Prezidențiale și ONG-uri

Anul de graţie 2014, luna noiembrie, după cum scrie şi pe telefoanele dvs. inteligente. Luna, pentru noi, aniversară, dar ce mai contează şi cât se mai vede asta prin smogul pestilenţial al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale (e cazul aici să menţionez că textul a fost scris înainte de finalizarea procesului electoral)? Deşi nu e nici pe departe treaba noastră ce se petrece în mlaştina politică a momentului, subiectul pe care aş vrea să-l abordez are o oarecare legătură cu domeniul. Dar prin contrast. Aşa că nu vă panicaţi, nu la prezidenţiabili şi tribulaţiilor lor vreau să mă refer, ci la contragreutatea animalelor politice din societate, anume ONG-urile. Foarte pe scurt, vreau să anunţ că, începând cu numărul prezent al revistei, Biroul Organizaţiei de Bază al igloo a decis să dedice, sistematic şi lunar, câteva pagini prezentării sau acţiunilor unor ONG-uri care au, mai mult sau mai puţin direct, legătură cu domeniul nostru.

Text: Bruno Andreșoiu

Suprapunerea cu perioada alegerilor este pur întâmplătoare, dar nu mai puţin semnificativă, aş zice. Adică nu ne-am calculat momentul lansării seriei de articole oengiste astfel încât să se suprapună cu unul important politic, pentru ca astfel acţiunea noastră să capete mai multă greutate, dar coincidenţa mi se pare una de bun augur. Şi nu cred că e greu de înţeles de ce, după jalnicul spectacol public oferit de cei înscrişi în competiţia pentru cea mai importantă poziţie în stat.

Dacă aşa arată cei care vor să fie cel dintâi, e mai mult decât limpede că speranţele noastre de a schimba lucrurile în bine trebuie căutate în altă parte. La 25 de ani de la aşa-zisa schimbare de regim şi în ciuda paşilor făcuţi în direcţii dătătoare de speranţă (liberalizare politică şi economică, integrare în Uniunea Europeană sau NATO etc.), stilul de lucru al aparatului de stat rămâne surprinzător de dator vechilor metehne. Ei cu ale lor, noi, ceştilalţi, cu ce rămâne, adică aproape nimic. Mă gândesc uneori că e un soi de blestem care ne însoţeşte parcursul istoric naţional, să nu putem construi decât instituţii care îi slujesc pe cei care le creează şi le populează, şi abia apoi pe cei pentru care sunt, teoretic, făcute. Pare a fi undeva în metabolismul complicat al statului un virus care infectează rapid toate ideile bune, toate construcţiile normale, toate iniţiativele sănătoase. Rezultatul nu este numai funcţionarea maladivă cu rezultate devastatoare în timp, ci şi perplexitatea crescândă a celor care asistă din afară la nesfârşita convalescenţă a organismelor statului.

Perplexitate care generează două tipuri de reacţie, după, probabil, cantitatea de hormoni a fiecăruia: lehamite sau revoltă. Cum de lehamite, oricât de reală, profundă şi de înţeles ar fi, nu ne face plăcere să vorbim, ne-am gândit să ne aplecăm puţin către cei care au ales să reacţioneze. Căci ce altceva sunt ONG-urile, dacă nu anticorpii, reacţiile naturale de însănătoşire la bolile organismului politic şi social? Ca atare, ca farmacişti (că nu ne-aş numi chiar doctori) interesaţi de sănătatea pacientului, ne-am gândit să dăm şi noi o mână de ajutor, după puterile noastre, celor care încă se luptă cu boala. Să oferim, adică, nişte reţete integral compensate, care să întărească anticorpii, să şubrezească viruşii şi, astfel, să contribuie la vindecarea bolii. Iar felul în care putem să o facem, cel puţin deocamdată, este acela de a expune cât mai multe formaţii de luptă cu bolile societăţii, pentru ca acţiunile lor profilactice să ajungă la cât mai multă lume.

Lăsând la o parte metaforele, trebuie spus că există în România o mulţime de asemenea organizaţii, care generează o cantitate seriosă de proiecte sănătoase, interesante, dar nu întotdeauna foarte vizi­bile. Spaţiul public fiind ocupat până la refuz de manifestările triviale ale politicului şi reziduurilor sale, rămâne prea puţin loc şi timp pentru proiectele celelalte, care sunt de găsit mai ales pe sursele (încă) alternative de informare, în special online. De asemenea, resursele, de cele mai multe ori limitate, nu le permit o promovare pe măsura eforturilor depuse pentru a duce la capăt proiectele. Ni se pare de aceea important să încercăm să aducem un plus de vizibilitate proiectelor pe care le considerăm meritorii. Sperăm ca în felul acesta să se poată naşte noi întâlniri, noi parteneriate, noi oportunităţi pentru toţi cei interesaţi şi dispuşi să se manifeste.

Desigur, domeniile de care vom încerca să ţinem aproape, aducând în paginile revistei acţiunile şi proiectele lor, sunt cele care ne-au preocupat dintotdeauna: arhitectura, patrimoniul, dezvoltarea urbană şi rurală, dezvoltarea durabilă, designul şi orice meşteşug creativ etc. Desigur, fiecare dintre acestea îşi poartă subcategoriile şi ramifi­caţiile sale, iar noi vom încerca să selectăm, în fiecare număr al revistei, pentru o lungă perioadă de-aici încolo, un număr de actori sau proiecte semnificative, subsumate unei direcţii sau unui domeniu. Inutil să insist spunând că ne vom bate capul să găsim lucruri serioase, solide, chiar dacă nu de mare anvergură, ferindu-ne de iniţiativele ridicole, hipstereşti, făcute de dragul unei publicităţi de moment sau al unor vagi interese personale.

Începem seria, sper că de bun augur, cu patrimoniul industrial, o mai veche pasiune a noastră (cei care îşi mai amintesc albumul Kombinat. Ruine industriale ale epocii de aur au înţeles la ce mă refer). Ştim, desigur, că există şi aici, adică în zona teoretic frumoasă a ONG-urilor, ca în orice parcelă a lumii noastre căzute, falşi apostoli, concurenţe neloiale, lovituri sub centură, idiosincrazii reciproce, ca să nu zic ură pe faţă. E, probabil, inevitabil nu numai acolo unde există interese, ci şi creativitate, deci orgolii. Vom încerca să evităm pe cât posibil asemenea situaţii care nu ne privesc, iar dacă ele se vor produce totuşi, ţin dintru început să ne delimităm de ele. În final, mă simt obligat să anunţ un mic refresh al punerii în pagină a revistei şi o dezvoltare a site-ului, deşi sunt convins că le veţi remarca şi singuri.