunt pur și simplu nedorite, în sensul că nu îţi dorești deloc să mergi în Ferentari sau Giulești Sârbi, dar în momentul în care ești acolo experienţa este mai firească decât te-ai fi așteptat.
Cred că un mic secret este să te duci dezinteresat în aceste locuri. Nu pentru arhitectură, nu pentru condiţiile de viaţă sau alte criterii bine definite, ci pur și simplu pentru a te lăsa purtat, dezorientat, permeabil faţă de orice fel de experienţă care ţi se oferă în acel loc.
În general, multe temeri nu ţi se confirmă odată ajuns în periferie, ba chiar descoperi nenumărate calităţi. Libertatea unui spirit încă rural, dezinvoltura de a utiliza spaţiul public, raportul cu ambiguitatea câmpurilor urbane, improvizaţia și reciclarea intensă sunt doar câteva realităţi pozitive care îţi reformulează ,,marile defecte’’ pe care le atribuiai acestor cartiere.

Trei sfaturi pe care le dai studenţilor implicaţi în proiect:

Primul ar fi să uite că sunt doar arhitecţi și vor descoperi că pot înţelege arhitecturile acestor locuri mult mai consistent, ,,învelite’’ în experienţe personale și într-un context uman, social, economic mai profund.
Al doilea ar fi să facă distincţia între imaginea unor locuri și realitate, uneori cea din urmă fiind mult mai accesibilă.
Iar al treilea sfat, bun mai ales pentru periferiile rău famate, este că respectul, onestitatea și simţul umorului sunt liantul oricărei conversaţii cu locuitorii.

În ce alte orașe vă propuneţi să ajungeţi în curând?

Mă gândesc să propun niște aprofundări ale unor locuri deja vizitate, Galaţiul pentru un cartier periferic în care câmpul, fragmentele unui cartier demolat parţial și industria interferează, Brăila pentru memoria și calităţile orașului în ţesutul urban central, Buzescu (Teleorman) pentru a ne completa înţelegerea zonei cu palate ale romilor, contextualizând-o în restul satului rămas la scară iniţială, rurală.

Interviu apărut în Banchiza Urbană #9
comandă aici

ioana-iordache02
© Ioana Iordache

Urmărește proiectul Povești de oraș și pe facebook.