fbpx

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Colorate, moderne, cu modele inspirate de cultura peruană, măsuţele de cafea create de Glimpt Studio se potrivesc perfect în orice fel de decor, iar împreună cu Designist.ro vi le arătăm mai jos.

Articol preluat de pe designist.ro

Glimpt Studio, adică suedezii Mattias Rask şi Tor Palm, călătoresc prin lume pentru a dezvolta piese de design cu ajutorul comunităţilor “defavorizate” de meşteşugari, din ţări ca Vietnam, Africa de Sud şi, mai nou, Peru. Pe lângă meşteşugurile noi cu care designerii nordici vin în contact, piesele create împreună cu artizanii din aceste centre locale sunt şi garanţia unui venit care să le susţină atât activitatea, cât şi familiile – un fel de răsplată şi ajutor pe care Mattias şi Tor îl oferă la rândul lor.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

De curând, Mattias şi Tor s-au întors din Peru, unde alături de meşteşugarii în lemn din comunitatea Artesanos Don Bosco, au creat Prehistoric Aliens, măsuţe de cafea din lemn sculptat, cu un aspect incredibil de contemporan şi tradiţional peruan în acelaşi timp.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Au stat în Peru toată toamna lui 2012, în satul Yungay, unde au descoperit o cooperativă specializată în realizarea şi decorarea mobilierului din lemn. Artesanos Don Bosco este doar o parte a unei “operaţiuni” de amploare în Anzi – Operazione Mato Grosso, care implică peste 2.000 de voluntari italieni. Munca voluntarilor constă în a-i educa şi pregăti pe cei din comunităţile sărace din Anzi pentru a putea fi angajaţi chiar în această zonă: în spitale, şcoli, centre de lucru create, pentru a nu-şi părăsi satele în favoarea unui viitor de cele mai multe ori incert în Lima.

Pe lângă şcolile, spitalele şi orfelinatele deja înfiinţate, au reuşit să construiască şi staţii de curent electric în munţi, care ajunge gratuit la familiile sărace.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

După ce lucrează şi învaţă timp de 5 ani în cadrul organizaţiei Artisanos Don Basco, meşteşugarii care termină acest stagiu îşi încep munca în cooperative. Cele mai multe dintre cursuri sunt legate de prelucrarea lemnului (de la mobilier şi decoraţiuni până la construcţia caselor), dar există şi cursuri de prelucrare a metalului, pietrei, sticlărie, tehnici textile.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

La cooperativa din Yungay, Mattias şi Tor au fost fascinaţi de cât de meticuloşi erau peruanii ce lucrau acolo: sculptau şi finisau lemnul cu o grijă incredibilă la detalii, puteau reda fin o imagine prin sculptura în lemn. Singura problemă în procesul de producţie a fost limba: suedezii nu ştiau o boabă de spaniolă, peruanii nu vorbeau o boabă de engleză. După ajutorul temporar al unui prieten, designerii învăţau seara, la calculator, pronunţia cuvintelor în spaniolă.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Ce i-a inspirat în crearea măsuţelor Prehistoric Aliens? Pe lângă doza zilnică de Inca Kola, cum spun ei, moştenirea culturală din Peru care în ochii unui vestic pare atât de veche, aproape mistică. Astfel, aceste măsuţe de cafea din lemn sunt ca nişte mici nave spaţiale care au aterizat pe acest tărâm.

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

În timpul lucrului cu meşteşugarii peruani – Marcial, Barosso, Aristares şi Messias, Mattias şi Tor s-au ales cu două porecle: Gordo şi Chato (Grăsuţul şi Scundacul)

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

La cooperativa din Yungay:

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Prehistoric Aliens: măsuţele de cafea

Pentru mai multe informaţii şi comenzi, accesaţi site-ul Glimpt Studio.

Fotografii: Glimpt Studio

Sursa: designist.ro

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0