fbpx

Birouri din România 3

Publicat: iulie 2014
ISBN: 978-606-8026-35-0
Format: 170 × 200 mm, copertă cartonată
Pagini: 160


RĂSFOIEȘTE ALBUMUL ›


Preţul include TVA

 

Descriere

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_text]

După doi ani de la publicarea ultimului volum din colecția igloo best dedicat clădirilor de birouri, prezentăm în acest nou volum o serie de 14 proiecte realizate recent în țara noastră, diferite atât ca suprafațe și dimensiuni, dar mai ales ca abordare arhitecturală, selecția cărții oferind astfel o oglindă destul de amplă a fenomenului. Deşi e vorba de un program relativ simplu, pentru care eficienţa este cuvântul de ordine, arhitectura se găseşte bine reprezentată, semn că cele două noţiuni nu numai că nu se resping, dar pot face casă bună împreună. Fiecare proiect, fiecare clădire are în spate un concept solid, fie el centrat pe eficienţa economică sau energetică, fie mai degrabă pe forţa de reprezentare a clădirii, incluzând în aceasta şi raportarea la cadrul construit învecinat sau preexistent. Probabil cu un plus pentru a doua abordare, arhitectura are totuşi de câştigat în ambele situaţii.

Din sumar:
Monolit Square, Bucureşti – Igloo Architecture, Oro Design I SkyTower, Bucureşti – Hoffman and Janz ZT GmbH, Baumarc Proiect I Sediul UniCredit Țiriac Bank, București – Westfourth Architecture I Birouri Mapcom, Târgu Mureș – DE3 grup I Incuboxx, Timișoara – Andreescu și Gaivoronschi l LSG Head Office Building, București – Urban Office l Imobil birouri Poligrafiei, București – DD Design Studio l Liberty Technology Park Cluj – Chapman Taylor, Arhimar l CSDA Siriului, București – Zebra 3 and Point Zero l Global City Business Park, București – West Group Architecture l Aggressione, Cluj-Napoca – Arhimar l Nusco Tower, București – Westfourth Architecture l The Office, Cluj-Napoca – Andreescu și Gaivoronschi l Willbrook Platinum Business and Convetion Center, București – Alpha Studio, Grapthech

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Birouri din România 3”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

43,34 lei

Stoc epuizat

Stoc epuizat

Share:

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_text]

După doi ani de la publicarea ultimului volum din colecția igloo best dedicat clădirilor de birouri, prezentăm în acest nou volum o serie de 14 proiecte realizate recent în țara noastră, diferite atât ca suprafațe și dimensiuni, dar mai ales ca abordare arhitecturală, selecția cărții oferind astfel o oglindă destul de amplă a fenomenului. Deşi e vorba de un program relativ simplu, pentru care eficienţa este cuvântul de ordine, arhitectura se găseşte bine reprezentată, semn că cele două noţiuni nu numai că nu se resping, dar pot face casă bună împreună. Fiecare proiect, fiecare clădire are în spate un concept solid, fie el centrat pe eficienţa economică sau energetică, fie mai degrabă pe forţa de reprezentare a clădirii, incluzând în aceasta şi raportarea la cadrul construit învecinat sau preexistent. Probabil cu un plus pentru a doua abordare, arhitectura are totuşi de câştigat în ambele situaţii.

Din sumar:
Monolit Square, Bucureşti – Igloo Architecture, Oro Design I SkyTower, Bucureşti – Hoffman and Janz ZT GmbH, Baumarc Proiect I Sediul UniCredit Țiriac Bank, București – Westfourth Architecture I Birouri Mapcom, Târgu Mureș – DE3 grup I Incuboxx, Timișoara – Andreescu și Gaivoronschi l LSG Head Office Building, București – Urban Office l Imobil birouri Poligrafiei, București – DD Design Studio l Liberty Technology Park Cluj – Chapman Taylor, Arhimar l CSDA Siriului, București – Zebra 3 and Point Zero l Global City Business Park, București – West Group Architecture l Aggressione, Cluj-Napoca – Arhimar l Nusco Tower, București – Westfourth Architecture l The Office, Cluj-Napoca – Andreescu și Gaivoronschi l Willbrook Platinum Business and Convetion Center, București – Alpha Studio, Grapthech

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]

Coșul de cumpărături1
Total
59,35 lei
Continuă cumpărăturile
1